A doua etapa din outlet-ul Fashion House este gata, dar nu are chiriasi

Autor: Cristi Moga 28.10.2009

Compania belgiana Liebrecht & wooD a finalizat constructia celei de-a doua etape a centrului comercial de tip outlet Fashion House, situat la iesirea din Bucuresti catre Pitesti, dar nu a inceput inchirierea magazinelor deoarece mai are spatii disponibile in prima constructie, a carei suprafata inchiriabila se ridica la 15.000 de metri patrati.

"Proiectul are acum o suprafata inchiriabila de 15.000 mp si va ajunge la 21.000 mp cu faza a doua, care e finalizata, dar nu vom incepe sa o inchiriem pana ce nu vom ajunge la un grad de ocupare de 90% pentru prima etapa. Planuiam sa incepem inchirierile pentru cea de-a doua faza la sfarsitul acestui an, dar data fiind situatia, probabil va mai dura jumatate de an", a declarat Johan Rogiers, unul dintre actionarii companiei belgiene.

Centrele comerciale de tip outlet comercializeaza produse mai ieftine cu 30-70% fata de pretul din magazinele obisnuite, printre chiriasii proiectului Fashion House numarandu-se companii precum Timberland, Bigotti, Cavaliere, Benetton, Mango, Stefanel, Replay sau Mobexpert.

"Gradul de ocupare a proiectului este de 72%, printre chiriasii care au deschis magazine in acest an numarandu-se House of Art si Steilmann. La momentul deschiderii aveam semnate contracte pentru 75% din suprafata proiectului, dar o serie de retaileri nu au mai deschis", mai spune Rogiers.

In cadrul Fashion House se comercializeaza in special articole vestimentare, dar proiectul face parte dintr-un parc comercial care mai cuprinde si unitati ale unor retarileri precum Proges, Technomarket, Hornbach si Kika, ultimele doua magazine fiind in proprietatea operatorilor. Proprietarii de centre comerciale au fost, in cele mai multe cazuri, nevoiti in acest an sa accepte chirii mai mici pentru o serie de retaileri, in conditiile in care vanzarile au scazut, iar numarul cazurilor de insolventa in comert este in crestere.

"Toata lumea stie ca retailerii de imbracaminte au probleme, dar pe cei care chiar fac eforturi sa depaseasca aceasta perioada, si nu vor doar sa profite de actuala situatie, ii ajutam prin amanari de plata, credite, dar nu si prin reduceri de chirie. In ceea ce priveste Leonardo (retailer intrat in insolventa care are magazin si in Fashion House - n.r.), nu putem decat sa asteptam si sa vedem ce se intampla", a spus Rogiers.

Belgianul spera ca in primul an de functionare, care va fi finalizat la 5 decembrie, proiectul sa atraga circa 1,5 milioane de vizitatori, dupa ce pragul de un milion de oameni a fost depasit in luna septembrie.

"In luna septembrie am ajuns la un milion de vizitatori ai Fashion House. In septembrie am avut aproape 30.000 de vizitatori saptamanal, din care 70% cumpara. Avem mai putini "turisti", tinand cont ca initial cumparau cam 50% dintre vizitatori. Centrul functioneaza mai bine decat mergeau in primul an de activitate cele din Polonia, unde avem trei proiecte, dar doar la jumatate fata de cifrele obtinute de acele proiecte in prezent, astfel ca suntem optimisti pentru viitorul proiectului din Bucuresti", spune Rogiers.

Liebrecht & wooD este unul dintre primii investitori imobiliari straini intrati pe piata locala, la inceputul anilor 2000, cand a inceput dezvoltarea proiectului Militari Shopping, vandut companiei Atrium European Real Estate. La momentul tranzactiei, pe terenul situat la circa un kilometru de Fashion House se afla doar un magazin Praktiker. Intre timp au fost construite si un hipermarket Auchan, un magazin Decathlon si o galerie comerciala cu chiriasi precum C&A, Humanic sau Deich-mann, care vand produse considerate ieftine.

"Militari Shopping nu reprezinta un competitor pentru noi. Poate pentru cei de la Hornbach, tinand cont de magazinul Praktiker de acolo. Nu cred ca multi dintre vizitatorii nostri sunt comuni cu cei ai Militari Shopping deoarece outlet-ul ofera branduri la un discount zilnic de 30-40% pe care nu le poti gasi in C&A, spre exemplu. Conceptul din Militari Shopping s-a dovedit a fi corect, dupa cum planuiam si noi sa il dezvoltam in urma cu patru ani, cand insa era prea devreme pentru un asemenea proiect", a concluzionat Rogiers.