Zidul care s-a prabusit schimband o lume intreaga
"O Cortina de Fier a coborat de-a lungul continentului." Cand rostea aceste cuvinte, in 1946, premierul britanic Winston Churchill nu-si va fi dat cu siguranta seama ca fraza sa avea sa insoteasca o istorie de 50 de ani a Europei. Astazi se implinesc 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului.
Nu stim cati berlinezi isi mai amintesc o noapte geroasa de
noiembrie cand, sub valul protestelor din Berlinul de Est,
autoritatile comuniste s-au vazut nevoite sa deschida punctele de
frontiera spre Berlinul de Vest.
La 9 noiembrie 1989, Berlinul de Vest era asaltat de zeci de mii de
est germani, care au trecut "dincolo" prin portile deschise ale
Zidului, iar comunistii admiteau ca sunt invinsi. Barurile din
Berlinul de Vest au ramas deschise toata noaptea, iar bautura a
fost gratis. Vestul sarbatorea intalnirea cu Estul dupa 50 de ani
de despartire.
Gardul de beton armat cadea simbolic la 9 noiembrie 1989 si, odata
cu el, trimitea in cartile de istorie cel mai pregnant simbol al
Cortinei de Fier - Berliner Mauer (Zidul Berlinului).
Astazi se implinesc 20 de ani de la caderea simbolica a Zidului
Berlinului, crunta emblema a comunismului si a Razboiului Rece. Din
zid mai sunt acum doar cateva relicve, cea mai faimoasa fiind
Poarta Brandenburg.
1989, anul nebun
Insa, in buna masura, anul 1989 avea sa fie unul nebun, un an in
care o lume s-a prabusit. Sub valul de revolte, de la Berlin pana
in Piata Tiananmen din Beijing, anul 1989 avea sa mature de la
putere regimuri si sa schimbe fata lumii.
In Europa, Cortina de Fier incepuse sa rugineasca inca din
primavara cand Partidul Comunist polonez a fost obligat sa vina la
masa de negocieri cu opozitia.
De asemenea, in Uniunea Sovietica, care a reprezentat aproape
jumatate de secol unul dintre cei doi poli de putere alaturi de
Statele Unite, Mihail Gorbaciov a renuntat sa conduca cu
traditionala mana de fier si a ales sa promoveze reforme cu iz
democratic. Concomitent cu evolutiile din Europa, la Beijing, in
Piata Tiananmen, mii de oameni, care au protestat in numele
democratiei, erau masacrati.
Vantul schimbarii dadea semne sa se transforme intr-o furtuna care
sa mature regimurile comuniste din Europa si sa le reformeze pe
cele din Asia.
Romania a avut insa parte de o schimbare de regim diferita de
restul Europei, caracterul violent al acesteia, prin condamnarea la
moarte a lui Ceausescu, dandu-i un caracter special.
Sfarsitul istoriei
Caderea regimurilor comuniste din 1989 i-a facut pe unii filozofi
sa creada ca democratia va fi regimul vesnic de guvernamant, fapt
ce marcheaza "sfarsitul istoriei". Cel care sustinea aceasta teza,
Francis Fukuyama, scria in "Sfarsitul istoriei si ultimul om":
"Suntem martori nu numai la sfarsitul Razboiului Rece sau la
incheierea unei perioade din istoria postbelica, ci la insasi
sfarsitul istoriei care inseamna incheierea evolutiei ideologice
umane si universalizarea democratiei liberale ca forma universala
de guvernamant".
Teza lui Fukuyama a fost criticata si chiar autorul s-a dezis apoi
de ea, pentru ca realitatea este totusi alta la 20 de ani de la
caderea Zidului.
Nu stim daca o parte a lumii de astazi, care se confrunta cu cea
mai grava criza economica de la cea din anii '30, nu ar fi tentata
sa se intoarca la economia dirijata. Insa criza economica asiatica
din 1997, de pilda, nu a dus la dirijism, ci la reexaminarea
capitalismului.
De asemenea, dupa explozia internetului in anii 2000, investitorii
din Vest nu si-au ascuns economiile in saltele, ci au facut
investitii. Aceste principii se aplica si crizei economice actuale,
sustinea recent publicatia americana Times, citand analisti si
economisti americani de prestigiu.
