FANTASY & SCIENCE FICTION / Esecurile marilor maestri

Din cand in cand ajungem sa citim (cu o incapatanare demna de o cauza mai buna) cate o carte a unui autor foarte cunoscut, foarte respectat, intrat de-o vreme in randul clasicilor, si dupa ultima pagina ne intrebam de ce am dus-o pana la capat. De ce n-am abandonat-o la primele semne de slabiciune. Sau la urmatoarele.
Ce ne face sa nu abandonam lectura atunci cand e vorba despre o care nereusita a unui mare maestru? Sa fie doar speranta ca autorii celebri nu pot rata absolut? Ca ceva-ceva tot vom gasi in acea carte? Sau ca poate porneste mai greu, dar cu siguranta pe parcurs isi va reveni?
Cred ca, pur si simplu, in cazul autorilor celebri ne e mai greu sa acceptam ca si ei dau rateuri. Si imi amintesc acum de micul roman Dintr-o lume in alta, de Adolfo Bioy Casares. Ce aiureala! Sau ce parodie!
De la marii autori avem pretentii. Cu ei suntem mai putin indulgenti. Daca gasim o carte proasta a unui necunoscut... Bine, pe aceea, probabil, nici n-o vom gasi, avem si noi criterii de selectie, nu? Dar cand ne aflam in fata unui rateu al unui mare maestru... (si nu ma refer aici la seriile lungi care se dilueaza, ci la carti de sine statatoare) ne simtim tradati. De parca ei ar fi niste masini de scris capodopere. De parca... Ce sa-i faci, frustrarea cititorului este mare. A fanului F&SF, si mai si.
E usor de ratat in F&SF? Mai usor decat in mainstream? Evident. Conditiile sunt altele. Cerintele sunt altele. Pentru ca un roman poate fi realizat ca roman, insa vandut/receptat ca SF ori fantasy... sa rateze exact elementele de gen. Mai mult: ratarea acestora sa duca la indepartarea cititorului de text, sa duca la ratarea intregii carti.
Aceste ganduri mi-au fost starnite de recenta lectura a volumului Cartea lui Ptath, de A.E. Van Vogt (Leda, 2009, traducere de Ligia Caranfil). Pe coperta a patra se spune ca este singurul lui roman fantasy. Nu pot sa nu ma intreb de ce a fost ales spre publicare. S-au tradus multe dintre cartile lui Van Vogt; nici pentru Leda nu este o noutate, in defuncta colectie "Galeria fantastica" a aparut Odiseea navei Space Beagle (2006). Ne amintim cu placere de alte carti publicate in romaneste la inceputul anilor '90, de Arsenalele din Isher, de Fauritorii de arme, de Lumea non-A... De ce a fost ales acest roman acum? Probabil pentru motivul mentionat anterior: e singurul roman fantasy scris de Van Vogt.
si totusi eu mai gasesc un motiv: Cartea lui Ptath a fost publicata de Van Vogt in 1947, iar Tolkien a publicat Fratia inelului, primul volum al seriei Stapanul inelelor, in 1954. C.S. Lewis a publicat sifonierul, leul si vrajitoarea, primul volum al Cronicilor din Narnia, in 1950. Poate editorul roman a vrut sa ne atraga atentia asupra unui fantasy de dinainte de marile romane ale genului. Si poate ca ar trebui sa-l judecam ca pe un fantasy scris inaintea "descalecatorilor"...
...Daca ar fi vorba de un fantasy pe acea linie. Dar Cartea lui Ptath este un roman despre zei, despre lupta dintre Ptath (impreuna cu sotia lui, L'onee) si zieta Ineznia, despre o cavalcada de treceri dintr-un trup intr-altul, despre un salt in timp de doua sute de milioane de ani (cand Pamantul, in cele trei tinuturi - Gonwonlane, Accadistran si Nushirvan -, va avea zeci de miliarde de locuitori!)... Romane cu zei au mai fost, dar nu le zicea nimeni fantasy, probabil. Azi le putem incadra la fantasy, dar azi suntem si la cincizeci de ani dupa Stapanul inelelor, dupa Narnia etc. Cum ziceam, pretentiile sunt altele.
Sa retinem coperta editiei de la Leda, cu o ilustratie de Peter Elson, care o reproduce pe cea a editiei din 1984 de la Panther Science Fiction. Leda stie sa ofere carti foarte bine facute. Chiar si atunci cand nu face cea mai buna alegere a titlului.