ProCredit Bank si-a majorat capitalul social cu 12,92 milioane lei, la 118,55 milioane lei

Ziarul Financiar 12.11.2009

ProCredit Bank si-a majorat capitalul social cu 12,92 milioane de lei (echivalentul a trei milioane de euro), la 118,55 milioane de lei, dupa ce institutia de credit a depus, marti, la Registrul Comertului, documentatia pentru inregistrarea operatiunii, informeaza Mediafax.

"Plusul de capital va intari capacitatea bancii de a sustine dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii pe piata din Romania. In 2010, banca isi propune sa isi consolideze prezenta insemnata pe care o are deja pe segmentul intreprinderilor mici si mijlocii, fondurile aditionale fiind destinate cresterii capacitatii de finantare a acestui sector", a declarat, intr-un comunicat, directorul general al ProCredit Bank, Gian Marco Felice.

Dupa operatiunea de majorare, structura actionariatului include pe Commerzbank - 21,02%, KfW Entwicklungsbank - 13,21%, International Finance Corporation - 12,06%, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare - 16,53%, ProCredit Holding (companie germana de investitii) - 32,22% si Internationale Projekt Consult - 4,96%.