BESTSELLER INTERNATIONAL/ Hemingway in slujba serviciilor secrete sovietice?

Autor: Daniel Nicolescu 28.10.2009
Acum, cand opera sa a fost editata si reeditata in toata lumea, cand se credea ca s-a spus totul despre agitata sa viata (si cand ultimele detalii, de natura mai intima, pareau ca vor ispravi sipetul cu mistere al ultimilor ani ai scriitorului, marcati de o severa depresie, in filmul "Hemingway si Fuentes", regizat de Andy Garcia si avandu-l in rolul principal pe Anthony Hopkins, pelicula asteptata pe ecrane in 2010), volumul "Spies: The Rise and fall of the KGB in America" arunca o intrebare otravita: au reusit oare serviciile secrete sovietice sa-l recruteze pe Hemingway (si, alaturi de el, pe Oppenheimer sau pe Walter Lippmann, faimosul jurnalist care a inventat si s-a straduit sa puna in circulatie expresia "Cold War")? John Haynes, Harvey Klehr si Alexander Vassiliev, autorii volumului, sustin ca, la inceputul anilor 40 ai veacului trecut, in perioada cand Hemingway pastra o certa simpatie pentru URSS, dupa angajarea sa in razboiul civil spaniol, acesta ar fi fost contactat de serviciile sovietice "la New York, inca din 1941, prin intermediul unuia dintre partenerii sai de chefuri, John Hermann, care fusese recrutat cu ceva vreme inainte. I s-a dat atunci un nume de cod si o parola, pe care trebuia s-o foloseasca pentru viitoarele sale contacte".
In anii urmatori, cel botezat "Argo" si-a inmultit intalnirile cu diversi agenti ai KGB, fie la Londra, fie la Havana, dar natura colaborarii sale a ramas misterioasa. "sovietcii isi inchipuiau ca pot obtine de la el informatii interesante, dar n-au stiut niciodata cum s-o faca. Iar Hemingway, chiar daca acceptase sa ramana in contact, nu avea niciodata nimic de oferit!" Marele romancier va ramane un spion amator, pana spre sfarsitul anilor 40, cand va intrerupe legaturile cu servicile. Incompetenta a iscoadei sau, pur si simplu, lipsa de convingere in aria activitatilor secrete? Dupa ce au apasat pe detonator, istoricii se straduiesc sa incetineasca explozia: "Avea cu siguranta opinii comuniste sincere, dar, pe de alta parte, parea mai degraba motivat de spiritul de aventura si de dorinta de a participa la niste activitati pe cat de exotice, pe atat de excitante".
Chiar daca lucrurile au stat asa, ramane valabila intrebarea: de ce autorul romanului "Batranul si marea", atat de harnic in materie de literatura autobiografica, n-a topit acest episod in substanta unor pagini fictionale? "Poate ca astepta o misiune cu adevarat serioasa, raspunde Harvey Klehr, unul dintre istoricii mentionati. In timpul razboiului, fusese de asemenea inrolat sub steagul american, ca sa repereze, de pe vasul sau, in largul coastelor cubaneze, submarinele germane. Si nici despre asta n-a scris nimic..."
La un asemenea raspuns, nu poti sa nu raspunzi cu o noua intrebare: "Pentru cine bat (totusi) clopotele?"
DANIEL NICOLESCU. Absolvent, in 1982, al Universitatii Bucuresti, Facultatea de filologie, sectia romana-portugheza. Redactor principal (si, incepand cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, intre 1985-2003. Colaborari (cronica literara, cronica plastica, traduceri) la numeroase reviste culturale, incepand cu 1974. Redactor si art-director la diverse publicatii din tara. A semnat mai multe volume de traduceri si un volum de interviuri. Din anul 2000 - editor executiv la Ziarul de duminica.