Analisti: Preluarea Zapp reduce numarul de optiuni dar creste competitia

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 27.10.2009

Preluarea Zapp de catre Cosmote va duce, cel mai probabil, la disparitia unor produse si servicii din oferta operatorului, reducand astfel numarul de optiuni aflate la dispozitia clientilor insa concurenta va avea, pe ansamblu de castigat, crede Iulian Circiumaru, consultant al companiei A.T. Kearney.

"In general, pentru clienti este intotdeauna bine sa aiba mai multe optiuni din care sa aleaga. Prin achizitia Zapp de catre Cosmote clientul de servicii telecom pierde oportunitatea de a alege dintr-o gama mai vasta de produse. Vorbind despre Zapp, acest aspect este cu atat mai important avand in vedere caracteristicile produselor lor, care au anumite functii care le diferentiaza clar pe piata (spre exemplu posibilitatea de a suna utilizatori de Yahoo! Messenger)", a spus Circiumaru pentru ZF.

"Totusi, avantajul acestor miscari de pe piata este acela ca presiunea pe preturi va fi mai mare iar aceasta diferenta ar trebui sa se reflecte in buzunarele consumatorilor. De asemenea, clientii Cosmote vor beneficia de accesul la un portofoliu complet de servicii, in loc sa-si externalizeze unele solicitari catre alti operatori de pe piata", adauga oficialul companiei de consultanta.