Banci si asigurari - Criza testeaza forta bancilor austriece pe piata locala

Autor: Liviu Chiru 25.10.2009

Cea mai mare investitie austriaca in sistemul bancar, achizitia BCR de catre Erste Bank, a fost oficial definitivata in aceasta toamna, odata cu ridicarea monitorizarii de catre AVAS privind indeplinirea conditiilor din contractul de privatizare.



In urma cu trei ani, austriecii au platit o suma record pentru industria financiara locala, de 3,75 de miliarde de euro, pentru a se instala direct in fruntea sistemului bancar.

Pe masa de discutie a AVAS ramane inca acordul semnat de SIF-uri si Erste privind amanarea listarii BCR cu doi ani, pana la imbunatatirea conditiilor de pe pietele de capital. Urmeaza ca in perioada urmatoare acest acord sa se concretizeze intr-un act aditional la contractul de privatizare, chiar daca pana acum AVAS a considerat ca nu este absolut necesar. Listarea BCR este una dintre principalele conditii pe care Erste si le-a asumat prin contractul de privatizare.

In schimb, austriecii si-au listat la Bucuresti propria banca in 2008, titlurile Erste ajungand recent printre cele mai tranzactionate pe mica piata locala.

BCR pastra la jumatatea anului pozitia de lider detasat al sistemului, cu o cota de piata de aproape 21% din active, urmata la o distanta considerabila de francezii de la BRD, cu 15% din active.

De la privatizarea BCR nu a mai avut loc nicio achizitie pe piata bancara, in ciuda speculatiilor perpetue privind vanzarea Bancii Transilvania, Bancii Carpatica sau a Libra Bank. Prin aceasta tranzactie austriecii si-au asigurat o pozitie dominanta la Bucuresti, patru dintre bancile locale de top zece raportand la sediile centrale din Viena.

Raiffeisen, o alta mare investitie austriaca in sectorul bancar, a pierdut anul trecut pozitia a treia pe piata dupa valoarea activelor bilantiere, in favoarea unui alt jucator austriac, Volksbank, care a accelerat puternic vanzarile chiar pana in apropierea aparitiei primelor efecte ale crizei.

Volksbank plateste acum pentru abordarea expansiva din 2007 si 2008, intrand pe pierdere la semestrul I dupa standardele contabile romanesti din cauza creditelor neperformante.

In schimb, Raiffeisen si-a mentinut profitabilitatea, reusind sa se adapteze din mers la noile conditii de piata.

Banca aplica in prezent un plan de ajustare conceput impreuna cu firma de consultanta McKinsey.

UniCredit Tiriac Bank reprezinta ca brand un mare grup bancar italian, insa principalul actionar este de fapt o banca austriaca, UniCredit Bank Austria.

Din cauza crizei, banca a suspendat planul de extindere a retelei, insa a lansat o subsidiara specializata in credite de consum in pofida scaderii cererii.

In contextul crizei, ponderea mare a bancilor austriece pe piata locala a ridicat necesitatea coordonarii autoritatilor de supraveghere din cele doua tari pentru evitarea aparitiei unor probleme.