Vanzarea site-ului de anunturi autovit.ro a facut patru noi milionari in euro

Autor: Angela Placinta 02.11.2009

Achizitia site-ului de vanzari de masini second-hand autovit.ro pentru suma de 4,7 milioane de euro este prima investitie pe piata locala a gigantului media Naspers, care detine afaceri in internet, televiziune si presa scrisa, veniturile anuale ale grupului fiind de peste 2 miliarde de euro.
Compania Naspers, cu sediul in Africa de Sud, a fost infiintata in 1915 in Cape Town si este listata la bursa din Johannesburg si la cea din Londra. De-a lungul timpului, grupul a cheltuit miliarde de euro pentru achizitia de site-uri in Europa, Rusia, China, Brazilia, India, Africa de Sud sau Thailanda. De exemplu, in urma cu doi ani grupul a investit 1,3 miliarde de euro in achizitia site-ului britanic de licitatii online Tradus, iar recent a cumparat un site de comert online in Brazilia pentru 342 de milioane de dolari. In Rusia, Naspers este actionar al site-ului mail.ru, portal a carui valoare depaseste un miliard de dolari.

Cine sunt vanzatorii?
Despre cei patru antreprenori care au vandut Visual Soft, firma care detine site-ul autovit.ro, se cunosc putine informatii, printre acestea numarandu-se faptul ca ei sunt si actionari ai targului de masini second-hand Autovit, cel mai mare din tara.
Cornel Parvu (51 de ani), Florea Parvu (59 de ani), Florian Nila (45 de ani) si Irina Nila (45 de ani) incaseaza fiecare peste un milion de euro in urma vanzarii Visual Soft.
Tranzactia urma sa fie inregistrata ieri la Registrul Comertului. Pana la inregistrare, banii platiti de Napers se afla intr-un cont escrow (un cont de depozit care poate fi accesat conditionat). Catre bugetul de stat a fost virat deja un impozit pe venit de peste 3,2 mil. lei.
Potrivit Ministerului de Finante, Visual Soft a inregistrat anul trecut venituri de 2,2 mil. lei (600.000 de euro) si un profit de peste 1,3 mil. lei (350.000 de euro), ceea ce inseamna ca firma a fost evaluata la un multiplu de 13 al profitului net.
Afacerea autovit.ro a fost lansata in urma cu aproape zece ani, dupa modelul site-urilor de anunturi de vanzari de masini second-hand din tarile vestice, la cativa ani dupa lansarea targului de masini din zona Vitan din Capitala.
Amenajarea targului a inceput in 1995, iar doi ani mai tarziu a inceput sa functioneze. In 2007 targul de masini a ajuns la afaceri de 3,5 milioane de euro, nivel care s-a mentinut si in 2008.
In prezent, peste 30.000 de persoane viziteaza targul in fiecare weekend. Pentru a face o comparatie, site-ul autovit.ro are in jur de 70.000 de vizitatori unici zilnic.
Vanzarea autovit.ro este una dintre cele mai mari tranzactii din piata online locala.

Cele mai mari tranzactii din istoria internetului local

eMag - Asesoft Distribution: 10 mil. euro
Asesoft Distribution, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala de distributie IT&C, a preluat in aprilie 2009 51% din actiunile eMag, cel mai mare retailer de pe piata locala online, valoarea tranzactiei depasind 10 mil. euro, conform unor surse de pe piata. Asesoft a cumparat cate 17% din actiunile eMag de la fiecare dintre cei trei fondatori ai retailerului - Dan Teodosescu, Bogdan Vlad si Radu Apostolescu, achizitia fiind finantata in parte printr-un credit de la BRD. Fondatorii retailerului mai au acum fiecare cate 16,33% din eMag.

Neogen - Tiger Global si Wouver Investeringen: 6 mil. euro
Neogen.ro, cel mai mare portal local de internet, a atras in mai 2007 o investitie estimata la aproximativ 6 mil. euro din partea fondurilor de investitii Tiger Global Management si Wouver Investeringen pentru 28% din companie. Negocierile cu fondurile de investitii au inceput cu aproximativ o jumatate de an inainte de semnarea deal-ului.

eJobs - Tiger Global Management: 4,2 mil. euro
Site-ul de recrutare eJobs, fondat de Liviu Dumitrascu si Daniel Tatar, opereaza cel mai mare site de recrutare online din Romania, ejobs.ro. Tiger Global a platit in 2007 4,2 milioane de euro pentru 30% din companie, evaluand astfel compania la 14 mil. euro - reprezentand un multiplu de 32 al profitului EBITDA (profitul inainte de impozitare, dobanzi, depreciere si amortizare).

eRepublik - AGF Private Equity: 2 mil. euro
Jocul romanesc de strategie online eRepublik, in care jucatorii pot fi presedinti de stat sau generali de armata cu scopul de a domina lumea, a atras o finantare de 2 milioane de euro de la un fond francez de investitii, AGF Private Equity, in luna iunie a acestui an. eRepublik are circa 120.000 de utilizatori activi. Jocul a fost dezvoltat in urma cu aproape doi ani de antreprenorul roman George Lemnaru. In total, investitiile facute pana acum pentru eRepublik depasesc 2,75 milioane de euro, suma folosita aproape in totalitate pentru dezvoltarea jocului.

Trilulilu.ro - Alexis Bonte: 1 mil. euro
Omul de afaceri francez Alexis Bonte a cumparat in mai 2008 pentru aproximativ un milion de euro un pachet de 41% din actiunile companiei clujene Trilulilu, evaluand astfel site-ul de partajare de fisiere video, imagini si audio la 2,5 mil. euro. Bonte detinea deja un pachet de 10% din companie, achizitionat in decembrie 2007, cu 100.000 de euro, astfel ca el a devenit actionarul majoritar al site-ului.

PCgarage.ro - Marius Ghenea: n/a
Omul de afaceri Marius Ghenea, care detine mai multe magazine online si este implicat si in distributia IT&C, a preluat in septembrie retailerul online Pcgarage.ro, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala de retail online. Ghenea a fost unul dintre cei mai activi cumparatori de magazine online, printre achizitiile sale numarandu-se si floridelux.ro, brazidecraciun.ro, 24pc.ro si ShopIT.ro.