Cresterea restantelor se aplatizeaza, dar presiunile nu se vor opri curand

Autor: Ciprian Botea 26.10.2009

Restantele la credite au urcat mai incet in septembrie comparativ cu lunile anterioare, continuand tendinta de aplatizare a cresterii consemnata in ultima perioada pe fondul reducerii presiunilor exercitate de cursul de schimb si in conditiile in care statul a evitat sa adopte masurile de reducere a cheltuielilor cu salariile si pensiile solicitate de institutiile financiare internationale.

In septembrie, restantele au ajuns echivalentul a 1,55 miliarde de euro, reprezentand 3,25% din soldul total al creditelor. Ponderea este in crestere usoara comparativ cu luna anterioara si de aproape trei ori mai mult decat nivelul consemnat in aceeasi perioada din 2008, potrivit datelor BNR.

Restantele la lei au urcat cu aproape 5% in septembrie, pana la 3,81 miliarde de lei (0,9 mld. euro). La valuta, restantele au urcat cu 3,3%, exprimat in lei, pana la 2,69 mld. de lei (0,6 mld. euro).

Ritmul de crestere al restantelor s-a aplatizat in ultimele luni, iar analistii se asteapta ca tendinta sa continue in perioada urmatoare desi avertizeaza ca deteriorarea portofoliilor de credite nu se va opri pana la jumatatea anului viitor.

"Este normal sa vedem o continuarte a cresterii restantelor pentru ca s-a pornit de la o baza foarte joasa. In perioada urmatoare ne asteptam la o aplatizare a cresterii, dar aceasta nu se va opri inainte de a doua jumatate a anului viitor", noteaza Nicolaie Chidesciuc, economistul-sef al ING Bank.

Veniturile in scadere reprezinta principalul factor de presiune asupra portofoliilor de credite in perioada urmatoare, mai spun analistii. "Pe partea de populatie, factorul de presiune va fi somajul si implicit scaderea veniturilor. Veniturile se vor reduce in perioada urmatoare si avand in vedere gradul ridicat de indatorare este clar ca vor avea un efect important asupra neperformantelor", a comentat Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank.

In cazul companiilor, Dumitru se asteapta ca situatia financiara a acestora sa se deterioreze in conditiile in care vanzarile lor nu vor creste prea curand in lipsa unei reveniri bruste a economiei. Neperformantele vor creste astfel si pe acest segment. In septembrie, restantele la lei au continuat sa se situeze la un nivel de doua ori mari mare decat cele consemnate pe segmentul imprumuturilor in valuta. Astfel, rata restantelor la creditele in lei atingeau la sfarsitul lunii septembrie 4,75%. Analistii spun ca dincolo de faptul ca imprumuturile in valuta presupun de cele mai multe ori garantii, un factor important care concura la aceasta situatie este reprezentat de politica bancii centrale.

"Restantele mai mici la valuta vin in contextul in care deprecierea leului a fost tinuta sub control. Aceasta protectie a leului s-a tradus intr-o crestere a costurilor suportate de clientii cu credite in lei, ca urmare a dobanzilor mai mari practicate pe piata interbancara", explica Chidesciuc.