ROMAN SERIAL / Viata lui Kostas Venetis (V). Lavra Sfantului Dionisie

Cateodata, cand tata era plecat, maica-mea il poftea pe Vanghelis in bucatarie. Pe masa apareau costitele rumenite de oaie si carafa de ouzo.
Vanghelis ospata in tacere, stergandu-si din vreme in vreme degetele murdare de seu in latele lui intunecate de par.
Ma uitam la ei cu ochi rai, dintr-un ungher al bucatariei.
Beau amandoi temeinic, golindu-si paharele dintr-o inghititura. Apoi, la un semn al maica-mii, din buzunarul lui Vanghelis aparea muzicuta. Incepea totdeauna cu niste cantece tanguite, care o faceau pe maica-mea sa se prabuseasca cu fruntea de marginea mesei, scotand din fundul gatlejului suspine prelungi. Uneori ii vedeam umerii mari si ososi scuturandu-se sub camasa, in vreme ce muzicuta lui Vanghelis slobozea un soi de plans gatuit, care iti dadea fiori pe sira spinarii.
Adesea vocea ragusita a maica-mii insotea cantecul muzicutei. Erau cantece care povesteau despre cimitire pline de chiparosi, morminte parasite, marinari inecati si fete imbracate in negru, care asteptau in zadar, pe cheiurile de la Pireu, revenirea unei corabii.
Din cand in cand, maica-mea se oprea din cantat, isi deserta paharutul de ouzo si arunca spre mine cautaturi pline de ura.
Cand o vedea pe maica-mea doborata de lingoare, Vanghelis isi strunea muzicuta, isi incretea fruntea si isi holba ochii in gol a nedumerire, apoi pe neasteptate dadea drumul unui cantec de joc, iar piciorul sau descult incepea sa framante dusumeaua de lut a bucatariei.
Maica-mea asculta o vreme in liniste, pe urma se ridica de pe scaun, apropiindu-se de Vanghelis cu miscari de lunatica. Degetele ei apucau naframa rosie de la gatul argatului si incepeau s-o desfaca. Flutura de cateva ori naframa prin aer, apoi o apuca de doua capete, cu amandoua mainile, ca si cum ar fi tinut de umerii unui barbat.
Vanghelis ii facea strengareste cu ochiul si de sub mustatile-i groase se aratau sirurile albe de dinti.
Deodata picioarele maica-mii prindeau sa zvacneasca in tactul cantecului de muzicuta. Pe urma, cu capul dat tare pe spate, slobozea o chiuitura ascutita, care imi ingheta sangele.
Vanghelis ii raspundea printr-o alta chiuitura prelunga.
Si, ca zvarlita de-un arc, maica-mea se napustea atunci sa joace, tinand naframa rosie a lui Vanghelis si chiuind din vreme in vreme, ca piscata de un taun. Corpul ei mare se salta de pe un picior pe altul si se rasucea greoi, facand sa zanganeasca strachinile si paharele de pe masa, fustele i se ridicau dezgolindu-i picioarele albe, iar fata ei se acoperea cu broboane de transpiratie.
Ma uitam la picioarele sale strangand din falci si muscandu-mi uneori limba pana la sange.
……………………………………………………………………………….
In visurile mele infierbantate de pe vremea aceea, picioarele maica-mii si picioarele Kivei se amestecau si se invalmaseau. Noapte de noapte, visam picioare fara de trup ce se iteau pe neasteptate din dosul unei perdele sau dintre ramurile vreunui tufis, arcuindu-se catre mine si ispitindu-ma cu nerusinare.
Dupa ce am incetat sa ma mai flagelez si am pus capat posturilor mele cu paine si apa, aceste vise m-au napadit cu si mai multa cruzime.
M-am gandit nu o data sa ma marturisesc parintelui Makarios, dar rusinea imi lega limba.
Oamenii din sat incepusera sa trancaneasca pe seama privirii mele pierdute, care baga femeile in sperieti. Acum acestea ma ocoleau de la departare, iar zvonul ca eram posedat de duh rau s-a latit peste tot, instrainandu-ma pana si de tata, care se uita la mine cu ciuda si mormaia ca i-am inselat asteptarile.
Molitvele Sfantului Vasile cel Mare - citite de parintele Makarios la rugamintea tatalui meu - nu mi-au fost de nici un folos. Atunci parintele l-a sfatuit pe tata sa ma arate batranilor de la Athos, asa ca, sub privirea batjocoritoare a maica-mii, care pasamite ghicise pricina tulburarii mele, am inceput sa ne pregatim de calatorie.
