SIMEZE / Un pictor uitat pe-o etajera. In Occident
Printre nenumaratele disconforturi ancestrale cu care se nasc
romanii, se gaseste si o senzatie stranie de exil. Oriunde s-ar
afla. De aceea, ei se asaza greu (unii intampina dificultati chiar
si in tara lor de bastina, dar asta e alta problema!). Iar, atunci
cand o fac, o fac cu teama, cu nepricepere si sunt precauti pana la
Dumnezeu, de teama sa nu cada iarasi in silnicie. In plus, le mai
vine o dandana: sunt loviti in crestetul inimii, ca o leuca, de
complexul "celor doua luntri". Sau, daca vreti mai savant, "A quoi
bon avoir quitte Coasta Boacii?". Altminteri, ei se lasa
disciplinati de forta exemplului (in fratie cu genuinul personal!)
si, drept urmare, devin respectuosi din cale-afara cu ordinea si cu
bunastarea (doar o minoritate, mai prapastioasa de felul ei, a
contat, izolata in mansarde, mai mult pe solemnitatea gandurilor
negre!).
Se intampla insa prin nu se stie ce mecanisme bizare ale destinului
- istoria departarilor noastre a demonstrat-o deseori - ca unii din
cei plecati in bejenie sa fie nememorati. Trecuti nemeritat la cea
mai brutala rubrica a existentei, la "si altii".
Un astfel de caz este cel al pictorului Dimitrie Berea
(1908-1975)*, traitor de felul lui in Romania, Italia, Elvetia,
Franta, Statele Unite. Cetatean al lumii, care, daca-i aflam viata
si-i citim opera, ne dam seama ca nu doar asa, de-un pamplezir, a
fost inscris in cataloagele universale sub numele de Demetre de
Berea. Ca nu degeaba una dintre cele mai mari si valoroase colectii
Berea din lume se gaseste astazi in galeria Colegiului din oraselul
Berea (!), Kentuky, USA. Sau ca fara emfaza s-a considerat el
insusi pupilul lui Bonnard, pe care l-a cunoscut in 1939, in
salonul muzei impresionistilor, Marie Fontaine-Desjardins...
Pricinile sunt insa mult mai multe decat putem noi sa descalcim in
biografia fabuloasa a lui Dimitrie Berea. Un vrai spectacle!
Nascut la Bacau, in ziua de 2 noiembrie 1908 (iata ca, in curand,
centenarului sau i se adauga inca un an!) - tata:
avocat-politician, mama: pictorita, absolventa de "Beaux Arts" si
provenind dintr-o familie cu generatii de artisti - tanarul
Dimitrie pleaca la varsta de 19 ani la Bucuresti. Acolo, ca student
la Arhitectura si Arte, se formeaza in preajma lui
Theodorescu-Sion, impreuna cu care, apoi, fondeaza o academie de
arta non-conformista si progresista, numita "Ileana". In anii '30,
devine cel mai promitator tanar artist plastic al Romaniei. In
1937, primeste o bursa din partea statului italian si pleaca la
Roma, la Academia Regala de Arte Frumoase, unde studiaza pictura,
arta decorativa, sculptura, scenografia si grafica. Dupa numeroase
expozitii de grup si personale - in acest rastimp calatoreste si
sta o vreme la Paris, unde intra in contact cu cercurile
impresioniste si fauviste (cu Bonnard si Vuillard, cu Matisse si
Van Dongen), apropiindu-se foarte mult de Bonnard, pe care-l
considera "nasul" sau - Berea absolva Belle Artele din Roma, cu
diploma la toate cele cinci discipline. Are acum 34 de ani. In vara
anului 1942, expune o personala la Palazzo Lancellotto din Roma,
unde este lansat, concomitent, volumul "Berea", avandu-l ca autor
pe poetul si istoricul de arta Mario Rivosecchi. Anul urmator, se
intoarce in Romania, unde este numit director si curator al
Muzeului Th. Aman, continuand in acelasi timp sa expuna. Astfel ca
in 1944, uimeste lumea artelor din Bucuresti cu o noua personala,
la Caminul Artei-Kretzulescu, cu un volum de prezentare scris de
Giuseppe Galassi, Antonio Petrucci si S.A. Luciani. Aflat intr-o
simpatie periculoasa fata de miscarea politica de dreapta, Berea
este obligat, fireste, sa paraseasca Romania in 1946. Dar opera sa
ramane. Astfel ca in 1949, pe vremuri tulburi, apare o noua carte
despre el, semnata de asta data de André Warnod, care, nu putin
lucru pentru istoria picturii universale, sustine ca Berea este
"noul apostol" al "scolii de la Paris" (denominare instaurata in
1925, in cartea sa "Les Berceaux de la nouvelle peinture").
Un moment important din cariera sa este "Manifestul de la Venetia",
lansat in 1951, in care Dimitrie Berea inscrie credo-ul sau despre
arta, in general si ale carui idei vor fi subiectele conferintelor
de mai tarziu cu care va cutreiera lumea: "Opera de arta si cadrul
ei specific" (un fel de political correctness in arta!),
"Profesiunea increderii", "Atmosfera si climat", "Fenomenul
creativ".
