CULISE DE EDITOR / Literatura? Da. Filosofie? Da. Confesiune? Da

Autor: Stelian Turlea 11.11.2009
Editurile noastre publica sute de carti in fiecare luna, o enorma productie de carte, care copleseste de-a dreptul cititorul intrat intr-o librarie. Prin rubricile diverse ale ZD care au ca subiect cartea, ne-am propus sa fim un ghid pentru cel care doreste sa se informeze, incat, atunci cand ajunge intr-o librarie, sa se poata orienta mai usor. La "Cartea de literatura" sunt semnalate carti aflate deja pe rafturi, intre care facem, fireste, o selectie. Le sunt destinate cronici cartilor asupra carora merita sa ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate de cei doi cronicari literari ai ziarului. La fel se intampla cu cartea de istorie, de stiinta, de economie, de arta. Din noianul de volume in curs de aparitie sau in pregatire alegem cate unul pe care il prezentam printr-un fragment, speram incitant, la rubrica "Avanpremiera". In sfarsit, in cadrul rubricii de fata, am invitat editurile sa ne semnaleze cate o carte aflata in pregatire, sa ne prezinte, pe scurt, de ce merita acea carte sa apara, sa fie cumparata si citita, si, in masura in care exista, avatarurile prin care a trecut editorul.
Faulkner inedit
La Editura RAO se pregateste aparitia unui volum de Povestiri inedite de William Faulkner. Traducere de Anca Peiu.
Aceste inedite reprezinta o necesara si benefica recuperare a unei parti din opera marelui scriitor american ramasa pâna acum necunoscuta publicului cititor român. Daca unele dintre texte au fost publicate totusi in diverse reviste literare in timpul vietii autorului, ramânând insa intr-un con de umbra si nefiind incluse in ulterioare volume, altele n-au depasit niciodata stadiul de "proza de sertar". Universul faulknerian ni se redeschide si se intregeste prin intermediul lor, pasionatul de literatura intâlnind aici personaje puternice si situatii care uneori te indeamna la meditatie, iar alteori iti aduc zâmbetul pe buze.
De la Dal Martin cel lipsit de gena nobila, barbat ajuns cineva in viata prin propriile forte si individ convins ca onoarea se poate tranzactiona, pâna la pictorul Elmer Hodge, cel care nadajduieste la celebritate artistica pentru a putea cuceri mâna unei femei de familie bogata - trecând prin savuroase personaje precum cei doi piloti de avioane de razboi, tânarul Sartoris si cumpatatul scotian MacWyrglinchbeath ("Macbeth", sfârsesc a-i spune camarazii sai din pricina lungimii numelui) - prezentul volum ne infatiseaza un caleidoscop de tipuri omenesti si de feluri de a fi pe care numai scriitorii de prim rang ni-l pot aduce dinainte, ca pe o suma de oglinzi in care sa ne contemplam.
William Faulkner s-a nascut pe 25 septembrie 1897, la New Albany, Mississippi, fiind primul dintre cei patru fii ai sotilor Murry Cuthbert Falkner si Maud Butler Falkner. In 1916, incepe sa scrie versuri. Se va considera pâna târziu poet printre romancieri. In 1924 isi publica primul volum de versuri, Faunul de marmura (volum care va aparea la RAO anul viitor), iar in 1926 publica Plata soldatului, primul sau roman, despre dezamagirile unui aviator ranit in Primul Razboi Mondial. In 1928, scrie Steaguri in tarâna, cel de-al treilea roman, care inaugureaza eposul Yoknapatawpha, dar acesta nu va vedea lumina tiparului decât in 1973, deoarece nu i se accepta spre publicare decât romane de dimensiuni reduse - cum ar fi Sartoris (publicat de Editura RAO in anul 2009).
Se stinge din viata la 6 iulie 1962, in urma unei crize cardiace.
In anul 1949, William Faulkner a fost laureat al Premiului Nobel. In anul 1955, a câstigat Premiul Pulitzer pentru O fabula (1949), care va aparea la RAO anul viitor. In anul 1963, postum, a câstigat Premiul Pulitzer pentru Hotomanii (1962).
Alte titluri ale autorului aparute la Editura RAO: Catunul, Orasul, Casa cu coloane, Steaguri in tarâna, Nuvele regasite, Sanctuar, Sartoris, Neinfrântii.
Carte pentru copii scrisa de un copil
La Editura Cununi de stele, colectia "Cununi de stele pentru copii", urmeaza sa apara Ciufulici, de Ana Coman.
Ana Coman are 14 ani, e eleva in clasa a VIII-a si membra a Corului Radio de Copii. Pe la noua ani voia sa devina scriitoare, drept care a inceput vreo cinci romane. Poate nerabdarea vârstei a facut-o sa le abandoneze si sa se dedice poeziei si povestilor. A umplut un caiet cu o viteza de invidiat, dupa care… l-a uitat intr-un sertar. Literatura de sertar? Se poate spune si asa, din moment ce unele poezii sunt datate 21 ianuarie 2005. Acestea fac obiectul unui volum separat de "Ciufulici", scris in aceeasi perioada.
