SERIAL ISTORIC/ Femeile romane (III). Cine a fost Mita Biciclista

Autori: George Marcu , Rodica Ilinca 11.11.2009
Editura Meronia pregateste o alta surpriza cititorilor: Dictionarul personalitatilor feminine din Romania. Autori: George Marcu si Rodica Ilinca. Dictionarul va iesi pe piata la sfarsitul lunii noiembrie. Publicam, incepand cu acest numar al "Ziarului de Duminica", o seama de fragmente din acesta.
"Avand telul indraznet de a acoperi multe paliere temporale - de la Evul Mediu pana la stricta actualitate - si totodata numeroase domenii de ilustrare - politica, stiinta, arte (ale cuvantului sau ale imaginii), sport, viata militara, mass-media - si tinand seama de amplificarea progresiva a afirmarii feminine in plan social, autorii trebuie sa fi avut ezitari in alegerea candidatelor, regrete pentru omitere sau chiar includerea unora dintre ele, cum pot avea si spectatorii externi. Numarandu-ma printre acestia, am fost la inceput surprinsa sa gasesc, printre atatea personalitati eminente prin dotare intelectuala, curaj de opinie, devotament dus pana la sacrificiu, si nume de persoane care au sapat la temelia fiintei noastre nationale si si-au folosit parghiile inaltelor posturi politice detinute ca sa ajute la instalarea si mentinerea regimului totalitar de sinistre consecinte. Apoi, insa, a trebuit sa admit ca, de vreme ce aceasta a fost traiectoria Romaniei, epoca nefasta nu poate fi pusa intre paranteze, ci trebuie cercetata lucid si corect. Asa cum si fac autorii Dictionarului, dintr-o optica moderna, deschisa si obiectiva." (Din "Cuvant-inainte" de Gabriela Cretia)
Mihaescu Maria (Coana Mita Biciclista, foto 1) (n. a doua jumatate a sec. XIX, Filipestii de Padure, Prahova - d. prima jumatate a sec. XX, Bucuresti). Membra a protipendadei bucurestene, prima femeie din Romania care a aparut pe bicicleta in public. Originara din Filipestii de Padure, era o femeie extrem de frumoasa. Cu parul scurt, blond, ingrijit de cele mai scumpe coafeze de pe Calea Victoriei, a fost curtata de barbati celebri ca Nicolae Grigorescu, Octavian Goga sau, dupa mitologia locala, Regele Ferdinand, care i-a daruit o casa in Piata Amzei, si Regele Manuel al Portugaliei, a ramas fidela doctorului Nicolae Minovici, singura ei iubire. A devenit faimoasa, in 1898, datorita plimbarilor cu bicicleta ei cu ghidon de argint pe Calea Victoriei, imbracata in pantaloni si cu o cascheta de matase infasurata de un voal alb prins cu doua "ace a la madame Buterfly" . Cel care a facut-o "celebra" a fost ziaristul George Ranetti, redactor sef al revistei "Furnica"; suparat ca aceasta nu-i impartaseste sentimentele, el a lansat o serie de poezioare deocheate la adresa ei. Dupa moartea primului sot, pentru a-si continua traiul pe picior mare, cu slugi, masina si trasura la scara, s-a casatorit cu generalul Dumitrescu pe care, dupa ce au inceput sa scapete, il trimitea la cersit, pentru a putea lua cina la restaurantul de la Athenee Palace. Acesta, imbracat saracacios, cerea trecatorilor bani langa un magazin de pe str. Mendeleev. Dupa ce strangea destul, se imbracau elegant si mergeau sa cineze in oras. Vorbea tuturor de sus, numai in franceza, chiar si slugilor, o familie de imigranti polonezi, care nu intelegeau nimic, si practica niste chirii destul de piperate. Istoricul Neagu Djuvara, care i-a fost chirias, intareste datele despre existenta ei: "Stiam ca o cheama «biciclista» si ma distram ca exista o cucoana pe care o cheama asa".
