CONTRIBUTII / Bucurestii subt Guvernul Vremelnicesc (V). Lovitura de stat sau de palat?

Sambata, 19 iunie

Guvernul a luat in serios amenintarile "proprietarilor", insa nu putea sa ia nici o masura. Nu cunostea planul lor de atac dintr-un motiv simplu: nici ei nu-l cunosteau; erau doar o masa de manevra, un "pion otravit". Altii, necunoscuti atunci, il concepusera si pregatisera pentru aceasta zi lovitura ce avea sa inlature guvernul si partida regeneratiunii. La Momolo, in jurul orei 9, se adunasera deja 400 de protestatari. Aflandu-se la cativa pasi de Hanul Bossel, respectiv de redactia "Pruncului Roman" - gazduita de faimoasa Odaie de Lectura - si de tipografia Rosetti si Winterhalder, intrarea la sala Momolo trebuie sa fi fost strict supravegheata. Daca unul dintre patroni isi daduse demisia, gazeta nu parasise baricadele revolutiei! Intrarea mai era supravegheata si de peste drum, din chiliile manastirii Sarindar, din turnul Clopotnitei. Numarul de "400 de proprietari" - care depasea cu o suta capacitatea salii - este, indiscutabil, real. Alarmat, guvernul l-a trimis pe Magheru sa cerceteze situatia si sa le explice protestatarilor articolul 13. Inauntru, atmosfera era irespirabila si la propriu, si la figurat. Tanarul Petre Opran, ginerele colonelului Solomon, era in culmea delirului, agitand chiar problema revenirii pe tron a lui Bibescu. A avut si indrazneala sa propuna arestarea lui Magheru... Dar, cum se va dovedi cateva ore mai tarziu, conspiratorii erau o adunatura de lasi. Au batut imediat in retragere cand intrusul a scos sabia si cu o voce tunatoare a poruncit sa i se faca loc. A urcat repede in trasura si s-a dus la Palat. Situatia, din ingrijoratoare, promitea sa devina grava. Inca o data guvernul a inteles ca revolutia trebuie sa fie sustinuta armat de un corp special, devotat exclusiv ei. Importanta garzii nationale se proiecta ca un factor vital pe fondul viitorului revolutiei. Proiectul de organizare a garzii bucurestene inaintat cu trei zile in urma de Scarlat Kretzulescu era, in aparenta, bine intocmit. Ochiul versat in probleme militare al lui Magheru a constatat, pe teren, existenta unor hibe: nici o patrula "de intimidare" a recalcitrantilor, paza obiectivelor lasa si ea de dorit. Chemat, probabil, sa dea explicatii, comandantul garzii a emis - inainte de ora 11! - o "Publicatie" in care aducea proiectului unele "imbunatatiri" de fond. Ghilimelele isi au rostul. Maria Totu, in urma analizei textului si a consecintelor factuale, a ajuns la concluzia ca S. Kretzulescu a urmarit "introducerea in garda a unor elemente apropiate si devotate lui, in vederea folosirii lor - poate si prin pozitia sa de comandant - in scopuri personale sau chiar ostile revolutiei".
Concomitent cu trimiterea lui Magheru la Momolo, Heliade s-a indreptat spre conacul lui Campineanu. Situat pe Podul de Pamant, in apropierea "castelului Belvedere al Golestilor", inconjurat de livezi marginite catre apus de firul Dambovitei, era un loc cu adevarat mirific pentru o existenta tihnita, lipsita de grija zilei de maine. Insa avantajul izolarii putea tenta la activitati subversive, indraznete. Aflat in conflict deschis cu tarul pentru mostenirea Cantemirestilor, Campineanu s-a plasat, vrand-nevrand, in centrul atentiei tuturor celor care ii urau pe rusi. Patriotismul nu-i poate fi pus la indoiala, dar, uneori, s-a implicat in diverse actiuni parca impotriva convingerilor sale, pur si simplu din cauza ca erau indreptate contra rusilor, cum era si miscarea pasoptista. Discutia cu Heliade este sugestiva. Vizavi de "Constitutie", a marturisit ca "sunt vreo doua sau trei articole pe cari nu ma pot lega sa le apar"! Tot atatea articole ii suparau si pe protestarii de la Momolo... Apoi, nevinovat, a adaugat privind ceasornicul: "Se apropie ceasul". Era ora 11.30. Heliade s-a intors la Palat cu strangere de inima. Se apropia de miezul-zilei. A intalnit neobisnuit de multi ofiteri de la garnizoana sositi, cu o ora inainte, impreuna cu Ion Odobescu. Imprejurul palatului stationau si doua companii, soldatii fiind imbatati cu rachiu. Sub pretextul cererii unor ameliorari, acceptate de guvern - mai precis de Heliade, Magheru, Tell si Stefan Golescu -, ofiterii stapaneau deja etajul intai, unde avea loc sedinta. Grigore Locusteanu a scos din buzunar proclamatia adresata "Fratilor sateni" pe 16 iunie si i-a aratat-o lui Heliade, invinuindu-l ca ii aduce pe proprietarii de mosii in situatia muritorilor de foame, apoi, convulsionat de manie, a strigat: "Proprietarii la palat!" Era consemnul arestarii guvernului. Aproape in acelasi timp, Odobescu s-a adresat celor patru "colegi" cu formula: "In numele proprietarilor, va arestez!" - tipica pentru o lovitura de stat. Magheru si-a facut drum cu sabia si, insotit de doi dorobanti olteni, s-a inchis intr-o camera. Tell, Heliade si Stefan Golescu au fost arestati, la fel Nicolae Balcescu, aflat si el in palat. Atunci au intervenit si cele doua companii cu Ion Solomon in frunte. Este momentul cand, trimis de Odobescu, Grigore Locusteanu s-a dus la sala Momolo sa-i aduca pe "proprietari". Acolo, surpriza: protestatarii, la auzul chemarii, s-au raspandit care-incotro, "mai vartos cand au iesit in ulita si au vazut golanimea armata, care cu pusti, care cu cutite, altii cu topoare, pana si cu ciomege, alergand la palat (tabacii si macelarii au jucat principalul rol in revolutia de la 1848)". Cu toate ca ar fi trebuit sa-l puna pe ganduri lasitatea proprietarilor si multimea de "golani" care se indrepta spre Palat, Locusteanu a facut imprudenta sa revina in zona fierbinte, unde il astepta alta surpriza de proportii. "Demisionatii" Ion Bratianu si C.A. Rosetti, intr-un timp-record si printr-o filiera numai de ei cunoscuta, reusisera sa trezeasca populatia de rand a Bucurestilor si s-o indrepte spre Palatul Domnesc. Nicolae Golescu, in picioare si fluturand un steag tricolor, strabatea Podul Mogosoaiei cu o birja, strigand: "La arme! La arme! Sa alerge poporul la Palat!" La randul sau, parintele Ambrozie de la Biserica Episcopiei - zis de atunci Popa Tun - chema si el poporul la palat. Foarte curand, o mare de oameni inconjura cladirea, obligandu-l pe Odobescu sa cedeze. Intorcandu-se spre Tell, i-a marturisit ca nu a intentionat decat sa schimbe guvernul, propunandu-i sa iasa impreuna in balcon si sa ceara poporului sa-l proclame pe el si pe Ion Campineanu sefi ai guvernului. Tell, cu tot riscul, a acceptat. Poporul era insa intesat de agentii lui Bratianu si Rosetti, oameni care, asemenea unui ecou, repetau cuvintele sefilor lor, iar poporul ii urma cu docilitate, cum se intampla in asemenea cazuri. La cele doua propuneri, expuse de Tell, in varianta lui Heliade - respectiv, expuse de Heliade, in varianta lui C. Colescu-Vartic, poporul a raspuns fireste: "Jos, Odobescu! Jos, Campineanu! Jos tradatorii!" Pentru Odobescu situatia devenea critica. Lovitura de stat esuase. Esuase si lovitura de palat. Consecintele erau lesne de banuit. Razbunarea lui Bibescu il ajunsese... Din "intamplare", tocmai atunci a sosit si Campineanu. Sa se fi auzit pana la conacul lui indepartat zarva din inima orasului? Intrebarea este retorica. Venirea sa exact in momentul crucial justifica supozitia lui Heliade ca era implicat in complot. Pe de alta parte, complica analiza complotului. S-a vrut o lovitura de stat sau de palat, cu Odobescu si Campineanu in frunte? Imposibil de elucidat vreodata, aceste decizii stabilindu-se oral, la fel ca si planul de lupta.
Pentru ceea ce a urmat sunt mai multe variante, atat ale martorilor oculari, cat si ale istoricilor care, pe baza de documente, au comentat evenimentul. Caz paradoxal si rarisim. Heliade considera ca Ana Ipatescu, tinand in maini doua pistoale, a venit inainte de inceperea macelului, mai mult, ca ea a indemnat poporul sa-l atace pe colonelul Solomon. Corespondentul "Gazetei de Transilvania", si dupa el C. Colfescu-Vartic, scrie ca ea a sosit dupa ce s-a tras in multime. Ion Voinescu I, Grigore Lacusteanu, C.A. Rosetti nu o mentioneaza... Nicolae Isar, pe baza de documente, lasa sa se inteleaga ca ea a fost tot timpul in multime, pe care a si condus-o, fapt confirmat si de poezia inchinata eroinei de C.D. Aricescu. In fine, un lucru este cert: nerespectand ordinul lui Odobescu de a se retrage in