O alta tranzactie surpriza in online: Fondul de investitii 3TS Cisco a cumparat 25% din Internet Corp, companie care detine mai multe site-uri, pentru 2 mil. euro

Autor: Ioana David 10.11.2009

Fondul de investitii 3TS Cisco Growth, parte a grupului 3i, a achizitionat 25% din actiunile firmei de media Internet Corp, care detine mai multe site-uri de stiri, din domeniul financiar si pentru femei, pentru aproximativ 2 mil. euro, au declarat pentru ZF surse din piata. Plata banilor se va face in doua transe, circa doua treimi acum, iar restul in urmatorii doi ani in functie de performentale financiare ale firmei.

Pe lista celor interesati s-au aflat patru - cinci companii, iar in urma tranzactiei Internet Corp a fost evaluata la 8 mil. euro, conform surselor citate.

Actionarii Internet Corp sunt trei firme inregistrate in Cipru, Depracell Limited, Ressaniaco Limited si Arnaka Limited, potrivit datelor de la Registrul Comertului. In spatele lor se afla Liviu Dumitrascu, Daniel Tatar (care detin si site-ul de recrutare Ejobs) si Mihai Seceleanu (care este si CEO-ul companiei). Internet Corp a avut anul trecut o cifra de afaceri de 1,8 mil. euro si 51 de angajati, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finante. Reprezentantii Internet Corp nu au putut fi contactati. De cealalta parte, reprezentantii 3TS nu au dorit sa comenteze pe marginea informatiilor.