Dupa spusa parintelui - locul potrivit pentru un indracit ca mine era lavra Sfantului Dionisie, cea mai aspra dintre cele douazeci de sihastrii ale Muntelui.
Doi magari batrani, inchiriati de la Kir Apostolis, urmau sa poarte prinoasele randuite de tata: zece ulcioare de untdelemn, cateva masuri de ceara, trei saci de faina si trei saci de fasole.
Am pornit-o la drum intr-o dimineata de luni, dupa ce am ascultat slujba utreniei si am primit binecuvantarea parintelui Makarios.
Era pentru prima data cand strabateam drumurile pietroase ale Greciei pe o arsita de cuptor, care ii molesi cat ai bate din palme pe magarii lui Kir Apostolis.
Cand soarele s-a apropiat de amiaza eram aproape inabusit de zaduf, caci tata nu m-a lasat sa-mi scot surtucul de sarbatoare, mormaind printre dinti ca niste adevarati pelerini trebuie sa indure si frigul si arsita si foamea si oboseala, indemnandu-ma sa ma gandesc la chinurile Mantuitorului.
Mergeam pe un drum de tara, acoperit cu o pulbere cretoasa, pe care copitele magarilor o ridicau in nori grosi. Praful ne patrundea in nari, ne intepa gatlejurile uscate de sete, ni se depunea pe hainele leoarca de transpiratie ca un strat subtire de promoroaca.
Dupa cateva ceasuri de drum puterile m-au parasit si am cazut intr-un lesin greu.
M-am trezit cu o durere naprasnica in moalele capului si cu ceafa intepenita. Aplecata peste mine, o femeie necunoscuta ma stropea cu apa si-l suduia strasnic pe tata, care imi arunca niste priviri vinovate.
Ne gaseam intr-o mica livada, la umbra unui piersic pipernicit.
……………………………………………………………………………
Tata punea pe seama diavolului slabiciunea care ma doborase si era incredintat ca doar rugaciunile batranilor de pe Munte mi-ar putea reda sanatatea.
L-am auzit spunandu-i femeii necunoscute ca fusesem harazit cu darul sfinteniei si ca dracii incercau sa-mi ia mintile, supunandu-ma celor mai grele ispite.
Femeia clatina din cap neincrezatoare. Imi amintesc de fata ei prelunga si maslinie, cu un puf negricios deasupra buzei de sus.
O toropeala greoaie imi amortea madularele cuprinse de fierbinteala. Il vedeam pe tata ca printr-un geam gros agitandu-se-n jurul magarilor lui Kir Apolonis, asezandu-mi o carpa uda pe frunte, apoi sfatuindu-se in soapta cu un taran batran, caruia incerca sa-i strecoare-n chimir cateva drahme.
Ma uitam la frunzele de deasupra mea, acoperite de o pulbere albicioasa, pe care nu le clatina nici o boare de vant.
Femeia ma mangaia pe frunte cu degete moi si fierbinti. Era aplecata peste mine si ii simteam caldura corpului prin camasa subtire de in. Sfarcurile sanilor sai grei imi intepau pieptul.
Picioarele albe ale maica-mii imi jucara pe dinaintea ochilor si - fara sa-mi dau prea bine seama ce fac - mi-am strecurat mana sub camasa tarancii. Degetele mele incepura sa-i framante sanii spasmodic.
Eram pe atunci un puiandru ca la opt ani, care nu stia inca taina impreunarii dintre barbat si femeie.
Auzeam, ca printr-un strat gros de bumbac, vocea chelalaita a tatii, in vreme ce mainile mele cotrobaiau pe sub camasa de in a necunoscutei care incepuse sa geama incetisor.
Am surprins-o tragand cu coada ochiului catre tata, care susotea cu taranul, fara sa ne mai bage in seama. Apoi isi salta camasa in sus, iar sfarcurile ei de un rosu aprins imi parjolira privirea.
El e Stavru si ea Antigoni, murmura femeia si - aplecandu-se mult peste mine - ma musca usor de sfarcul urechii.
Tremuram din toate incheieturile. O multime de stelute imi jucau pe fundul ochilor, pe care ii simteam arzand ca niste taciuni.
