EXCLUSIVITATE/ Rege si cavaler

Din punct de vedere muzeotehnic, expozitia este foarte bine organizata, s-au luat toate masurile pentru protectia exponatelor care nu sunt luminate decât cu intermitente, in momentul când vizitatorii se afla in dreptul vitrinei. Texte ample, plasate la intrarea in sala dau informatii generale asupra subiectului tratat in spatiul aferent iar etichete dezvoltate, grupate la marginea vitrinelor, ofera toate detaliile despre obiectele prezentate. La intervale bine alese pentru odihna ochiului, erau amplasate monitoare cu plasma pe care rulau scurte documentare ce introduceau publicul in atmosfera epocii lui Henric VIII. In conformitate cu noile principii ale muzeografiei (ce-si propune nu numai sa informeze ci sa si educe prin cunoasterea in profunzime a formelor de cultura materiala din epocile trecute), din loc in loc erau standuri unde copii, tineri si maturi puteau atinge si imbraca o camasa de zale sau o cuirasa, puteau sa-si puna pe cap o casca sau sa ia in mâna o sabie pentru a-i cântari greutatea (desi, din precautie, pentru a evita accidentele, aceasta era legata cu un lant gros, ceea ce nu permitea a fi ridicata si invârtita deasupra capului). Un arc era conectat la un sistem electronic, unde cei amatori sa devina "arcasi ai regelui" isi masurau forta de intindere a corzii si de slobozire a unei sageti spre o tinta imaginara. Daca erai suficient de vânjos si de priceput sa intinzi coarda atât cât era necesar pentru a trimite sageata in rândul cavalerilor vrajmasi, pe ecran aparea un text de felicitare ca ai fost primit in rândul tragatorilor de elita ai Majestatii Sale; daca nu, aparea o expresie prin care erai ridiculizat ca nu ai ce cauta intre aparatorii regatului si mai bine ai sta la cratita.

Pe o peluza din fata Turnului Alb se aflau doua corturi viu colorate - nealcatuite, totusi, din "stofa de aur" - in fata carora, doi cavaleri erau echipati decatre scutierii lor pentru lupta. O armura era deosebit de complicat a fi imbracata si ajutorul pajilor era absolut esential. Pe o mica platforma din preajma sedea un senior, trântit intr-un jilt si sorbind, din când in când, vinul rubiniu dintr-o cupa de clestar in asteptarea confruntarii cavaleresti. Era gatit in straie de sarbatoare, cu o bereta purpurie si o tunica albastra, iar de gât ii atârna un gros lant de aur. El avea si atributii de judecator si arbitru al luptei dintre cei doi vasali care au evoluat pe jos si au folosit diverse arme. In final l-a declarat invingator pe cel mai abil dintre ei si i-a oferit acestuia o cupa de nectar.

Micul voiaj in epoca Tudorilor, cu explicarea in detaliu a pieselor componente ale armurii si a pozitiilor de lupta se transforma intr-un adevarat compendiu de "istorie vie", care atragea numerosi spectatori. Astfel, exponatele si utilitatea lor erau mai bine intelese de vizitatorii expozitiei din Turnul Londrei.

Pe unul dintre bastioanele aflate in curs de restaurare ale Turnului Londrei era prins un afis de dimensiuni colosale al expozitiei "Dressed to Kill" ce reprezenta una dintre armuri sectionata astfel incât, dedesubt, se vedea chipul regelui imbracat in haine de gala, cu pieptarul sau brodat si bereta cu pene.

Henric VIII era un cavaler desavârsit, atât pe câmpul de lupta ori in arena pentru turnir, cât si in palat, cu doamnele de la curte. Acest lucru este revelat de cea de-a doua expozitie, "Henry VIII: heads and hearts" (Henric VIII: capete si inimi) organizata la Palatul Hampton Court. Resedinta preferata a regelui a fost amenajata in mod special pentru acest eveniment aniversar si s-au deschis sali noi, precum Camera de Consiliu, care este pentru prima data accesibila publicului. Tot un primat il constituie faptul ca aici au fost reunite si panotate portretele celor sase sotii ale monarhului, raspândite in alte colectii muzeale: Katherina de Aragon (cu care s-a casatorit in 1509 si de care a divortat in 1533, pentru ca nu-i putuse darui un mostenitor), Anne Boleyn (casatorita in 1533 si executata in 1536), Jane Seymour (casatorita in 1536 si decedata un an mai târziu din cauze naturale, dupa nasterea unicului fiu al regelui, printul Edward), Anne de Cleves (casatorita si divortata la foarte scurt timp, in acelasi an1540), Catherine Howard (casatorita in 1540 si executata in 1542 sub acuzatia de a fi intretinut relatii adulterine, ceea ce era similar cu inalta tradare, daca sotul inselat era insusi regele) si Kateryn Parr (casatorita in 1543). Alaturi de acestea, mai figureaza o compozitie, lunga si ingusta, pictata pe lemn pe la 1545 de un artist anonim. In ea este reprezentat regele, asezat pe tronul cu baldachin, incadrat de fiul sau, Edward si de mama acestuia, Jane Seymour, desi aceasta se stinsese de multa vreme iar, in acea perioada, regina era Kateryn Parr. Ceva mai departe de grupul central, de-o parte si de alta, apar cele doua fiice din alte casatorii ale suveranului, Mary si Elizabeth, ce erau destinate sa fie ele insele regine. In dreapta, sub o arcada ce se deschide spre gradinile palatului, apare bufonul regelui, Will Somer, purtând pe umar o maimutica imbracata in straie rosii.