Stoenescu-Caragiani Elena (n. 13 mai, 1887 - 29 mart. 1929, Bucuresti). Prima femeie-aviator din Romania. Fiica medicului de origine macedoneana Alexandru Caragiani si a Zeniei Radovici si-a sustinut lucrarea de licenta in Stiinte Juridice, in 1913. Indragostita de pilotaj, a inceput sa se intereseze despre zbor la cei specializati in acest domeniu, cum ar fi cumnatul sau, lt. Andrei Popovici. A urmat primul zbor, in 1912, impreuna cu profesorul sau de echitatie, Mircea Zorileanu, posesor al unui brevet de pilotaj eliberat in Franta. S-a inscris in "Liga Aeriana", Scoala de pilotaj condusa de printul George Valentin Bibescu, fiind singura femeie cursant, fapt care a indignat pe foarte multa lume. Lectiile de pilotaj le-a luat cu Constantin Fotescu, cpt. Nicu Capsa si Mircea Zorileanu pe avioane de tip "Farman", "Wright" sau "Santos Dumont", speciale pentru antrenament. La terminarea cursurilor, cererile referitoare la acordarea brevetului de pilot civil adresate ministerelor Invatamantului si Apararii i-au fost respinse de catre Spiru Haret si gen. Crainiceanu, lucru care a facut-o sa mearga in Franta. S-a inscris la Scoala Civila de Aviatie din Mourmelon le Grand, in Champ de Chalon, condusa de Roger Sommer, a dat toate examenele si a primit, la varsta de 27 de ani, Brevetul International de Pilot Aviator, cu nr. 1591, eliberat in 22 ian. 1914 de Federatia Aeronautica Internationala. Refuzata cu ostentatie in tara, s-a angajat, mai intai ca reporter al unui important cotidian francez, mergand in Caraibe, Mexic sau America de Sud, apoi corespondent de razboi pentru un trust de presa mexican. Dupa intrarea Romaniei in razboi, in 1916, E. C. S. a cerut, pe rand, sa participe, in calitate de pilot, la apararea tarii, sau sa transporte raniti in spitale, sa aprovizioneze cu medicamente sau materiale punctele sanitare de pe front cu avionul, dar a fost intotdeauna refuzata. S-a inscris in Crucea Rosie ca infirmiera, participand alaturi de Maria Ventura la ingrijirea ranitilor romani, intr-un spital de campanie din Bucuresti si, dupa retragerea armatelor si institutiilor romanesti in Moldova, a organizat, impreuna cu sora ei, un punct sanitar la casa parinteasca de la Tecuci. Dupa incheierea razboiului s-a casatorit cu avocatul Virgil Stoenescu, impreuna cu care s-a stabilit la Paris. A profesat ziaristica in Franta, Mexic, S.U.A., state din Africa sau Asia, in special repartizandu-i-se evenimente aeriene. Bolnava grav de ftizie, a revenit in tara. A fost inmormantata la Cimitirul Bellu. (G.M.)
Capsali Floria (n. 25 febr. 1900, Bitolia, Macedonia - d. 29 iun. 1982, Bucuresti). Balerina, coregraf. Nepoata de sora a actorului Ion Manolescu (care a devenit tutorele sau), dupa stabilirea in Romania (1913), a urmat liceul la Scoala Centrala din Bucuresti, apoi a studiat la Academia de Teatru si la Conservator. Dupa absolvire merge pentru specializare in Franta, unde a studiat timp de noua ani cu marii coregrafi Enrico Cecchetti si Nicolas Legat. In paralel a urmat cursuri de Istoria Artei la Sorbona. Revenita in tara, a infiintat o scoala particulara de balet, unde s-au format Marie Jean Livezeanu, Mimi Tutunaru, Gabriel Negri, Oleg Danovschi, Gabriel Popescu, Trixi Checais, Gelu Matei, Petre Bodeut, Mitita Dumitrescu, Bella Balogh s.a. A reusit sa imbine rigorile dansului clasic cu dansul popular autentic, creand coregrafii bazate pe idei proprii; pentru a reusi acest lucru a participat la cercetarile etnografice coordonate de Dimitrie Gusti. Maestra de balet la Opera Nationala (din 1938), F. C. reorganizeaza trupa, marind numarul solistilor si formand un grup de asistenti pe care-i coordona