cazarma, Ion Solomon a fortat destinul. Atacat de multimea indrumata sau nu de Ana Ipatescu, el a ordonat celor doua companii sa traga, avand pe constiinta 7 morti si 8 raniti. Profitand de deruta atacatorilor, colonelul asasin a ordonat retragerea la cazarma. Drumul cel mai scurt era Ulita Brezoianului. Ajungand la Agie, inainte sa treaca podul, soldatii au dat piept cu un grup de cetateni furiosi, probabil urmaritori. Au cazut cativa raniti. Pentru un ofiter combatant, care a activat si in armata tarista, era un record impardonabil. Se pare ca era labil psihic, la proces cedand usor, aruncand vina asupra lui Odobescu si, spre stupoarea lui Heliade, Plesoianu si Magheru, chiar si asupra unor membrii ai guvernului... Vestea acestei noi erori comise de Solomon in dreptul Agiei a infuriat teribil multimea, care a cerut executarea lui Odobescu si a incapabilului subaltern. "Unii - isi aminteste Heliade - se asezasera in jurul palatului ca sa nu lase pe Odobescu sa scape. Chiar membrii guvernului fura amenintati cu moartea daca ar indrazni sa arate cea mai mica simpatie acestui om"! Abia peste trei zile, Rosetti, comentand evenimentele, va cuteza sa-l prezinte pe Odobescu in postura de victima a vicleanului Ion Solomon. In ziua macelului, a tacut prudent. De la palat, mai multe mii de oameni s-au indreptat spre cazarma Alexandria, cerand moarte pentru Solomon. Vrand sa previna manifestarile anarhice, in multime se infiltrasera si multi gardisti. "Veniti in graba sa salveze guvernul - arata dr. Maria Totu -, cei mai multi dintre ei nu apucasera nici sa-si imbrace uniforma de gardist". Trecand pe langa locuinta lui Rosetti de pe Ulita Isvor, un necunoscut, poate un gardist, a linistit-o pe Maria Rosetti, care "zacea lauza in casa" cu aceste cuvinte: "Nu te teme, barbatul dumitale este sanatos si nu-l paste nici o primejdie". Dupa care "ese indata si alearga iar in mijlocul fratilor sai, ca sa sprijine dreptatea si fratia". Simplu, moral si maret, ca intr-o istorie scrisa de Titus Livius.
Nu-i mai putin adevarat ca linistea si siguranta lui Rosetti, a guvernului, chiar a bucurestenilor se afla pe muchie de cutit. In tipografia lui Rosetti, de pilda, se turnau gloante... Un singur foc de arma tras catre cazarma ar fi dezlantuit un adevarat macel. Ingrozit de aceasta perspectiva, guvernul i-a delegat pe mitropolit, pe Balcescu si pe "cateva capetenii ale orasului" sa-i ceara colonelului Solomon sa se predea. Constient de ceea ce putea sa urmeze daca refuza, colonelul a conditionat predarea de iertarea pacatului de moarte si de plecarea in exil. A urmat o scena bizara. Costache Aristia, colonel in garda nationala, l-a lasat liber pe Solomon intr-o gradina bucuresteana, probabil Gradina Scuffa, din vecinatatea conacului Campineanu. Orice incercare de fuga insemna moartea! Nu era o metoda ortodoxa si, regretand aceasta maniera de a face dreptate, guvernul l-a inchis pe militarul iresponsabil la Manastirea Cernica. Peste noapte a fost arestat, tot de omniprezentul Aristia, si Grigore Lacusteanu, dupa ce el si familia sa trecusera prin momente inimaginabile. A fost inchis in casa lui Costache Kretzulescu de la Cismigiu.
Seara, in "Monitorul Roman", aparea, printr-un veritabil tur de forta, descrierea evenimentelor si masurile pe care guvernul se vedea obligat sa le ia. Performanta de toata admiratia. Cu mult mai devreme aparuse si primul numar al gazetei "Popolul Suveran", sub directia lui Dimitrie Bolintineanu si cu Nicolae Balcescu in postura de emineta cenusie. O publicatie vioaie intelectual, mai putin directa decat "Pruncul Roman", compensand acest neajuns printr-o ironie deseori de finete.
Ar mai fi de mentionat o intamplare povestita de Eliade. Un negustor, grabit sa participe la evenimente, in loc sa-si incuie magazinul, a pus cheile in buzunar. A doua zi, gasind usa descuiata, a crezut ca a fost jefuit. "Cautand pretutindeni, afla toate la locul lor, nu lipseau nici banii, nici marfa". Ori hotii erau putini la numar, ori evenimentele i-au atras si pe ei. Prima varianta pare mai apropiata de realitate, cnutul Capitanului Costache ramanea pentru oricine o amintire de neuitat.

