CICA NISTE SCRIITORI/ Alergând in noapte

Aveam douazeci si patru de ani, eram casatorit de un an, din dragoste, iar ideea de a-mi insela sotia imi era cu totul straina. Tin minte ca odata, calatorind cu trenul de la Bucuresti la Constanta (unde ma stabilisem de câteva luni, ca redactor la revista "Tomis"), am fost asediat de o femeie tânara (dar nu ca mine de tânara), care, profitând de faptul ca eram numai noi doi in compartiment, mi s-a suit si pe genunchi, m-a sarutat pasional si a fixat, unilateral, si o intâlnire, pentru a doua zi. "Ca un stâlp eu stam in luna", cum ar fi spus Eminescu, siderat de tot ceea ce mi se intâmpla. Mi se parea un sacrilegiu sa ma sarut cu alta femeie decât cu sotia mea si, mai rau decât atât, nu simteam nimic, oricât se inghesuia necunoscuta, cu buze, cu fese si cu tot ce mai avea carnos, in mine. Totusi, din politete, am cooperat - la mimimum, dar am colaborat - cu ea, in acel moment de desantare febrila. Inainte de a cobori, la Medgidia, unde locuia cu sotul ei (pe care il calificase drept un "tantalau"), mi-a spus:

- Sa nu uiti, mâine, in Constanta, la statuia lui Ovidiu! Si sa faci rost de o garsoniera pentru câteva ore, ai tu vreun prieten...

Am dat din cap, aprobator, dar dupa ce am vazut-o pe peron, chiar in momentul in care trenul se pregatea sa plece, am deschis geamul si am strigat din rasputeri:

- Nu vin! Nu vin!

Apoi am inchis repede geamul si am tras perdeaua.

Aceasta era starea de spirit in care ma aflam pe atunci. Intr-o buna zi, a sosit in vizita la redactia revistei "Tomis" o poeta din Bucuresti, inteligenta si urâta ca dracu', al carei nesat sexual devenise legendar. Ea era, in acelasi timp, o persoana influenta, pentru ca facuse in tinerete jocurile partidului comunist.

La Constanta urma sa stea trei zile. Sefii mei isi facusera iluzii in legatura cu aceasta vizita, sperând ca poeta, impresionata de ospitalitatea noastra, va interveni la conducerea Uniunii Scriitorilor si la CC (al PCR) pentru ca revistei "Tomis" sa i se dea un mai mare sprijin financiar. In timpul primei intrevederi, faimoasa nimfomana a pus ochii pe mine - si s-a inteles, din priviri sau prin biletele, habar n-am - cu redactorul-sef si cu redactorul-sef adjunct sa-mi dea mie misiunea de-a o insoti prin oras. Acestia, la rândul lor, m-au luat la un moment dat deoparte si mi-au cerut, cu un fel de disperare, sa am grija de pretiosul musafir si sa-i indeplinesc toate dorintele.

Toata dupa-amiaza, pâna seara târziu, am plimbat-o pe poeta prin oras si pe malul marii, am dus-o la cele mai pitoresti localuri, am intrat cu ea prin magazine. In cele din urma, ea mi-a cerut sa o insotesc la hotel si mi-a propus sa si urc pâna la ea, in camera, ca sa bem impreuna un pahar de vodca (explicând ca avea o sticla de vodca in valiza). Din politete, dar si sub presiunea a ceea ce ma rugasera sefii, am acceptat. Tin minte ce simteam indreptându-ma impreuna cu ea spre hotel: ca sunt un miel dus la taiere. Mi-era o mila fara margini de mine si mi se facuse un dor sfâsietor de Domnita. Am ajuns in holul hotelului, ea exuberanta, eu negru de suparare, dar incercând sa par curtenitor. Când poeta s-a dus la receptie si a cerut cheia camerei (cu vedere la mare) care-i fusese rezervata, profitând de faptul ca receptionera ii explica ceva in legatura cu serviciile oferite de hotel, eu m-am strecurat afara si...

Pare absurd, dar am luat-o la fuga. Nu ma urmarea nimeni, ajunsesem dupa câteva minute departe de hotel, dar inca fugeam, inspaimântat. Eram fericit ca evadasem, dar, in acelasi timp, râdeam de mine insumi, intelegând in ce situatie caraghioasa ma aflam, alergând intr-un asemenea hal, de frica unei femei care nu voia decât sa se culce cu mine.

P.S. Poeta n-a mai stat trei zile in Constanta, cum anuntase. A plecat furioasa, a doua zi dimineata, iar revista "Tomis" n-a mai primit niciodata fondurile de care avea atâta nevoie.