IASII LUI PATRAS/ Atentie, se filmeaza!

Autor: Patras Antonio 28.10.2009

La Iasi, in Aula Universitatii "A. I. Cuza", Stelian Tanase si-a lansat nu demult noul sau roman, "Maestro", inspirat din experienta de om de televiziune, de scenarist si realizator de programe. La lansare au fost invitati studentii de la Jurnalistica si câteva vedete media, dar nici un critic literar!



Faptul nu-i chiar intâmplator, autorul fiind constient probabil ca romanul domniei-sale nu aduce nimic nou in raport cu volumele anterioare. Intr-adevar, si aici prozatorul face figura tipica de optzecist crescut la scoala textualismului in floare, cu lectia invatata prea bine pentru a mai cadea vreodata in pacatul inocent al ereziilor creatoare, dar manevrând fara timiditati de incepator un discurs fastuos-pletoric, plin de scamatorii livresti si de schepsisuri camuflate parsiv - nimic altceva, in fond, decât o nevinovat-emfatica gesticulatie retorica discret personalizata si, prin urmare, acceptata cu intelegere de confratii fideli crezului generationist.
Dincolo de tarcul optzecistilor insa, unde si-a câstigat locul meritat odata cu primul roman, scriitorul pare sa-si fi adjudecat in breasla prestigiul discutabil al personalitatilor cu destin complex, in genul jucatorilor excesiv de prevazatori, deprinsi sa nu parieze niciodata totul pe o singura carte. Astfel, practicata ocazional, in momentele de ragaz, literatura isi pierde aura aceea de mister si sacralitate, valoarea absoluta cu care au investit-o de-a lungul vremii devotii fanatici, devenind in schimb o preocupare obisnuita, un hobby mai mult sau mai putin relaxant, de la caz la caz. Si nu e intotdeauna rau ca se intâmpla asa.
Daca ar fi ales sa-si petreaca viata doar la masa de scris, in singuratate, visând cu ochii deschisi la amagitoarea glorie literara, ca orice impatimit anahoret al condeiului, Stelian Tanase nu ar fi devenit... Stelian Tanase, indragitul vip al zilelor noastre, regizorul, scenaristul si omul de televiziune, analistul subtil al fenomenului politic contemporan, gazetarul bataios, conectat la realitatea imediata. In plus, când prim-planul mediatic lasa in umbra figura luptatorului anticomunist (metamorfozat de altminteri intr-un "moderator" cât se poate de pasnic, tolerant, la o adica rabdator ca un inger, obisnuit prin fatalitatea meseriei si blândetea firii sa-si reprime opiniile prea "personale"), iese la rampa intelectualul subtire, cu trecut nepatat si studii temeinice in universitatile Occidentului, bucurestean par excellence, iubitor de parfumul balcanic si de farmecul discret al vietii de odinioara, cu gradini si plimbari la Sosea, in caleasca, cu dame bune si aventuri galante, cu intrigi iscusite, lovituri de palat ori drame sângeroase de mahala. Si asa, ba palavragind zor nevoie, ca la iarmaroc, cu amicul Dinescu (poet convertit si el la alt fel de meserii, capabile sa-i aduca in sfârsit râvnita chivernisire si un trai imbelsugat, fara grija zilei de mâine), ba luând la tocat maruntel, cu invitati de tot soiul, problemele grave ale natiunii, Stelian Tanase a ajuns sa patrunda (direct "de pe sticla", cum altfel?) in mintea si sufletul românilor mai abitir decât orice romancier de succes!
Ei bine, având la dispozitie astfel de mijloace miraculoase, care condeier nu ar dezerta macar temporar de la traditionala datorie spre a-si afirma personalitatea infinit mai convenabil, cu efort minim si avantaje de neinchipuit altadata? Vremurile s-au schimbat, asta-i clar. Batalia cu publicul se câstiga acum aproape exclusiv pe ecran. Scriitorii (altadata singurii vânzatori de iluzii) au ajuns niste jalnici meseriasi, fara cautare pe piata. De la asemenea constatari descurajante, cu atât mai credibile cu cât sunt scoase taman din experienta personala a celui ce lucreaza in televiziune, porneste si halucinanta butaforie din "Maestro. O melodrama", roman care se plaseaza in trena precedentului ("Playback") atât prin obsesiile ideologice (triumful "simulacrului" si al kitsch-ului in lumea moderna, dezagregarea personalitatii, alienarea, efectele nocive ale consumismului, setea de senzational, nevoia de minciuna), cât si prin procedeele predilecte de constructie textuala (colajul, parodia, fragmentarismul, contrapunctul) sau de reprezentare (teatralitatea, efectele de trompe l'oeil).