Hai, sarut-o pe Antigoni - sopti iarasi femeia si varful limbii sale fierbinti imi trecu din nou peste sfarcul urechii.
Tatele ei miroseau tare a busuioc.
………………………………………………………………………………
Nici astazi nu stiu daca intamplarea asta s-a petrecut aievea sau o fost o vedenie pricinuita de fierbinteala. Amintirile mele se invalmasesc, amestecandu-se cu crampeie de visuri nerusinate si cu lesinuri din care ma trezeau zdruncinaturile unui drum cu hartoape si o voce aspra de surugiu. Zaceam pe o mana de paie, pe fundul unei carute hodorogite, iar tata imi vara pe gat cu de-a sila o bautura amara si imi pipaia din cand in cand fruntea ingrijorat.
Imi amintesc parca si de mirosul de balega proaspata din ograzile unor hanuri, de supele grase, drese cu maghiran si cu busuioc, din care abia puteam inghiti cateva linguri la rugamintea staruitoare a tatii. Si imi amintesc ca prin vis de panza alba a unui barcaz, apoi de forfota unui chei plin de rase calugaresti, de o carare stancoasa de munte pe care voi fi strabatut-o pesemne culcat pe o targa incropita din vreascuri.
Cand mi-am redobandit cat de cat sanatatea, zaceam in bolnita unei manastiri, sub icoana Sfintilor Medici Fara Arginti Cosma si Damian.
Multa vreme n-am reusit sa ma ridic de pe salteaua umpluta cu paie. Eram vegheat de un calugar ai carui ochi ma cercetau cu asprime in timp ce-mi vorbea de caznele Judecatii.
Trebuie sa stii, fiule, ca manastirea unde ma aflam semana cu o temnita. Iar cand am izbutit sa ma scol si sa fac cativa pasii prin curtea stramta ca un stomac si imprejmuita de coloane smolite, m-a cuprins pentru prima data in viata frica de iad. Se puteau vedea pretutindeni picturi infricosatoare, cu draci rosii si galbeni, balauri cu coarne si aripi ascutite de liliac, pacatosi cu burtile spintecate si madularele frante, din care se scurgeau paraiase de sange, flacari vopsite intr-un portocaliu tipator in care se perpeleau desfranate cu sanii taiati sau cu tepuse de fier infipte in crapatura dintre picioare.
Din spatele stalpilor se iveau calugari batrani, numai piele si os, care ma cercetau aspru si aveau chipuri severe de temniceri. Unul dintre ei s-a apropiat de mine si si-a asezat degetele osoase, cu unghia lunga ca o gheara de pasare, pe crestetul meu. Pe fata lui smochinita mi se paru ca vad asternandu-se un ranjet plin de cruzime. Iar apoi l-am auzit spunandu-mi, cu o voce haraita si rea, care venea parca din adancul Pamantului, ca vede pe chipul meu pecetea sodomiei si-a desfranarii.
Ceilalti calugari m-au imprejmuit in tacere, ca un stol mare de corbi, facandu-si semnul crucii fara incetare si scuipand in directia mea. Ma indemnau sa privesc picturile de pe pereti, suierand ca trupul omului a fost facut de diavol din desfranari si din murdarii. Atunci gandul la picioarele maica-mii zvacni in mintea mea istovita de fierbinteala si am inceput sa simt o duhoare de smoala incinsa in fundul gatlejului. Calugarii mi-au ghicit tulburarea. Cel care isi pusese ghearele pe crestetul meu m-a apucat de ureche si a inceput sa mi-o rasuceasca pana cand am simtit ca ochii mi se umplu de lacrimi si fara voia mea am scos un suspin de durere.
Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci indreptarea lui, racni el, dezvelindu-si gingiile stirbe, in care se mai zareau inca niste cioturi negre de dinti.
Apoi ma smuci din nou de ureche, in timp ce tovarasii sai isi acoperira fetele cu poala sutanei, ingaimand cuvintele unei rugaciuni de exorcizare.
Nu m-am mai putut stapani si m-am prabusit in genunchi, izbindu-ma tare cu fruntea de lespedea grosolana si urland printre lacrimi niste vorbe de pocainta.
…………………………………………………………………………….
Vedem o frunza si spunem: uite o frunza. Nu-L vedem pe Dumnezeu si spunem: uite-L pe Dumnezeu.

Continuarea acestei povesti o veti putea citi intr-o carte, despre destinul careia speram ca vom afla cat de curand.