SIMEZE / Un pictor uitat pe-o etajera. In Occident

Autor: Sebastian Amza 03.11.2009

Printre nenumaratele disconforturi ancestrale cu care se nasc romanii, se gaseste si o senzatie stranie de exil. Oriunde s-ar afla. De aceea, ei se asaza greu (unii intampina dificultati chiar si in tara lor de bastina, dar asta e alta problema!). Iar, atunci cand o fac, o fac cu teama, cu nepricepere si sunt precauti pana la Dumnezeu, de teama sa nu cada iarasi in silnicie. In plus, le mai vine o dandana: sunt loviti in crestetul inimii, ca o leuca, de complexul "celor doua luntri". Sau, daca vreti mai savant, "A quoi bon avoir quitte Coasta Boacii?". Altminteri, ei se lasa disciplinati de forta exemplului (in fratie cu genuinul personal!) si, drept urmare, devin respectuosi din cale-afara cu ordinea si cu bunastarea (doar o minoritate, mai prapastioasa de felul ei, a contat, izolata in mansarde, mai mult pe solemnitatea gandurilor negre!).
Se intampla insa prin nu se stie ce mecanisme bizare ale destinului - istoria departarilor noastre a demonstrat-o deseori - ca unii din cei plecati in bejenie sa fie nememorati. Trecuti nemeritat la cea mai brutala rubrica a existentei, la "si altii".
Un astfel de caz este cel al pictorului Dimitrie Berea (1908-1975)*, traitor de felul lui in Romania, Italia, Elvetia, Franta, Statele Unite. Cetatean al lumii, care, daca-i aflam viata si-i citim opera, ne dam seama ca nu doar asa, de-un pamplezir, a fost inscris in cataloagele universale sub numele de Demetre de Berea. Ca nu degeaba una dintre cele mai mari si valoroase colectii Berea din lume se gaseste astazi in galeria Colegiului din oraselul Berea (!), Kentuky, USA. Sau ca fara emfaza s-a considerat el insusi pupilul lui Bonnard, pe care l-a cunoscut in 1939, in salonul muzei impresionistilor, Marie Fontaine-Desjardins... Pricinile sunt insa mult mai multe decat putem noi sa descalcim in biografia fabuloasa a lui Dimitrie Berea. Un vrai spectacle!
Nascut la Bacau, in ziua de 2 noiembrie 1908 (iata ca, in curand, centenarului sau i se adauga inca un an!) - tata: avocat-politician, mama: pictorita, absolventa de "Beaux Arts" si provenind dintr-o familie cu generatii de artisti - tanarul Dimitrie pleaca la varsta de 19 ani la Bucuresti. Acolo, ca student la Arhitectura si Arte, se formeaza in preajma lui Theodorescu-Sion, impreuna cu care, apoi, fondeaza o academie de arta non-conformista si progresista, numita "Ileana". In anii '30, devine cel mai promitator tanar artist plastic al Romaniei. In 1937, primeste o bursa din partea statului italian si pleaca la Roma, la Academia Regala de Arte Frumoase, unde studiaza pictura, arta decorativa, sculptura, scenografia si grafica. Dupa numeroase expozitii de grup si personale - in acest rastimp calatoreste si sta o vreme la Paris, unde intra in contact cu cercurile impresioniste si fauviste (cu Bonnard si Vuillard, cu Matisse si Van Dongen), apropiindu-se foarte mult de Bonnard, pe care-l considera "nasul" sau - Berea absolva Belle Artele din Roma, cu diploma la toate cele cinci discipline. Are acum 34 de ani. In vara anului 1942, expune o personala la Palazzo Lancellotto din Roma, unde este lansat, concomitent, volumul "Berea", avandu-l ca autor pe poetul si istoricul de arta Mario Rivosecchi. Anul urmator, se intoarce in Romania, unde este numit director si curator al Muzeului Th. Aman, continuand in acelasi timp sa expuna. Astfel ca in 1944, uimeste lumea artelor din Bucuresti cu o noua personala, la Caminul Artei-Kretzulescu, cu un volum de prezentare scris de Giuseppe Galassi, Antonio Petrucci si S.A. Luciani. Aflat intr-o simpatie periculoasa fata de miscarea politica de dreapta, Berea este obligat, fireste, sa paraseasca Romania in 1946. Dar opera sa ramane. Astfel ca in 1949, pe vremuri tulburi, apare o noua carte despre el, semnata de asta data de André Warnod, care, nu putin lucru pentru istoria picturii universale, sustine ca Berea este "noul apostol" al "scolii de la Paris" (denominare instaurata in 1925, in cartea sa "Les Berceaux de la nouvelle peinture").
