Combinatele siderurgice si chimice sunt cele mai lovite

Autor: Andrei Chirileasa 15.11.2009

Afacerile firmelor de pe Bursa au continuat sa scada in trimestrul al treilea, cele mai mari 83 de companii analizate dintre cele care si-au publicat rezultatele inregistrand o reducere a cifrei de afaceri cumulate de 28%. Sectoarele metalurgic si chimic sunt in continuare cele mai afectate, cu scaderi ale afacerilor de 52%, respectiv 46%. Majoritatea combinatelor siderurgice au trecut anul acesta pe pierdere dupa ce anul trecut au avut profituri record.

In industria de masini si echipamente, declinul s-a accentuat in trimestrul al treilea la 32%, cererea pentru bunuri de capital si componente industriale fiind in scadere.

Singurele segmente cu cresteri sunt industria alimentara si industria farmaceutica. De la inceputul anului, indicele general al bursei BET-C a crescut cu 42%, investitorii anticipand revenirea economiei.