direct. Dupa instalarea regimului comunist, a activat la Rapsodia Romana, a fost directorul Operei Romane si a organizat scoala de balet din Bucuresti (actualul Liceu de Coregrafie "Floria Capsali"). Printre cele mai cunoscute coregrafii ale sale au fost Papillon de Robert Schumann, Mefisto-Walzer de Franz Liszt, Nunta din Carpati de Paul Constantinescu, Demoazela Mariuta de Mihail Jora, Expozitia de George Enescu, Taina de Mihail Andriciu, Priculiciul de Zeno Vancea sau Carnavalul de Robert Schumann, ultimele trei caracterizate printr-un autentic amestec intre folclor si dansul cult. A organizat primele spectacole de euritmie din Romania (ele mai existau doar in Germania), pornind de la poeziile Duhovniceasca de Tudor Arghezi, Domnisoara Huss de Ion Barbu si Vreau sa joc de Lucian Blaga. "F. C. a fost si ramane una din marile personalitati ale culturii noastre, o rafinata, eleganta si culta prezenta pe scena dansului romanesc, teoreticiana si practicanta de exceptie, creatoare de scoli, studii si valori, creatoare de artisti-dansatori ce-au cucerit la randul lor lumea. De fapt, F. C. este sinonimul dansului si baletului romanesc, stralucitor exemplu pentru cei ce vor sa imbratiseze aceasta arta unica" (Doina Moga).
Cebotari (Cibotaru) Maria (foto 2) (n. 10 febr. 1910, Chisinau, Basarabia - d. 9 iun. 1949, Viena). Cantareata de opera, actrita de teatru si film. Cel de-al cincilea copil din cei doisprezece ai profesorului Ion si ai Mariei Cibotaru, face primele clase la Scoala Normala de Fete si la Capela Metropolitana din Chisinau, sub atenta supraveghere a protoiereului Mihail Berezovski, dirijor si compozitor, cel care a indrumat-o spre Conservatorul "Unirea" din acelasi oras, pe care l-a absolvit in 1929. Debuteaza pe scena in ansamblul Corului Metropolitan, la varsta de 14 ani, dupa care, un an mai tarziu, canta arii din Tosca, de Giacomo Puccini si Aida, de Giuseppe Verdi. In 1927 - 28, participa la un turneu in Franta cu trupa de cantarete si dansatoare condusa de contele Alexandr Virubov, ocazie cu care studiaza la Conservatorul din Paris, avand o bursa din partea statului roman. Dupa absolvirea Conservatorului din orasul natal, este angajata ca actrita la Teatrul de Arta din Moscova dar, dupa scurta vreme, pleaca sa studieze la Berlin. S-a perfectionat la Hochschule für Musik, in 1929 - 31, cu profesorul de canto Oskar Daniel, pe care a absolvit-o cu magna cum laude. Ca soprana debuteaza solistic, in 15 apr. 1931, cu rolul "Mimi" din Boema de G. Puccini, avand ca partener pe Beniamino Gigli, la opera din Dresda, unde a ramas ca solista pana in 1943, perioada in care a dat reprezentatii si pe scena Operei de Stat din Berlin. Ulterior este angajata ca solista permanenta a Operei de Stat din Viena, unde va canta pana la moarte. Presa a elogiat-o inca de la inceput: "M.C. ... o frumusete cu totul deosebita... Vocea ei, tinuta scenica nu au asemanare… O noua stea a aparutpe firmamentul operei mondiale". A stralucit in operele lui Wolfgang Amadeus Mozart, obtinand un imens succes cu rolul contesei din Nunta lui Figaro, la festivalurile de la Salzburg, la invitatiile lui Bruno Walter, Herbert von Karajan si Richard Strauss, care a creat pentru ea opera Salomeea. Printre rolurile interpretate se mai numara si "Zerline" din Don Juan si "Constanta" din Rapirea din Serai, de W.A. Mozart, "Tatiana" din Eugen Oneghin a lui Piotr Ilici Ceaikovski sau "Gilda" din Rigoletto, de G. Verdi. A cantat sub bagheta unor mari dirijori ca H. von Karajan, B. Walter, R. Strauss, Fritz Bush, Arturo Toscanini, Clemens Krauss, Karl Böhm sau Wilhelm Furtwängler. Turnee artistice la