Cele trei solutii de prim-ministru
Care sunt solutiile de guvernare ale celor trei lideri de
partide din prezent? Varianta Basescu o vedem deja de mai multi
ani. Este o varianta a controlului total, in care totul se joaca pe
o singura carte: premierul trebuie sa fie un om apropiat de
presedinte, cu care sa poata colabora si pe care sa se poata baza.
In varianta Basescu, executivul nostru bicefal se unifica, devenind
monolitic si subordonat total Cotrocenilor. E o varianta de tip
american, dar fara asumarea raspunderii guvernarii de catre
presedinte in mod oficial. Daca Basescu ar ramane in fruntea
statului, probabil ca o solutie pentru democratia romaneasca ar fi
chiar sa se impuna asumarea raspunderii de catre presedinte a
actului executiv, poate chiar printr-o modificare
constitutionala.
Varianta Geoana e ceva mai neclara. Optiunile sale de guvernare
oscileaza intre impunerea unui PSD-ist apropiat (din zona de
influenta a grupurilor Vanghelie sau Hrebenciuc), intre aducerea
unui tehnocrat de "sange" pesedist (Mihai Tanasescu sau Florin
Georgescu) si acceptarea unei variante exterioare PSD (propunerea
Iohannis, de pilda, desi calculele arata clar ca PSD nu va fi
dispus sa accepte un control atat de mare asupra guvernarii din
partea altui partid cu care intra in coalitie, mai ales daca Geoana
ajunge presedinte). In PSD exista un singur comandament, similar in
linii mari cu cel al lui Basescu: se doreste control cat mai mare
si cel mai important cuvant in guvernare. Experienta colaborarii cu
PD-L a fost umilitoare la toate capitolele si e greu de crezut ca
s-ar accepta orice alta varianta. Aproape ca am crede ca Geoana ar
fi dispus la orice pentru a avea un cuvant major de spus in
guvernare, inclusiv sa ia in calcul o noua colaborare cu Basescu,
daca el va fi prim-ministru.
Varianta Antonescu este, din aceste puncte de vedere, cea mai putin
transanta. Propunandu-l pe Iohannis, Antonescu a facut deja un pas
inapoi, renuntand la prerogativa nominalizarii unui premier dintre
membrii proprii de partid. Fiind un gest surprinzator, ne-am putea
astepta la mai multe astfel de gesturi surprinzatoare, inclusiv la
nominalizarea ministrilor sau la deciziile politice. Cert e un
lucru: cu Antonescu presedinte e greu de crezut ca acesta va dori
sa domine actul guvernarii. Cu un grup parlamentar mai mic decat
cel al PSD sau PDL, este evident ca Antonescu nu ar putea sa domine
viata politica si actul executiv de o maniera similara cu Basescu.
Ar fi chiar o varianta total diferita (inca nu stim daca in bine
sau in rau), tocmai pentru ca nu are nici formatul uman si nici
instrumentele politice similare celor pe care se bazeaza actualul
presedinte. Din acest punct de vedere, Antonescu presedinte n-ar fi
foarte diferit de Sorin Oprescu presedinte, ambii optand pentru un
model de presedinte - arbitru, care echilibreaza puterile si
functioneaza pe un model consensualist.
Pornind de la aceste premise, trebuie sa ne gandim la care model de
guvernare se potriveste cel mai bine Romaniei de azi, in timp de
criza, si cu actuala configuratie parlamentara. Avem doua date
fixe, oarecum contradictorii.
Prima dintre ele este aceea ca, fiind criza, cu mari probleme in
institutii si cu lipsa de predictibilitate pentru economie si
societate, modelul conducatorului de mana forte parte unul foarte
atractiv. Se vede in sondaje. Se vede in atitudinea dominanta
inclusiv in presa. Romanilor inca le place un sef care sa transeze
lucrurile, care sa faca ordine, care sa proiecteze un traseu
clar.
A doua data fixa este insa aceea ca populatia ofera, de mai bine de
5 ani, doar configuratii electorale si parlamentare echilibrate. Nu
se mai merge pe solutii majoritariste, nu se mai da puterea totala
unei singure grupari sau unui singur om. Dimpotriva, avem o harta
politica tot mai echilibrata, cu doi actori mari, cu unul mijlociu
si cativa mici. Aceasta configuratie s-a repetat aproape identic la
ultimele 4-5 alegeri, chiar daca s-a schimbat si sistemul de vot.
Este o data care ne arata o eterogenitate a populatiei, diferente
clare intre categorii sociale, mai multe Romanii care convietuiesc.
Or, pentru aceasta configuratie complicata, singura solutie
eficienta este cea impusa de modelul european - consensualist.
Parlamentarism, dialog, echilibru, arbitraj.
Alegerile de peste mai putin de 20 de zile ne vor da inca un input
din partea populatiei. Cu siguranta, va fi din nou echilibrat.
Depinde de liderul ales sa opteze pentru una sau alta dintre
manierele de guvernare. Si, in functie de aceasta maniera, vom avea
sau nu schimbare in viitor.
Dan Sultanescu este analist politic, coordonator al proiectului www.infopolitic.ro