Fara a recupera niciun ban, Plaza Centers a pus pe “hold” planurile locale dupa investitii de 250 de milioane de euro

Autor: Cristi Moga 22.10.2009

Numarul angajatilor a fost redus de la 120 de oameni la 25 in mai putin de un an, ca urmare a inghetarii tuturor proiectelor.



Compania de dezvoltare imobiliara Plaza Centers, controlata de omul de afaceri israelian Mordechay Zisser, proprietarul hotelului Radisson din Bucuresti, a blocat toate proiectele de investitii de pe piata locala, estimate la 2 miliarde de euro.

Compania detine terenuri pentru constructia a sapte centre comerciale, precum si dreptul de concesiune asupra platformei Casa Radio din Bucuresti, unde ar trebui dezvoltat proiectul Dambovita Center, cu o valoare estimata la un miliard de euro.

Plaza Centers a fost in ultimii ani unul dintre cei mai agresivi cumparatori de terenuri de pe piata locala, in urma unor investitii 250 de milioane de euro, jumatate din suma fiind alocata proiectului Dambovita Center, care este, de asemenea, temporar blocat.

Ar trebui sa ne asumam si riscul retailerilor

"La ora actuala problema cea mai mare nu mai este sa gasesti finantare bancara, desi cam toate bancile isi limiteaza expunerea pe Romania din cauza instabilitatii politice, ci sa gasesti retaileri buni, care sa accepte chirii decente. In prezent, toti vor sa plateasca doar chirie procentuala din vanzari, astfel ca noi ar trebui sa ne asumam si riscul lor. Poate va trebui sa asteptam doi ani, dar veniturile potentiale din chirii la care renuntam poate vor fi compensate ulterior. Bubble-ul imobiliar a crescut in patru ani, ramane de vazut in cat timp se va dezumfla. Suntem de-abia dupa primul an de revenire la normal", a declarat pentru ZF Luc Ronsmans, country manager al Plaza Centers.

In tara, compania detine terenuri in Iasi, Constanta, Timisoara, Hunedoara, Miercurea Ciuc, Slatina si Targu-Mures, dar lucrari de constructie a inceput doar la mallul Csiki Plaza (Miercurea Ciuc), unde, de asemenea, orice activitate a fost oprita.

Ronsmans spune ca poate opri in prezent toate proiectele datorita faptului ca firma pe care o conduce nu are "niciun penny datorie", astfel ca nu simte presiunea bancilor, in conditiile in care terenurile cumparate nu produc in prezent niciun fel de venituri.

"Principalul plan este sa pastram proiectele la nivelul de acum. Am oprit constructia la Miercurea Ciuc, unde cladirea este ridicata. Operatorul de supermarket care urma sa deschida ne-a anuntat ca s-a luat o decizie in Franta prin care s-a oprit expansiunea pe piata locala. Cu tot cu supermarketul aveam peste 50% din suprafata inchiriata. Daca vom decide sa mergem inainte cu acest proiect, in sase luni am putea deschide".

Casa Radio, "un santier in conservare"

In ceea ce priveste situatia proiectului Dambovita Center lucrurile sunt mai complicate, compania avand de rezolvat si un litigiu cu Primaria Sectorului 1, dar mai ales o problema mai grava, privind finantarea unei asemenea investitii.

"Daca pentru un mall din provincie am avea nevoie de o finantare, sa zicem, de 25 de milioane de euro, pentru Dambovita Center ar trebui sa mai adaugam un zero si sa mai inmultim cu doi sau trei. Am obtinut Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru proiect, dar nu am aplicat pentru autorizatie de constructie deoarece am avea nevoie de un certificat de urbanism, care nu se elibereaza cata vreme primaria sectorului 1 a contestat in instanta PUZ-ul. Noi am terminat cam toate lucrarile pe care aveam voie sa le facem, iar acum ne ocupam de conservarea santierului", a spus Ronsmans.

Un alt factor care ar putea atarna destul de greu in privinta acestui proiect este legat de inaugurarea in urmatoarea perioada a mallului Cotroceni Park, care a reusit sa atraga cea mai mare parte a retailerilor importanti de pe piata locala si este aflat la o distanta de circa doi kilometri de terenul Casei Radio.