Viena, Bruxelles, Stockholm, Praga, Paris, Roma, Milano, Anvers, Copenhaga, Florenta, Londra, Geneva, Zürich, Salzburg, Riga, Bucuresti s.a. Debutul ca actrita are loc in 1936, cu muzicalul Mädchen in Weiß (Fetele in alb), in regia lui Viktor Janson, dupa care au urmat Solo per te, in 1937, Giuseppe Verdi, in 1938, Amami, Alfredo!, toate trei in regia lui Carmine Gallone, Starke Herzen im Sturm, in 1938, in regia lui Herbert Maisch, unde joaca alaturi de actorul Gustav Diessel, cu care s-a si casatorit. Unul dintre filmele in care a jucat, Odessa in flacari, a obtinut medalia de aur la Bienala de la Venetia. Karl Sheneval, critic de arta, afirma: "Este una dintre celebrele cantarete de opera care au devenit celebre si pe ecran. si una dintre putinele actrite de cinema capabile sa interpreteze roluri in diferite limbi… Filmele se realizeaza in varianta germana, italiana, romana… Vocile partenerilor sunt dublate in diferite limbi… numai M. C. ramane in toate variantele. Are un simt al limbilor foarte dezvoltat si un talent extraordinar…". Turneele ei in strainatate sau filmarile pe platou erau atat de frecvente incat colegii au supranumit-o "cantareata zburatoare". La doar 24 de ani, a primit cel mai inalt titlu onorific din Germania si Austria, "Kammersängerin", iar pentru meritele ei deosebite, statul roman i-a acordat "Coroana Romaniei" in grad de Comandor. Corpul neinsufletit al marii artiste a fost purtat pe umeri in jurul Teatrului de Opera de la Viena. A fost condusa de mii de oameni spre locul de veci de la Cimitirul Döblinger, unde a fost inmormantata alaturi de Gustav Diessel. Considerata predecesoarea Mariei Callas, numele ei este dat unor strazi din metropole europene. In anul 2000, a fost dezvelita o placa comemorativa la fosta sa locuinta din Berlin, iar in 2004, a avut loc la Chisinau premiera filmului Aria, realizat de Vlad Druck dupa scenariul lui Dumitru Olarescu, despre viata si activitatea marii cantarete, ulterior interzis de autoritatile romanofobe de la Chisinau.
Chaborski Gabriela (n. 14 oct. 1891, Barlad, jud. Vaslui - d. 25 nov. 1936, Bucuresti). Chimist, prima femeie-conferentiar universitar din Romania. Fiica inginerului de origine poloneza L. Chaborski si a unei romance, a urmat cursurile liceale la Ploiesti si pe cele universitare la Facultatea de Stiinte Fizico-Chimice din Bucuresti pe care a absolvit-o in 1916. Lucrarea de doctorat sustinuta le Geneva, la 22 mart. 1919, are la baza o noua forma de levura (ciuperca unicelulara), pe care o descoperise facand analiza unei banane intrata in fermentatie. Admisa la Catedra de Chimie Generala si Electrochimie din Universitatea bucuresteana, mai intai asistent, in 1920, apoi conferentiar de Chimie anorganica, in 1924, a elaboratmetode originale de separare si dozare a unor elemente, precum si lucrari referitoare la studiul moleculei, cu ecouri atat in tara cat si in strainatate. Profesorul Georges Urbain, descoperitorul lutetiului, specialist in domeniul lantanidelor, a tinut mai multe comunicari despre lucrarile savantei la Societatea de Chimie a Frantei. Printre lucrarile sale, recunoscute pe plan european, se regasesc: Asociatia moleculara considerata ca fenomen de concentratie molara (1928) sau Volum molecular si densitate la zero absolut (1929). A lucrat impreuna cu profesorul G.G. Longinescu pe care l-a ajutat sa-si continue activitatea stiintifica si dupa ce acesta aproape a orbit. A fost apreciata de savantii Petru Poni si Dragomir Hurmuzescu, iar profesorul elvetian Robert Chodat a numit genul de levura descoperit de ea "cultura Chaborski", prima contributie a unei romance intrata in terminologia stiintifica internationala.