Duminica, 20 iunie

Pentru a mai calma populatia orasului, guvernul a luat inteleapta decizie sa-si inmormanteze martirii. Nu oriunde, ci sus, langa clopotnita Mitropoliei. Ceremonia a inceput la ora 18, fara Odobescu si Solomon, cum ceruse multimea, adunata iarasi in jurul palatului. Iata cum o descrie, cu pana lui maiastra, poetul Ion Heliade Radulescu: "Toti locuitorii din Bucuresti intesau ulita care duce de la palat la catedrala. Toate ferestrele erau cernite. Corporatiunile cu steagurile lor mergeau inaintea cortegiului. Un batalion din Garda Nationala si un pluton de cavalerie le urma; apoi veneau calugarii, arhimandritii, preotii si diaconii cu sutele, toti investiti cu podoabele sacerdotale. Autoritatile civile si militare mergeau inaintea si in urma cosciugurilor. Membrii guvernului veneau nemijlocit dupa parintii si rudele martirilor. Doua care funebre si colosale in forma de mausoleu, trase fiecare de cate opt cai imbracati in alb, duceau cosciugurile. Oameni infatisand statui emblematice si purtand ghirlande de flori, se aflau la picioarele piramidelor... Muzica canta marsuri razboinice, pline de veselie, caci nu era un cantec de moarte, era un imn de glorie. Pe colina si in curtea Catedralei asteptau mii de oameni de toate starile. Mitropolitul, impreuna cu inaltul cler, astepta in fata protalului ca sa primeasca cortegiul. Soarele apunand, ineca aceasta priveliste in razele sale purpurii, iar vantul serii ducea departe miile de sunete ale clopotelor plangatoare.
Dupa savarsirea serviciului divin, dupa De Profundis, Heliade rosti o cuvantare funebra si, cand vazu poporul miscat, cu inima stransa de durere si pietate, se adresa catre rudele celor morti si la toti cei de fata astfel: "In numele lui Crist, care ierta de pe cruce pe dusmanii sai, in amintirea acestor martiri ale carora ramasite mortale se afla in fata noastra si ale carora suflete stau fata in fata cu Dumnezeu, in numele articolului al nouasprezecele din Constitutie, care desfiinteaza pedeapsa cu moartea, va conjur sa iertati pe criminali!" Poporul striga ca un singur om: "Dumnezeu sa-i ierte! Departe de popor pata de sange! Dar pentru linistea publica, criminalii, dupa ce vor fi judecati, trebuie sa fie alungati din tara". Dupa Heliade, a vorbit multimii si George Creteanu. Apoi, intr-o singura groapa, au fost puse cele trei sicrie cu trupurile neinsufletite ale celor sapte martiri. Revenit la lucru, guvernul a luat o decizie inteleapta: pentru anihilarea altor tentative antirevolutionare, cele doua companii de infanterie sosite din Oltenia au fost "incazermate la Palatul Domnesc", unde locuiau din 17 iunie Magheru, Tell si Heliade.

Luni, 21 iunie

Complotul si evenimentele generate de acesta au intarit increderea guvernului in fortele proprii si in popor. Revolutia nu mai era un termen misterios, accesibil doar elitelor, apartinea acum si celorlalti. Eroarea lui Solomon nu s-a soldat doar cu morti, ci si cu martiri, ambrozia si nectarul de care are nevoie o cauza, indeosebi o revolutie. Ziua de 19 iunie a demonstrat ca un juramant poate fi calcat fara remuscari. Martirii insemnau mult mai mult decat un juramant, constituiau un reper moral care avea si conotatii crestine si care tinea in stare de veghe constiinta.
La zece zile de la triumful intelectual, revolutia avea drumul deschis catre triumful moral si material. Ce alt sens au avut "marsurile razboinice, de veselie" care au insotit sicriele spre groapa? Nu exprimau o satisfactie, un succes? O dovedesc, in plus, sumedenia de decrete si de proclamatii emise de guvern, de o atentie speciala bucurandu-se intarirea sistemului de aparare a revolutiei, tarii si Capitalei. Constatandu-se ca "dorobantii Politiei s-au dezorganizat si fiindca atat ostirea, cat si guardia nationala nu pot indeplini aceasta slujba", s-a decretat formarea unui corp de doua sute de oameni, din care o suta calari. La randul ei, guardia bucuresteana a fost impartita in cinci batalioane, cate un batalion de fiecare culoare (sector) a orasului. S-a decretat constituirea comisiei de judecata a celor trei ofiteri acuzati de fratricid si de felonie. Gheorghe Magheru a fost numit General Capitan al tuturor corpurilor de arme neregulate, dorobanti si volintiri si Inspector al tuturor "gvardiilor nationale" din Romania (Valahia).

Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Cadmos

EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie la Universitatea Bucuresti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" si la "Ziarul de Duminica". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti si Imnurile nationale la romani. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii in România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).