Lumea insa evolueaza in ciuda "sfarsitului istoriei". Dupa
incheierea Razboiului Rece au aparut noi provocari dincolo de stat.
Acestea sunt globalizarea, amplificarea extremismului religios
(terorismul, considerat principalul pericol al secolului 21, a
carui putere a fost cunoscuta dupa atentatele din 11 septembrie) si
tehnologia.
Masacrul din Piata Tiananmen
Inca de la inceputul lui 1989 se simtea ca anul va fi unul
extraordinar pentru China. In campusul Universitatii din Pekin
studentii si profesorii organizau forumuri de discutii despre
democratie. Nevoia de libertate i-a scos pe studenti in Piata
Tiananmen inca din aprilie. Protestele au fost pasnice.
Protestele au inceput dupa moartea lui Hu Yaobang, secretar general
al Partidului Comunist, sustinator al reformelor pro-democratice,
pro-economie de piata si anticoruptie. Peste 1.000.000 de oameni
s-au strans in Piata Tiananmen pentru a deplange moartea acestuia.
Miscarea, pasnica la inceput, a durat sapte saptamani, totul
terminandu-se cu baia de sange din 4 iunie 1989 cand guvernul a
trimis armata si tancurile pentru a opri protestele. Numarul
mortilor s-a ridicat la 2.500 si cel al ranitilor la 7.000-10.000.
Dar oamenii din Piata Tiamanmen nu au murit in van, ei reusind sa
atraga atentia asupra Chinei. Deng Xiaoping, liderul comunist
chinez care s-a "ocupat" de protestele din Beijing, a revigorat
politicile economice in sudul tarii, sub pretextul ca "reformele
capitaliste trebuie sa renasca in China". Toate acestea au fost
punctul de pornire al Chinei spre a deveni una dintre cele mai de
temut concurente pentru Statele Unite ale Americii.
Ce ne mai amintim acum de anul nebun 1989?
Razvan Muresan are 20 de ani. S-a nascut in 1989, acum este student
si de putina vreme lucreaza la revista Business Magazin: "Eu nu-mi
pot daÊseama cate s-au schimbat, eu m-am nascut chiar in acel an,
iar mieÊcuvantul comunism nu-mi spune multe. Singurul meu contact
cu vechiul regim consta in mentalitatile de atunci, pe care
multiÊsi le-au pastrat si Êazi si cu care, vrand-nevrand, ma
intalnesc zi de zi.
Ce am castigat dupa 1989? "Poate libertate de gandire si de
expresie. Insa nu stiu cat ne-ajuta asta, in conditiile in care
putem doar sa ne plangem si, rareori, sa vorbim despre un succes al
democratiei romanesti. Putine s-au facut in acesti douazeci de ani
si, fie ca o recunoastem sau nu, avem aceeasi infrastructura,
industrie si agricultura aproape inexistente. PanaÊvom construi un
sistem mai bun, ramane sa ne bucuram de democratie asa cum o avem",
afirma el.
Frontiera din inima orasului
La 13 august 1961, strazile Berlinului au inceput sa fie taiate
in doua, statiile de metrou au fost parasite, iar est-berlinezii
angajati in partea de vest a orasului au ramas fara slujbe. Incepea
constructia Zidului Berlinului care avea sa ajunga la 43 de
kilometri, taind inima uneia dintre cele mai importante metropole
ale Europei. Prin ridicarea Zidului, autoritatile comuniste ale RDG
au incercat sa stopeze hemoragia de cetateni din partea comunista
in cea de vest. Pana in 1961, peste 3,5 milioane de cetateni din
RDG au emigrat, aproximativ 20% din populatia totala a Germaniei
estice.
In cei aproape treizeci de ani de existenta a Zidului au existat
aproximativ 5.000 de tentative de evadare din Berlinul de Est si
sute de morti.