Conachi Ecaterina Cocuta (n. 17 aug. 1828, Iasi - d. 22 febr. 1870, Roma). Militanta pentru unificarea Principatelor. A fost fiica logofatului moldovean Costache Conachi si a Smarandei Negri. Si-a definitivat profilul intelectual intr-o perioada de prefaceri modernizatoare, intrand in contact, prin mijlocirea familiei, cu scrieri revolutionare ce au marcat secolul al XIX-lea. In 1846 s-a casatorit cu Nicolae Vogoride, desemnat, dupa moartea lui Theodor Bals, caimacam al Moldovei. Convingerile sale civice au devenit manifeste in contextul luptei pentru unire din Moldova. E. C. C. a reusit sa se impuna in fata trimisului Constantinopolului, sotul sau, care avea comandamente clare in ceea ce privea soarta Principatelor. Astfel, aceasta avea sa-l sileasca pe Nicolae Vogoride sa-l inlature politiceste pe Constantin Catargiu, antiunionist declarat, amenintand in caz contrar cu divortul si cu plata unor despagubiri egale in cuantum cu zestrea sotiei pierduta in proaste plasamente. A reusit, prin violarea corespondentei dintre trimisul Portii si demnitarii constantinopolitani, sa descopere si sa invalideze complotul pregatit cu sprijinul Imperiului Habsburgic, prin care partida unionista trebuia sa piarda alegerile din Moldova. Scrisorile au fost inmanate spre publicare de catre Costache Negri cotidianului bruxellez «L'Étoile d'Orient». Dupa implinirea actului Unirii l-a parasit pe Nicolae Vogoride si a calatorit in Europa. Dupa moartea acestuia, survenita in 1862, s-a recasatorit cu principele Emanuele Ruspoli, care a devenit unul dintre apropiatii regelui italian Vittorio Emanuele II. C. C. a cunoscut astfel cele mai elitiste cercuri politice si artistice italiene, fiind o temerara sustinatoare a procesului de unificare, asa cum se manifestase si in cazul Romaniei. A murit doborata de febra palustra si a fost inmormantata la mosia familiei de la tiganesti. (R.I.)
Constanziu-Vlassopol Irina (n. 19 iun. 1900, Iasi - d. 1979, Bucuresti). Prima femeie-ofiter din Marina Comerciala Romana. Fiica generalului Mihail Constanziu (comandantul Diviziei 2 Cavalerie, Iasi), a facut cursurile primare si gimnaziale prin diferitele garnizoane prin care a trecut cu tatal sau. A lucrat o vreme la o intreprindere forestiera si apoi la o sucursala a Bancii Marmorosch-Blanck. La 18 febr. 1930, Capitania portului Braila i-a eliberat Livretul de marinar cu nr. 270. A insistat pe langa sotul ei, Spiridon Vlassopol, ofiter in rezerva al Marinei Militare Romane, pentru a inchiria de la Serviciul Militar Roman, cargoul "Oituz" de 5400 tone. A detinut postul de ofiter maritim III, ocupandu-se de aprovizionarea cu alimente, evidenta cheltuielilor, a conturilor si navlurilor, pe navele "Dacia", "Oituz" (1930 - 32) si, pana la retragerea survenita in 1936, pe "Ing. N. Vlassopol", unde alaturi de sotul ei s-a experimentat in arta navigatiei si a deprins tainele astronomiei, traversand Oceanul Atlantic, pana in Argentina. Pe 15 aug. 1937, de Ziua Marinei Romane, a fost decorata "pentru dragostea cu care a imbratisat marea, secondand tot timpul pe comandantul vaporului romanesc «Ing. Vlassopol»", cu "Medalia maritima", clasa III, de catre Regele Carol II. Dupa schimbarea regimului politic, I. C.-V. a avut de suferit, ca multi altii, de pe urma originii sale "burgheze", neputandu-se angaja decat ca femeie de serviciu. A continuat sa corespondeze cu Muzeul Marinei, caruia i-a incredintat memoriile si fotografiile personale.

Fragment din Dictionarul personalitatilor feminine din spatiul romanesc, in pregatire la Editura Meronia