Ciufulici din tara de pitici, eroul cartii de fata, este un nazdravan care are "doi frati, doua surori/ ce se-mbraca-n multe culori" si… dar mai bine sa-i descoperiti singuri povestea scrisa cu talent si candoare copilareasca. Il veti indragi in mod sigur pe Ciufulici, cel din tara de pitici, personaj creat de Ana la vârsta de noua ani, când era o fetita cu codite si cu zâmbet luminos. Acum nu mai are codite, dar zâmbetul e acelasi.
Structurile ontologice ale eticii
La Editura Curtea Veche se pregateste aparitia volumului Intre speranta si responsabilitate. Introducere in structurile ontologice ale eticii, de Roberto Poli.
Cartea semnaleaza numeroase probleme filosofice, dar putem identifica doua nuclee structurale pentru orice etica: a) persoana, in calitate de subiect, in calitate de categorie etica si de generatoare a unui sistem de categorii etice (in primul rând libertatea, implicata direct de categoria de persoana); b) valorile, un orizont dificil de abordat si imposibil de separat de teoriile voluntariste, ale realizarii si producerii.
Intre speranta si responsabilitate este unul dintre cele mai organice eforturi ale filosofului italian Roberto Poli, angajat de ani buni intr-un parcurs inovativ ce cauta puncte de contact intre marile filoane ontologice ale filosofiei occidentale si dezvoltarile galopante ale stiintei informatice, ale matematicii si logicii.
Totusi trebuie sa precizam mai bine traditia de gândire in care se inscrie autorul. Poli face referire la Brentano, Husserl si la Scoala de la Gottingen, insa pentru structurarea punctului sau de vedere decisive sunt tezele ontologice din operele lui Alexius Meinong, Roman Ingarden si mai cu seama Nicolai Hartmann.
Ariile de interes ale autorului: a) ontologia, in intelegerea ei filosofica traditionala si in intelegerea ei noua, determinata de dezvoltarea stiintei informatice; b) etica, beneficiind de o atentie deosebita pentru teoria valorilor si pentru mereologia axiologica; 3) asa-numita filosofie central-europeana - interpretata ca laborator instrumental pentru progresul stiintei contemporane. In prezent, autorul lucreaza la elaborarea unui cadru categorial pentru o ontologie apta sa fie aplicata in câmpul stiintelor informatiei.
Titlul cartii semnaleaza doua dimensiuni spre care tinde lucrarea: speranta ca anticipare, ca deschidere spre viitor, si responsabilitatea ca orizont posibil spre care sa se concentreze eforturile reflectiei etice.
Subtitlul cartii sta marturie a intentiei de a initia o cercetare a structurilor ontologice ale eticii, a plasarii lor intr-un cadru categorial mai general, nu neaparat complet, dar care trebuie explorat intr-o cât mai mare masura.
Reflectia etica nu se epuizeaza in discutarea problemelor, fie ele si serioase, puse obiceiurilor si legislatiei in vigoare de descoperirile biotehnologice, cu atât mai putin in confruntarea insistenta si deseori furtunoasa cu credintele religioase si preceptele lor. Poli contribuie la procesul prin care se incearca aducerea eticii in unicul orizont acceptabil din punct de vedere filosofic, cel al conceptelor si rationalitatii analitice.
"Franturile" unui medic stabilit in Belgia
La Editura Curtea Veche urmeaza sa apara, in colectia "Actual", Ora României - Frânturi, de Dan C. Stanescu. Prefata de Romulus Rusan.
Dan C. Stanescu este medic si traieste in Belgia de 39 de ani. Cartea lui e o culegere de meditatii ("frânturi") asupra unor teme care nu inceteaza sa-l preocupe, care se pot toate subsuma preocuparii sale fundamentale: exilul motivat politic, al unui cetatean al Europei de Est, comunizate, intr-o tara occidentala dezvoltata. Identitatea celui care pleaca, destinul emigrantului, imaginea tarii lasate in urma, perceptia tarii de adoptie, dificultatea de a fi român intr-o tara civilizata. Sunt toate teme "delicate" pe care autorul le trateaza onest, fara menajamente si fara brutalitate, totusi. Dar mai ales fara ostentatie si didacticism, fiindca, scrisa la persoana I, meditatia lui este totodata o confesiune memorialistica. In ea, cu destinul autorului se impletesc destine pe care cititorul le-a intâlnit deja in memorialistica postcomunista: scriitorul interbelic aproape uitat Ioan Vasilescu-Valjan, figura legendara din Inchisoarea noastra cea de toate zilele, Alexandru Ivasiuc (Sasa), colaborationistul cel mai tragic din literatura româna, Marcel Petrisor, protagonisti ai momentului 1956, de solidarizarea, ucisa in fasa, a studentimii române cu revolutia maghiara etc. Intâlnim, ascunse sub initiale, figuri ale politicii românesti contemporane, fiindca volumul este si o continua pendulare intre trecut si prezent.
Scrisul lui Dan. C Stanescu este transparent, atasant, discret melancolic si lucid.

Prefata lui Romulus Rusan este o certificare in plus a interesului de care ar trebui sa se bucure cartea.