Ce tip de firme IT vor sa mai cumpere polonezii de la Asseco

Autor: Adrian Seceleanu 03.11.2009

Grupul polonez Asseco, furnizor de servicii IT si soft, va investi, in urmatorii trei ani, suma de 28,5 milioane de euro in consolidarea operatiunilor din Romania, Croatia si Serbia si in achizitionarea altor firme de profil din regiunea Balcanilor.
"Fondurile provin dintr-o investitie financiara a Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), care a achizitionat peste 4,8 milioane de actiuni, la care se adauga un imprumut de sapte milioane de euro pe sase ani de la aceeasi institutie bancara. In plus, printr-o oferta publica de actiuni derulata pe bursa din Varsovia in octombrie 2009, Asseco a atras inca aproximativ 6,5 milioane de euro", a declarat directorul general al Asseco South Eastern Europe, Piotr Jelenski.
El a adaugat ca o parte din bugetul de investitii va fi alocat operatiunilor din Romania, fara sa dea mai multe detalii.
"Ne uitam la firme cu afaceri repetitive, care au expertiza si ai caror manageri nu vor sa plece din companie odata cu vanzarea. Daca avem un feeling ca proprietarul vrea sa plece, nu facem tranzactia. De asemenea ne intereseaza doar firme profitabile, insa cu un castig net intre unu si patru milioane de euro. Firmele mai mari au de regula propriile ambitii, nu vor sa fie cumparate. Nu ne intereseaza insa reselleri de hardware, de exemplu", a precizat Jelenski.
In acest context, el a precizat ca informatiile vehiculate anterior in Romania si Polonia privind intentia Asseco de a cumpara SIVECO, cel mai mare producator local de soft, au fost niste "zvonuri exagerate". "Am avut discutii cu ei, dar nu a fost nimic mai mult de atat", a spus Jelenski.
In Romania, Asseco South Eastern Europe a intrat in 2007, cand a preluat controlul societatilor Fiba Software si Net Consulting pentru 13,5 milioane de euro.
"Cu venituri de 40 de milioane de euro si un profit de trei milioane de euro in 2008, piata din Romania a avut o pondere de 42% in afacerile Asseco South Eastern Europe la nivelul anului trecut. Asseco are un angajament pe termen lung pe aceasta piata, unde am investit 16,2 milioane de euro si avem peste 170 de angajati", a spus reprezentantul companiei poloneze.
In prima jumatate a anului, veniturile Asseco in Romania au atins 21,2 milioane de euro si se vor apropia pana in decembrie de nivelul anului precedent.
Jelenski a adaugat ca Net Consulting si Fiba Software vor fuziona sub denumirea Asseco South Eastern Europe SRL pana la finele anului, iar managerii romani vor ramane la conducerea companiei.
El a explicat ca fuziunea face parte dintr-un proces de reorganizare a Asseco South Eastern Europe, care va avea ca rezultat crearea unei singure companii in fiecare tara unde compania poloneza este prezenta.