Cu toate acestea, directorul de la Plaza Centers este optimist si are tot interesul sa grabeasca lucrurile, in conditiile in care dreptul de concesiune asupra terenului este limitat la 50 de ani de la semnarea contractului, in 2007.

"Daca proiectul Cotroceni Park va fi un succes si va veni atata lume incat nu vei avea unde sa-ti parchezi masina, cu siguranta chiriasii mari, precum Zara, vor continua sa se extinda. O buna parte din chiriasii de acolo sunt si in Plaza sau in Baneasa, iar cea mai mare parte a retailerilor nu au venit aici pentru a deschide doar in doua-trei malluri. Pe de alta parte, chiar daca proiectul din Cotroceni nu va avea succes, noi tot il vom construi. Avem un parteneriat public-privat cu un program destul de bine stabilit. Fiecare an in care nu incasam chirii ne costa. Contractul a fost semnat in martie 2007. De atunci au inceput sa se scurga cei 50 de ani de concesiune a terenului", a mai spus Ronsmans.

Nu vand terenurile

Omul de afaceri ia in calcul acum orice alta varianta pentru proiectele din afara Bucurestiului, dar spune ca nu renunta la ideea de a le construi si nici nu ia in calcul vanzarea terenurilor.

Majoritatea terenurilor detinute de Plaza Centers sunt fie in orase in care au fost deja construite mai multe malluri, fie sunt prea mici pentru a sustine vanzarile dintr-un centru comercial in aceasta perioada.

"La Hunedoara ne revizuim planul de afaceri. Ne gandim ca orasul poate nu are nevoie de un mall acum, ci peste 5-6 ani. La Iasi am vrut sa includem si un hotel in proiect, dar dupa studiile pe care le-am facut rezultatul a iesit negativ. Am vrut sa facem la Timisoara si locuinte, dar am ajuns la concluzia ca nu merita efortul. La Slatina am spus, de asemenea, hai sa regandim proiectul. Poate nu mai este valid si ar fi mai bine sa facem un retail park, in care sa construim spatiile bucata cu bucata. In Targu-Mures desi sunt deja doua proiecte credem ca pe termen lung merita sa continuam investitia acolo", spune managerul Plaza Centers.

Ronsmans spune ca in ciuda faptului ca preturile de constructie sunt mai mici in aceasta perioada, nu merita sa incepi proiecte, deoarece antreprenorii presati la pret nu "vor fi fericiti", astfel ca nu vor construi proiecte de calitate. Stoparea investitiilor s-a resimtit puternic si in numarul de angajati ai Plaza Centers.

"La Craciun, anul trecut, eram 120 de oameni. La sfarsitul lunii februarie am inceput sa renuntam la oameni care se ocupau de dezvoltare, marketing, legal si echipele tehnice de la Slatina si Miercurea Ciuc. Aveam un inginer-sef pentru proiectele din afara Bucurestiului, a carui activitate a fost preluata de angajatii din Bucuresti. Mai avem 25 de angajati, deoarece trebuie in continuare sa facem raportari financiare si pe o afacere imobiliara nu poti pune lacatul si sa pleci acasa", a declarat Ronsmans.

La nivelul intregii piete anul acesta au fost puse in asteptare zeci de proiecte de centre comerciale, pe fondul contractarii finantarii si al problemelor cu care se confrunta retailerii. O parte dintre acestea nu vor fi realizate niciodata, in conditiile in care numeroase orase au fost supraestimate privind puterea de cumparare a locuitorilor.

Cine este Plaza Centers

Plaza Centers este o companie listata pe bursa de la Londra, unde are o capitalizare de 410 milioane de lire sterline (453 de milioane de euro), in crestere cu 140% fata de inceputul anului. "Suntem unul dintre putinii dezvoltatori imobiliari din Europa fara presiune pe lichiditati in aceasta perioada, iar operatiunile din India au mers destul de bine", explica Ronsmans cresterea capitalizarii.