In alte spatii ale palatului pot fi admirate diverse portrete ale regelui si ale unora dintre curteni, datorate lui Hans Holbein cel Tânar, artist german originar din Augsburg, ce fusese invitat in Anglia de Henric VIII pentru a deveni pictorul Curtii. El a fost si autorul unora dintre ornamentele gravate pe armurile regale.

Henric VIII nu colectiona doar arme si armuri, ci si tapiserii. Era mare admirator al artei tapiseriei si, pâna la moartea sa, adunase mai mult de 2.000 de exemplare. Palatul de la Hampton Court era decorat cu multe dintre aceste migaloase opere de arta care, in epoca, erau mai pretuite chiar decât picturile. Pentru a marca bucuria de a avea un mostenitor, suveranul comandase la Bruxelles o suita de 10 tapiserii inspirate de legenda biblica a lui Abraham. Alesese acest subiect in chip programatic, pentru ca gasise similitudini intre soarta sa si a lui Abraham, ce se rugase fierbinte lui Dumnezeu sa aiba un fiu si-l obtinuse la adânci batrâneti. Cartoanele fusesera concepute de Pieter Coecke van Aelst, iar lucrarea executata, intre 1541-1543, in tesatoria lui Willem de Kempeneer. Regele platise 2.000 £, o suma enorma pentru acea vreme, daca o comparam cu salariul de 30 £ ce-i era acordat anual pictorului Curtii, Hans Holbein. Tapiseriile aveau dimensiuni apreciabile, 488 x 854 cm, si erau tesute din fire de lâna si de matase, intre care erau impletite fire de aur si de argint. Dar, expuse multa vreme pe peretii palatului, culorile si-au pierdut stralucirea si unele zone aratau prafuite. Conservatorii si restauratorii de la complexul Palatelor Regale Istorice, in colaborare cu Universitatea din Manchester, au inceput, cu sase ani in urma, un proiect de restaurare a tapiseriilor. Cu ocazia celebrarii celor 500 de ani de la incoronarea regelui, compozitia "Juramântul si plecarea lui Eleazar" a fost prezentata, pe o perioada de câteva luni, in Camera de Garda a Reginei. Era vorba despre o "restaurare virtuala" in care, prin intermediul unor minuscule spoturi de lumini colorate, proiectate exact pe cele doua milioane de fire care isi pierdusera nuanta initiala, era facuta o reconstituire a lucrarii asa cum aratase in vremea lui Henric VIII. Pentru a feri aceasta capodopera de eventuale degradari, prezentarea in adevarata ei stralucire era facuta doar de cinci ori pe zi, dupa un orar prestabilit.

O expozitie intitulata "Tânarul Henric" (Young Henry) introduce vizitatorii in ambianta curtii din primii ani de domnie ai regelui si urmareste ascensiunea pe treptele puterii a unui favorit, cardinalul Thomas Wolsey, ce ajunge pâna la demnitatile cele mai inalte (arhiepiscop de York si lord cancelar) care-l vor duce, insa, in final, la disgratie si decadere. Si aici sunt gasite solutii ingenioase de prezentare: in fiecare sala, in zona centrala, erau plasate trei tronuri simple, de lemn natur, reprezentând cele trei personaje principale ale povestii - regele, regina si lordul cancelar - pe ale caror spatare erau cioplite relatari despre evolutia relatiilor dintre ei. Pe mocheta albastra asternuta pe jos, in textura, erau tesute alte texte referitoare la istoria Angliei. Pe pereti erau panotate picturi ample, cu multe personaje, inspirate de imbarcarea regelui si a suitei pentru a traversa Canalul Mânecii spre a merge in Franta la turnirul de la Câmpul Stofei de Aur precum si o privire plonjanta asupra acestui loc, sau o scena din razboaiele duse impotriva Frantei ce a ramas in istorie drept "Batalia pintenilor", pentru ca acolo cavalerii francezi s-au speriat de atacul dezlantuit de englezi si au luat-o la fuga, calare, fara a mai apuca sa-si puna pintenii ce au fost capturati de soldatii lui Henric.

