Biletele de tren se vor putea cumpara si pe Internet, de maine

Ziarul Financiar 29.10.2009

Biletele de tren pentru CFR Calatori pot fi cumparate de vineri si online, la adresa www.cfrcalatori.ro, a anuntat joi compania feroviara. Sistemul este disponibil pentru trenurile in trafic intern de tip accelerat, rapid si intercity, atat persoanelor fizice, cat si celor juridice.

Pentru a achizitiona bilete prin acest sistem, utilizatorii trebuie sa se inregistreze pe site-ul companiei, urmand ca toate detaliile necesare calatoriei sa fie transmise pe email, fiind accesibile si din profilul propriu de utilizator, potrivit Mediafax.

Biletele cumparate online sunt nominale, iar calatorii se pot prezenta direct la tren cu acestea tiparite, la orice imprimanta, sau cu ID-ul biletelor si un act de identitate, insa CFR Calatori recomanda ca in tren clientii sa se prezinte cu biletul tiparit.