BESTSELLER INTERNATIONAL/ Hemingway in slujba serviciilor secrete sovietice?
Autor:
Daniel Nicolescu
28.10.2009
Acum, cand opera sa a fost
editata si reeditata in toata lumea, cand se credea ca s-a spus
totul despre agitata sa viata (si cand ultimele detalii, de natura
mai intima, pareau ca vor ispravi sipetul cu mistere al ultimilor
ani ai scriitorului, marcati de o severa depresie, in filmul
"Hemingway si Fuentes", regizat de Andy Garcia si avandu-l in rolul
principal pe Anthony Hopkins, pelicula asteptata pe ecrane in
2010), volumul "Spies: The Rise and fall of the KGB in America"
arunca o intrebare otravita: au reusit oare serviciile secrete
sovietice sa-l recruteze pe Hemingway (si, alaturi de el, pe
Oppenheimer sau pe Walter Lippmann, faimosul jurnalist care a
inventat si s-a straduit sa puna in circulatie expresia "Cold
War")?
John Haynes, Harvey Klehr si Alexander Vassiliev, autorii
volumului, sustin ca, la inceputul anilor 40 ai veacului trecut, in
perioada cand Hemingway pastra o certa simpatie pentru URSS, dupa
angajarea sa in razboiul civil spaniol, acesta ar fi fost contactat
de serviciile sovietice "la New York, inca din 1941, prin
intermediul unuia dintre partenerii sai de chefuri, John Hermann,
care fusese recrutat cu ceva vreme inainte. I s-a dat atunci un
nume de cod si o parola, pe care trebuia s-o foloseasca pentru
viitoarele sale contacte".
In anii urmatori, cel botezat
"Argo" si-a inmultit intalnirile cu diversi agenti ai KGB, fie la
Londra, fie la Havana, dar natura colaborarii sale a ramas
misterioasa. "sovietcii isi inchipuiau ca pot obtine de la el
informatii interesante, dar n-au stiut niciodata cum s-o faca. Iar
Hemingway, chiar daca acceptase sa ramana in contact, nu avea
niciodata nimic de oferit!" Marele romancier va ramane un spion
amator, pana spre sfarsitul anilor 40, cand va intrerupe legaturile
cu servicile. Incompetenta a iscoadei sau, pur si simplu, lipsa de
convingere in aria activitatilor secrete? Dupa ce au apasat pe
detonator, istoricii se straduiesc sa incetineasca explozia: "Avea
cu siguranta opinii comuniste sincere, dar, pe de alta parte, parea
mai degraba motivat de spiritul de aventura si de dorinta de a
participa la niste activitati pe cat de exotice, pe atat de
excitante".
Chiar daca lucrurile au stat
asa, ramane valabila intrebarea: de ce autorul romanului "Batranul
si marea", atat de harnic in materie de literatura autobiografica,
n-a topit acest episod in substanta unor pagini fictionale? "Poate
ca astepta o misiune cu adevarat serioasa, raspunde Harvey Klehr,
unul dintre istoricii mentionati. In timpul razboiului, fusese de
asemenea inrolat sub steagul american, ca sa repereze, de pe vasul
sau, in largul coastelor cubaneze, submarinele germane. Si nici
despre asta n-a scris nimic..."
La un asemenea raspuns, nu poti
sa nu raspunzi cu o noua intrebare: "Pentru cine bat (totusi)
clopotele?"
DANIEL
NICOLESCU. Absolvent,
in 1982, al Universitatii Bucuresti, Facultatea de filologie,
sectia romana-portugheza. Redactor principal (si, incepand cu 1991,
grafician copertator) la Editura Eminescu, intre 1985-2003.
Colaborari (cronica literara, cronica plastica, traduceri) la
numeroase reviste culturale, incepand cu 1974. Redactor si
art-director la diverse publicatii din tara. A semnat mai multe
volume de traduceri si un volum de interviuri. Din anul 2000 -
editor executiv la Ziarul de duminica.