In marea Sala de Onoare, unde erau intinse mese de parca ar fi fost asteptati oaspeti cu duiumul, apare o silueta delicata, imbracata intr-o rochie de brocart auriu, cu trena, purtând bijuterii scumpe la gât si la complicatul acoperamânt de cap. Era singulara, aproape pierduta in imensitatea salii cu peretii acoperiti de tapiserii pretioase. Parca nimeni nu o observase: vizitatorii treceau indiferenti pe lânga ea. Avea, totusi, alura unei regine! Ma apropii de ea si o intreb, facând o plecaciune: "Sunteti Anne Boleyn sau Jane Seymour?" Ea, parca desteptata de sub valul istoriei, imi raspunde, cu gratie suverana: "Niciuna dintre ele. Eu sunt cea de pe urma, Kateryn Parr!" Dar, in momentul când ma pregateam sa continui dialogul cu un personaj atât de important, din camera alaturata se aud vociferari si rasuna urale: "God Save the King!" Doamna se retrage, in graba, in spatele unei draperii pentru a se feri de ochii curiosilor si a se reintoarce in timpul sau, iar eu trec in odaia vecina, unde turistii ingenunchiasera in fata impozantului rege Henric VIII - sau a celui care-l intrupa pentru a da viata palatului. Curteni eleganti, doamne de onoare si paji il inconjurau pe monarhul ivesmântat in haine aurii, de insuratel, si sprijinit intr-un toiag cu maciulia batuta in nestemate. Caci in acea zi urma sa se oficieze, in Capela Regala, cununia sa cu doamna Parr, o tânara de la curte care, desi implinise 31 de ani, era deja vaduva a doua oara. Interpretii de astazi repetau ceremonia ce se desfasurase acolo pe 12 iulie 1543. Vizitatorii care dorisera sa se alature nuntasilor fusesera indemnati sa-si aleaga o pelerina de catifea de la garderoba, spre a o purta la ceremonie. Dupa incheierea solemnitatii si retragerea cuplului regal in apartamentele private, publicul parasea sala trebuind sa-si dezbrace hainele de curte. Traseul de vizitare trecea apoi prin marile bucatarii unde se preparau bucate pentru 600 de curteni ce se asezau de doua ori pe zi la masa incarcata de bunatati. Regele era un mare gurmand si, la banchetele sale, se mânca foarte mult si foarte bine. Cazanele uriase, plitele pe masura, frigarile ca niste sulite, butiile de vin, erau impresionante.

Dupa masa, pentru digestie, se faceau plimbari prin gradina palatului, plantata pentru aceasta aniversare cu flori simbolice, trandafirul alb al familiei York (Rosa x alba Semiplena) si cel rosu al Lancasterilor (Rosa gallica officinalis); aleile erau asternute cu pietris alb si scoici pisate, iar rondurile erau strajuite de mici stâlpi surmontati de animale herladice cioplite in lemn, vopsite si aurite: leul Angliei, dragonul, soimul, taurul, leopardul, ogarul si licornul, toate inspirate de bestiarul ce decora gradina din spatele bufonului regal in portretul familiei lui Henric VIII mai sus amintit.

Istoria se impleteste cu realitatea si visul la Turnul Londrei sau la Palatul Hampton Court prin expozitiile cu piese de patrimoniu, de mare valoare si prin reinscenarea vietii de curte, cu tot fastul aulic si voiosia de altadata, prin mijlocirea interpretilor ce reincarneaza personaje cu aura de legenda.

ADRIAN-SILVAN IONESCU (n. 1952) a studiat la Liceul de Arte Plastice "N. Tonitza" si apoi la Institutul de Arte Plastice "N.Grigorescu", sectia Istoria si Teoria Artei, pe care a absolvit-o in 1975. A lucrat ca muzeograf la Muzeul National de Arta, apoi la Muzeul Municipiului Bucuresti, unde a fost chiar director adjunct (1990-1993), dupa care a fost consilier cultural la Inspectoratul pentru Cultura al Municipiului Bucuresti (1994-1995). S-a dedicat cercetarii si, din 1995 pâna in prezent, este cercetator stiintific I la Institutul de Istorie "N. Iorga". Doctor in stiinte istorice (1997). Din 1996, a inceput sa predea. Actualmente este profesor asociat la Universitatea Nationala de Arte si la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Istorie, unde sustine cursuri de istoria fotografiei si a filmului, istoria artei si a costumului. Este critic si istoric de arta cu o lunga activitate de cronicar plastic si organizator de expozitii. A pulbicat 12 carti si a editat alte 3. Pentru lucrarile sale, a fost distins cu Premiul Academiei Române (1992), Premiul Uniunii Artistilor Plastici pentru critica (2002) si Premiile "Simion Mehedinti" (2003), "Nicolae Balcescu" (2008) si "I.C. Filitti" (2009) ale Fundatiei Culturale "Magazin Istoric". Este cavaler al Ordinului Meritul Cultural (2004).