IASII LUI PATRAS/ Atentie, se filmeaza!
Autor:
Patras Antonio
28.10.2009
La Iasi, in Aula Universitatii "A. I. Cuza", Stelian Tanase si-a
lansat nu demult noul sau roman, "Maestro", inspirat din
experienta de om de televiziune, de scenarist si realizator de
programe. La lansare au fost invitati studentii de la Jurnalistica
si câteva vedete media, dar nici un critic literar!
Faptul nu-i chiar intâmplator, autorul fiind constient
probabil ca romanul domniei-sale nu aduce nimic nou in raport cu
volumele anterioare. Intr-adevar, si aici prozatorul face figura
tipica de optzecist crescut la scoala textualismului in floare, cu
lectia invatata prea bine pentru a mai cadea vreodata in pacatul
inocent al ereziilor creatoare, dar manevrând fara timiditati de
incepator un discurs fastuos-pletoric, plin de scamatorii livresti
si de schepsisuri camuflate parsiv - nimic altceva, in fond, decât
o nevinovat-emfatica gesticulatie retorica discret personalizata
si, prin urmare, acceptata cu intelegere de confratii fideli
crezului generationist.
Dincolo de tarcul optzecistilor insa, unde si-a câstigat locul
meritat odata cu primul roman, scriitorul pare sa-si fi adjudecat
in breasla prestigiul discutabil al personalitatilor cu destin
complex, in genul jucatorilor excesiv de prevazatori, deprinsi sa
nu parieze niciodata totul pe o singura carte.
Astfel, practicata
ocazional, in momentele de ragaz, literatura isi pierde aura aceea
de mister si sacralitate, valoarea absoluta cu care au investit-o
de-a lungul vremii devotii fanatici, devenind in schimb o
preocupare obisnuita, un hobby mai mult sau mai putin relaxant, de
la caz la caz. Si nu e intotdeauna rau ca se intâmpla asa.
Daca ar fi ales sa-si petreaca viata doar la masa de scris, in
singuratate, visând cu ochii deschisi la amagitoarea glorie
literara, ca orice impatimit anahoret al condeiului, Stelian Tanase
nu ar fi devenit... Stelian Tanase, indragitul vip al zilelor
noastre, regizorul, scenaristul si omul de televiziune, analistul
subtil al fenomenului politic contemporan, gazetarul bataios,
conectat la realitatea imediata. In plus, când prim-planul mediatic
lasa in umbra figura luptatorului anticomunist (metamorfozat de
altminteri intr-un "moderator" cât se poate de pasnic, tolerant, la
o adica rabdator ca un inger, obisnuit prin fatalitatea meseriei si
blândetea firii sa-si reprime opiniile prea "personale"), iese la
rampa intelectualul subtire, cu trecut nepatat si studii temeinice
in universitatile Occidentului, bucurestean par excellence,
iubitor de parfumul balcanic si de farmecul discret al vietii de
odinioara, cu gradini si plimbari la Sosea, in caleasca, cu dame
bune si aventuri galante, cu intrigi iscusite, lovituri de palat
ori drame sângeroase de mahala. Si asa, ba palavragind zor nevoie,
ca la iarmaroc, cu amicul Dinescu (poet convertit si el la alt fel
de meserii, capabile sa-i aduca in sfârsit râvnita chivernisire si
un trai imbelsugat, fara grija zilei de mâine), ba luând la tocat
maruntel, cu invitati de tot soiul, problemele grave ale natiunii,
Stelian Tanase a ajuns sa patrunda (direct "de pe sticla", cum
altfel?) in mintea si sufletul românilor mai abitir decât orice
romancier de succes!
Ei bine, având la dispozitie astfel de mijloace miraculoase,
care condeier nu ar dezerta macar temporar de la traditionala
datorie spre a-si afirma personalitatea infinit mai convenabil, cu
efort minim si avantaje de neinchipuit altadata? Vremurile s-au
schimbat, asta-i clar. Batalia cu publicul se câstiga acum aproape
exclusiv pe ecran. Scriitorii (altadata singurii vânzatori de
iluzii) au ajuns niste jalnici meseriasi, fara cautare pe piata. De
la asemenea constatari descurajante, cu atât mai credibile cu cât
sunt scoase taman din experienta personala a celui ce lucreaza in
televiziune, porneste si halucinanta butaforie din "Maestro. O
melodrama", roman care se plaseaza in trena precedentului
("Playback") atât prin obsesiile ideologice (triumful
"simulacrului" si al kitsch-ului in lumea moderna, dezagregarea
personalitatii, alienarea, efectele nocive ale consumismului, setea
de senzational, nevoia de minciuna), cât si prin procedeele
predilecte de constructie textuala (colajul, parodia,
fragmentarismul, contrapunctul) sau de reprezentare (teatralitatea,
efectele de trompe l'oeil).