La 9 noiembrie 1989, pe fondul miscarilor anticomuniste din Europa
de Est, est-berlinezii au trecut pentru prima oara liberi
zidul-bariera. Demonstratiile antiguvernamentale in fosta Germanie
de Est au inceput in toamna lui 1989, mai tarziu decat in Cehia,
Polonia sau Ungaria. In august, Ungaria si-a deschis granitele cu
Austria si mii de turisti est-germani au fugit asa in Vest. La 18
octombrie, fostul presedinte Erich Honeker a demisionat, iar noul
guvern a decis sa acorde vize est-germanilor pentru a vizita
Germania de Vest. Anuntul trebuia facut public de ministrul
propagandei, Gunter Schabowski, lucru care s-a intamplat la 9
noiembrie. Fara a avea detalii precise, ministrul, intrebat fiind
cand intra in vigoare masura, a raspuns: "Chiar acum".
Zeci de mii de berlinezi din Est, care aflasera de la radio si
televizor declaratiile ministrului, au luat cu asalt punctele de
control cerand sa intre in Berlinul de Vest. Nu se putea stavili
acest asalt decat prin forta, dar granicerii nu au indraznit sa
traga asupra multimilor si au deschis barierele de trecere. Alte
mii de vest-berlinezi ii asteptau dincolo de barierele de control.
Insa calatoriile libere intre cele doua parti ale orasului au fost
posibile doar incepand cu
23 decembrie 1989. Demolarea oficiala a Zidului a inceput in iunie
1990 si a fost facuta de armata est-germana. Reunificarea s-a
incheiat, oficial, la 3 octombrie 1990.
Ei au fost actorii:
Helmuth Kohl
Este cancelarul care a reunificat Germania. Istoria nu-l poate uita
pentru ca unificarea Germaniei a insemnat, practic, reunificarea
Europei. In primavara lui 1990 a mers la Moscova si s-a intalnit cu
Mihail Gorbaciov pentru a primi garantii ca URSS va permite
reunificarea tarii rupta in doua de 50 de ani. Reunificarea
Germaniei avea sa continue cu reunificarea Europei.
Mihail Gorbaciov
Cel care a contribuit decisiv la destramarea URSS prin renumitele
reforme petrestroika si glastnost, Mihail Gorbaciov a primit
Premiul Nobel pentru Pace pentru rolul pe care l-a jucat in caderea
comunismului. Desi scopul sau initial era de reformare a
comunismului, masurile sale au dus la aparitiile miscarilor de
liberalizare din Europa de Est, de la statele baltice si pana la
caderea Zidului Berlinului. Gorbaciov a spus recent ca, daca URSS
ar fi intervenit in 1989 in Germania, ar fi inceput al Treilea
Razboi Mondial.
Papa Ioan Paul al-II-lea
Legendarul Papa Ioan Paul al-II-lea a jucat un rol crucial in
caderea Cortinei de Fier. Polonez de origine, el a sprijinit
miscarea Solidaritatea, care lupta impotriva regimului comunist din
Polonia.
Ronald Reagan
In 1987, Reagan a cerut Moscovei sa "darame acest zid", facand
referire la Zidul Berlinului. Reagan "a pus pe butuci" economia
fostului imperiu comunist prin dezvoltarea programului "Razboiul
Stelelor",
Franois Mitterand
Dupa caderea Zidului Berlinului, presedintele francez in acea vreme
Franois Mitterand si-a exprimat preferinta pentru o Germanie
divizata. El argumenta ca o Germanie unita si-ar fi intors fortele
catre URSS, lucru pe care i l-a spus si lui Mihail Gorbaciov. A
acceptat cu greu aceasta decizie, in urma unei vizite in Germania
de Est.
George Bush
Era presedinte al Statelor Unite in momentul caderii Zidului (in
fotografie este alaturi de Helmuth Kohl) si implicit al incheierii
Razboiului Rece. El a sustinut reunificarea Germaniei in fata
scepticismului Frantei, Marii Britanii si al URSS. Bush a sustinut,
de asemenea, ca reunificarea Germaniei nu va afecta stabilitatea
NATO, adusa in discutie de Franta.
Margaret Thatcher
Thatcher a fost premierul Marii Britanii in momentul caderii
Zidului Berlinului. In 1989 ea si-a declarat scepticismul cu
privire la reunificarea Germaniei, pe care o dorea numai dupa ce
partea de Est a tarii devenea democratica. Thatcher s-a temut ca o
reunificare a Germaniei pune in pericol stabilitatea situatiei
internationale.