In fapt, "Maestro" (aflam de pe prima pagina) e "o melodrama" construita dupa procedeul "teatrului in teatru", un fel de work in progress, asa-numita "actiune", cu imbârligatele-i fire si firisoare colaterale, urmând sa dezvaluie scopul ascuns al complicatului ecleraj, si anume: realizarea unui film dupa cartea omonima a lui Avram Duca, scriitor român, vestit in Occident, intors acum in tara spre a gira pelicula si a veghea la bunul mers al lucrurilor. Duca moare insa in timpul filmarilor, spre satisfactia fostilor colegi de generatie care l-au turnat cu naduf la securitate, iar misterul enigmaticei disparitii se dezleaga finalmente dupa un scenariu hermeneutico-detectivistic luat parca din "Blow up", cunoscuta pelicula a lui Antonioni, cu precizarea ca rolul fotografului inspirat il joaca aici doua femei (Emiluta si Tina), unite prin acelasi destin.
Ei bine, din perspectiva aceasta inedita, cititorul-interpret are sansa de a descoperi in pliurile textului abisuri inextricabile, ceea ce face ca redundantele, desi obositoare, sa nu mai para chiar de tot inutile. Asa se explica, probabil, insistenta fastidioasa asupra unor detalii insignifiante, altfel imposibil de depistat in ghiveciul textualist care-l va fi facut cândva si pe Alexandru Paleologu sa ofteze din greu (si fiindca tot veni vorba, cred ca "Sfidarea memoriei" ramâne cartea cu adevarat "memorabila" a lui Stelian Tanase - restul este literatura!). De aceea, am impresia, spre a scapa de enervantul repros al ilizibilitatii, autorul plaseaza undeva la jumatatea cartii, pe doua pagini, rezumatul primelor trei capitole (p. 331-332), procedeu mai curând ironic, pentru ca "subiectul", vedem in continuare, nu se limpezeste nicicum. Si nici n-ar avea de ce, câta vreme naratiunea, cu logica ei lineara stereotipa si obsesia motivatiei cauzale a faptelor, nu tine cont de adevarul imprevizibil al vietii.
Drept urmare, plictisit probabil sa tot umple pagina cu lucruri stupide de dragul conventiei realiste, prozatorul se lasa adeseori cu buna stiinta furat de placerea pur gratuita a jocului de cuvinte. Momentele de gratie sunt, totusi, rare. Bombardat cu o sumedenie de stiri senzationale si fapte dintre cele mai neobisnuite, cititorul romanului risca sa cada si el, inevitabil, in starea de apatie a ipochimenului tembelizat de telecomanda.
Altfel, in afara amanuntelor legate de "scenele" la care participa ca actori, autorul nu tine sa mai spuna ceva despre personajele sale. Destinul tuturor acestora se joaca exclusiv in fata aparatului de filmat. La un moment dat, fara nici un avertisment, prozatorul Stelian Tanase lasa si el condeiul din mâna, nu insa fara un anume regret - dovada tentativa de prelungire a starii de gratie printr-un artificiu galant, menit sa accentueze fatalitatea despartirii de cititor (dupa "Epilog" urmeaza si un "P.S."!). Balanta se inclina, sper ca s-a inteles, de partea literaturii. Deocamdata.

ANTONIO PATRAS (n. 1973). Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista "Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru al Uniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista "Convorbiri literare", unde semneaza rubrica "Cernela simpatica"; coordonator al colectiei de istorie literara la Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu - de veghe in noaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresii despre oameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie a personalitatii, 2007.