Banca Feroviara ar vrea in actionariat si CFR-urile

Autor: Izabela Badarau 12.11.2009

Cea mai noua institutie bancara cu capital romanesc, care se lanseaza pe piata la finalul lunii, Banca Comerciala Feroviara, controlata de omul de afaceri din Arad Valer Blidar, vrea sa atraga in actionariat companiile de stat CFR Marfa si CFR Calatori, pentru ca ruleaza sume mari de bani. Aceasta banca vrea sa foloseasca potentialul transportului feroviar si al industriei conexe, estimat la 2,5 miliarde de euro in Romania.

"Vom face o prima majorare de capital in prima parte a anului viitor si vom atrage doi noi actionari, CFR Marfa si CFR Calatori, printr-un parteneriat discutat inca de la infiintarea bancii", a spus Valer Blidar (foto stanga) in cadrul evenimentului de lansare a bancii, care a avut loc ieri in Salonul Rosu din Palatul CFR.

Intrebat daca considera oportuna intrarea in actionariat a unor unitati de stat care au inregistrat pierderi foarte mari anul acesta, Blidar a spus ca daca anul viitor vor fi privatizate, lucrurile se vor imbunatati. "In plus, a avea in actionariat doua firme care ruleaza sume mari de bani este oportun."

Liviu Bobar, fostul director al CFR Marfa, inlocuit la inceputul anului, a declarat pentru ZF ca s-au purtat discutii privind participatia companiei la noua banca inca din prima parte a anului 2008. "CFR Marfa avea posibilitatea sa participe la capitalul bancii, daca raportam lucrurile la situatia din acel moment, insa odata cu evolutia crizei, nu stiu daca astazi mai are aceasta capacitate", spune Bobar. CFR Marfa a inregistrat in primul semestru pierderi de 49 mil. euro. Creantele comerciale ale CFR Marfa la 30 iunie 2009 se ridica la 83 mil. euro. CFR Calatori a inregistrat in primul semestru pierderi de 28 mil. euro. Gruia Stoica, care opereaza o companie privata in domeniul feroviar - Grupul Feroviar Roman, cu afaceri de 100 mil. euro anul trecut, crede: "Avand in vedere pierderile inregistrate anul acesta de aceste unitati de stat, este putin probabil sa intre in actionariatul bancii, mai ales ca una dintre ele (CFR Calatori - n.r.) primeste subventii de la stat". Valer Blidar, a carui companie - anion este Astra Vagoane Arad, detine 90,5% din capitalul de 10,5 mil. euro al bancii. El sustine ca a pornit aceasta noua afacere pentru ca vrea sa ofere romanilor acelasi tratament de care se bucura strainii in relatia cu bancile straine. "Intentia este de 10 ani, decizia este de acum trei ani", spune Blidar legat de infiintarea bancii. Al doilea actionar al bancii este Atelierele CFR Grivita Bucuresti, companie unde angajatii sunt actionari majoritari.

Blidar face afaceri in domeniul feroviar de peste un deceniu, iar avand in vedere specificul sectorului, principalele comenzi vin de la stat. Anul trecut el a avut o cifra de afaceri de 65 mil. euro. Blidar isi conduce afacerile de la Arad, dar sediul central al bancii este la Bucuresti.

El l-a angajat in functia de presedinte-director general pe Petre Tulin (foto dreapta), fost oficial al BNR. Tulin a condus si doua banci de creditare in domeniul locativ.