In fapt, "Maestro" (aflam de pe prima pagina) e "o
melodrama" construita dupa procedeul "teatrului in teatru", un fel
de work in progress, asa-numita "actiune", cu
imbârligatele-i fire si firisoare colaterale, urmând sa dezvaluie
scopul ascuns al complicatului ecleraj, si anume: realizarea unui
film dupa cartea omonima a lui Avram Duca, scriitor român, vestit
in Occident, intors acum in tara spre a gira pelicula si a veghea
la bunul mers al lucrurilor. Duca moare insa in timpul filmarilor,
spre satisfactia fostilor colegi de generatie care l-au turnat cu
naduf la securitate, iar misterul enigmaticei disparitii se
dezleaga finalmente dupa un scenariu hermeneutico-detectivistic
luat parca din "Blow up", cunoscuta pelicula a lui
Antonioni, cu precizarea ca rolul fotografului inspirat il joaca
aici doua femei (Emiluta si Tina), unite prin acelasi destin.
Ei bine, din perspectiva aceasta inedita, cititorul-interpret
are sansa de a descoperi in pliurile textului abisuri
inextricabile, ceea ce face ca redundantele, desi obositoare, sa nu
mai para chiar de tot inutile. Asa se explica, probabil, insistenta
fastidioasa asupra unor detalii insignifiante, altfel imposibil de
depistat in ghiveciul textualist care-l va fi facut cândva si pe
Alexandru Paleologu sa ofteze din greu (si fiindca tot veni vorba,
cred ca "Sfidarea memoriei" ramâne cartea cu adevarat
"memorabila" a lui Stelian Tanase - restul este literatura!). De
aceea, am impresia, spre a scapa de enervantul repros al
ilizibilitatii, autorul plaseaza undeva la jumatatea cartii, pe
doua pagini, rezumatul primelor trei capitole (p. 331-332),
procedeu mai curând ironic, pentru ca "subiectul", vedem in
continuare, nu se limpezeste nicicum. Si nici n-ar avea de ce, câta
vreme naratiunea, cu logica ei lineara stereotipa si obsesia
motivatiei cauzale a faptelor, nu tine cont de adevarul
imprevizibil al vietii.
Drept urmare, plictisit probabil sa tot umple pagina cu
lucruri stupide de dragul conventiei realiste, prozatorul se lasa
adeseori cu buna stiinta furat de placerea pur gratuita a jocului
de cuvinte. Momentele de gratie sunt, totusi, rare. Bombardat cu o
sumedenie de stiri senzationale si fapte dintre cele mai
neobisnuite, cititorul romanului risca sa cada si el, inevitabil,
in starea de apatie a ipochimenului tembelizat de
telecomanda.
Altfel, in afara amanuntelor legate de "scenele" la care
participa ca actori, autorul nu tine sa mai spuna ceva despre
personajele sale. Destinul tuturor acestora se joaca exclusiv in
fata aparatului de filmat. La un moment dat, fara nici un
avertisment, prozatorul Stelian Tanase lasa si el condeiul din
mâna, nu insa fara un anume regret - dovada tentativa de prelungire
a starii de gratie printr-un artificiu galant, menit sa accentueze
fatalitatea despartirii de cititor (dupa "Epilog" urmeaza si un
"P.S."!). Balanta se inclina, sper ca s-a inteles, de partea
literaturii. Deocamdata.
ANTONIO PATRAS (n. 1973). Critic literar, conferentiar la
Facultatea de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi. Debut
publicistic: 1998, in revista "Convorbiri literare"; doctorat in
filologie (2002); membru al Uniunii Scriitorilor Romani; redactor
la revista "Convorbiri literare", unde semneaza rubrica "Cernela
simpatica"; coordonator al colectiei de istorie literara la Editura
Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D.
Sirbu - de veghe in noaptea totalitara, 2003; Fragmentarium
- impresii despre oameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o
teorie a personalitatii, 2007.