Odata cu capatarea cetateniei franceze, in 1950, pentru Berea
practic lumea nu mai are margini. Calatoreste, expune, lucreaza
de-o maniera prodigioasa si, ca urmare conturile devin
considerabile. Ajunge rasfatatul vedetelor de la Hollywood si
pictorul lor oficial, este cautat de capetele incoronate ale lumii
(portretele lor semnate "Berea" sunt piesele de rezistenta ale
Almanahului de la Gotha!), oamenii politici la moda, scriitori de
succes si tot felul de oficialitati dau navala in atelierul ori in
apartamentele sale din Paris, New York City si San Francisco. Ocupa
"pietele" din Paris, New York, Miami, Palm Beach, San Francisco,
Hollywood. Altfel, "Berea" este o legitimatie spre nemurire.
Povestea femeilor sale este la fel de fascinanta. Dupa ce
divorteaza de prima sotie, de care se indragostise mortal in timpul
retrospectivei de succes gazduita de De Young Museum din San
Francisco, Dimitrie Berea se insoara, in 1972, cu Alice Gurielli.
Mai degraba, printesa Alice Gurielli, caci era nepoata ultimului
rege al Georgiei, care, dupa ce guvernul comunist ii confiscase
toata averea, a pornit sa peregrineze prin lume (ajungand si prin
Romania, de unde a plecat in 1966!) si, finalmente, a poposit in
America. Aici a lucrat mai intai ca sofer de taxi in New York, avea
statut de refugiat roman sponsorizat de Biserica Ortodoxa, locuia
in Harlem si era angajata cu ziua la diverse familii din
comunitatea romaneasca, sfarsind prin a ajunge, in 1969, menajera
si secretara la casa celebrului pictor. Mariajul lor a durat
aproape trei ani, pentru ca, in 14 ianuarie 1975, Dimitrie Berea se
stinge la Paris. Dupa o emotionanta slujba de pomenire in limba
latina la Catedrala Madeleine, este inmormantat in Cimitirul
Pere-Lachaise. Avea doar 67 de ani, era faimos si cunoscut mai mult
in lume decat in tara sa de bastina.
Sotia a mostenit, dupa nu putine peripetii, intreaga avere si
uriasul patrimoniu ale lui Dimitrie Berea. A vandut o buna parte
din tablouri, dar ajunsese ca nu stia cum sa se mai descurce cu
restul. Pana cand a aflat din ziar ca in statul Kentuky (SUA)
exista un orasel numit Berea(!), fara ca ea sa stie ca aici,
candva, pictorul realizase cateva portrete expuse cu fast in
galeria de onoare a colegiului. Drept urmare, printesa Alice face
acestuia o donatie extraordinara, fondand astfel cea mai mare
colectie din lume a pictorului roman (in 2003, a fost inaugurat un
muzeu modern, cu titulatura: Dimitrie Berea Gallery-Berea
College-Berea (KY)-USA... convingerea este pe net!).
Pentru expozitia de la Palatul sutu, s-au gasit 29 de tablouri din
colectiile din tara si strainatate...Putin, e adevarat, dar
esantionul este reprezentativ. Cotata, aflam, la preturi europene
de nu mai mult de 3.000 de euro, in timp ce pe piata americana se
situeaza intre 8 si 40.000 de dolari (spre exemplu, cunoscutul
portret "Salvador Dali in Paris"(1968) s-a vandut cu aprox. 20.000
de dolari!), pictura lui Dimitrie Berea se asaza pe coordonatele
estetice al "scolii de la Paris". Cantonata undeva, intre doua
curente mari ale secolului 20. Iata ce scria M.-L. D'Otrange
Mastai, in 1963: "Pe drept cuvant, arta lui Berea a fost
caracterizata ca o sinteza a Impresionismului cu Fauvismul,
combinand luminozitatea calda a primului cu puterea salbatica a
celui de-al doilea. Intr-adevar, el melanjeaza magistral mostenirea
artistica a lui Bonnard cu cea a lui Matisse ". Sau Pierre Cabanne,
tot in 1963, in cartea sa, "Pictura lui Berea": "Berea ademeneste
neinsufletitul ca sa-i dea viata, facand astfel ca toate lucrurile
sa irizeze, dezvaluindu-si esenta lor poetica". Din pacate,
Dimitrie Berea s-a stins inainte ca noi sa-l fi cunoscut
intrutotul. Hiatusul marcat de cele aproape trei decenii de absenta
din Romania l-a condamnat, la noi, la o necuvenita (si
necuviincioasa, totodata!) uitare in memoria publica. A noastra, sa
fim bine intelesi, caci Occidentul tine mereu langa el, la
indemana, borcanul cu "Lecitina"!
* - Necunoscutul Dimitrie Berea, Muzeul Municipiului Bucuresti
amza_sebastian@yahoo.com