Un moment important din cariera sa este "Manifestul de la Venetia", lansat in 1951, in care Dimitrie Berea inscrie credo-ul sau despre arta, in general si ale carui idei vor fi subiectele conferintelor de mai tarziu cu care va cutreiera lumea: "Opera de arta si cadrul ei specific" (un fel de political correctness in arta!), "Profesiunea increderii", "Atmosfera si climat", "Fenomenul creativ".
Odata cu capatarea cetateniei franceze, in 1950, pentru Berea practic lumea nu mai are margini. Calatoreste, expune, lucreaza de-o maniera prodigioasa si, ca urmare conturile devin considerabile. Ajunge rasfatatul vedetelor de la Hollywood si pictorul lor oficial, este cautat de capetele incoronate ale lumii (portretele lor semnate "Berea" sunt piesele de rezistenta ale Almanahului de la Gotha!), oamenii politici la moda, scriitori de succes si tot felul de oficialitati dau navala in atelierul ori in apartamentele sale din Paris, New York City si San Francisco. Ocupa "pietele" din Paris, New York, Miami, Palm Beach, San Francisco, Hollywood. Altfel, "Berea" este o legitimatie spre nemurire.
Povestea femeilor sale este la fel de fascinanta. Dupa ce divorteaza de prima sotie, de care se indragostise mortal in timpul retrospectivei de succes gazduita de De Young Museum din San Francisco, Dimitrie Berea se insoara, in 1972, cu Alice Gurielli. Mai degraba, printesa Alice Gurielli, caci era nepoata ultimului rege al Georgiei, care, dupa ce guvernul comunist ii confiscase toata averea, a pornit sa peregrineze prin lume (ajungand si prin Romania, de unde a plecat in 1966!) si, finalmente, a poposit in America. Aici a lucrat mai intai ca sofer de taxi in New York, avea statut de refugiat roman sponsorizat de Biserica Ortodoxa, locuia in Harlem si era angajata cu ziua la diverse familii din comunitatea romaneasca, sfarsind prin a ajunge, in 1969, menajera si secretara la casa celebrului pictor. Mariajul lor a durat aproape trei ani, pentru ca, in 14 ianuarie 1975, Dimitrie Berea se stinge la Paris. Dupa o emotionanta slujba de pomenire in limba latina la Catedrala Madeleine, este inmormantat in Cimitirul Pere-Lachaise. Avea doar 67 de ani, era faimos si cunoscut mai mult in lume decat in tara sa de bastina.
Sotia a mostenit, dupa nu putine peripetii, intreaga avere si uriasul patrimoniu ale lui Dimitrie Berea. A vandut o buna parte din tablouri, dar ajunsese ca nu stia cum sa se mai descurce cu restul. Pana cand a aflat din ziar ca in statul Kentuky (SUA) exista un orasel numit Berea(!), fara ca ea sa stie ca aici, candva, pictorul realizase cateva portrete expuse cu fast in galeria de onoare a colegiului. Drept urmare, printesa Alice face acestuia o donatie extraordinara, fondand astfel cea mai mare colectie din lume a pictorului roman (in 2003, a fost inaugurat un muzeu modern, cu titulatura: Dimitrie Berea Gallery-Berea College-Berea (KY)-USA... convingerea este pe net!).
Pentru expozitia de la Palatul sutu, s-au gasit 29 de tablouri din colectiile din tara si strainatate...Putin, e adevarat, dar esantionul este reprezentativ. Cotata, aflam, la preturi europene de nu mai mult de 3.000 de euro, in timp ce pe piata americana se situeaza intre 8 si 40.000 de dolari (spre exemplu, cunoscutul portret "Salvador Dali in Paris"(1968) s-a vandut cu aprox. 20.000 de dolari!), pictura lui Dimitrie Berea se asaza pe coordonatele estetice al "scolii de la Paris". Cantonata undeva, intre doua curente mari ale secolului 20. Iata ce scria M.-L. D'Otrange Mastai, in 1963: "Pe drept cuvant, arta lui Berea a fost caracterizata ca o sinteza a Impresionismului cu Fauvismul, combinand luminozitatea calda a primului cu puterea salbatica a celui de-al doilea. Intr-adevar, el melanjeaza magistral mostenirea artistica a lui Bonnard cu cea a lui Matisse ". Sau Pierre Cabanne, tot in 1963, in cartea sa, "Pictura lui Berea": "Berea ademeneste neinsufletitul ca sa-i dea viata, facand astfel ca toate lucrurile sa irizeze, dezvaluindu-si esenta lor poetica". Din pacate, Dimitrie Berea s-a stins inainte ca noi sa-l fi cunoscut intrutotul. Hiatusul marcat de cele aproape trei decenii de absenta din Romania l-a condamnat, la noi, la o necuvenita (si necuviincioasa, totodata!) uitare in memoria publica. A noastra, sa fim bine intelesi, caci Occidentul tine mereu langa el, la indemana, borcanul cu "Lecitina"!

* - Necunoscutul Dimitrie Berea, Muzeul Municipiului Bucuresti

amza_sebastian@yahoo.com