DOCUMENTAR/ Cronologia evenimentelor din decembrie 1989 (II)

Autor: Alex Mihai Stoenescu 17.11.2009
Natiunea romana si-a redobandit libertatea prin evenimentele violente de la sfarsitul lunii decembrie a anului 1989. Din pacate, intervalul prea mare de timp de la ultima perioada istorica in care romanii au trait intr-un regim democratic (sfarsitul secolului al XIX-lea si primele trei decenii ale secolului al XX-lea), precum si durata prea lunga a perioadei comuniste (1944-1989) au produs trei generatii nascute sub regimuri autoritare si dictaturi si au uzat profund generatiile timpurilor democratice. Dezobisnuiti de exercitiul libertatii, romanii au intarziat prea mult pentru a se elibera, inclusiv atunci cand lanturile lagarului comunist au fost lasate jos.
Eliberarea societatii romanesti din dictatura comunista a fost o decizie de sistem, provocata de cauze si motivatii straine de natiunea romana, cu toate ca regimul comunist din Romania, dincolo de particularitatile sale, cunostea acelasi tip de criza ca si cea sovietica. In decembrie 1989 nu s-a declansat o revolta generalizata de eliberare din comunism a romanilor, provocata de nemultumirea populatiei care n-a mai suportat regimul. S-a produs mai intai o schimbare politica substantiala in Uniunea Sovietica, urmata de actiuni internationale menite sa concretizeze retragerea sprijinului politico-economic pe care Moscova il acorda regimurilor comuniste din statele europene aflate in sfera sa de influenta. In fata rezistentei lui Nicolae Ceausescu, URSS a intervenit in Romania prin mijloace neconventionale.
Societatea romaneasca actuala sta in continuare pe aceste probleme, fie ignorand legatura subtila dintre violentele din decembrie 1989 si comportamentul politic postdecembrist al natiunii, fie atribuind esecurile economice proastei guvernari din anii de inceput, 1990-1991. Prin urmare, din analiza consecintelor imediate ale evenimentelor din decembrie 1989 nu pot lipsi elementele psihosociale, precum si cele psihoeconomice care s-au manifestat in natiune de-a lungul perioadei postcomuniste imediate.
In acest numar publicam al doilea fragment din "Cronologia evenimentelor din decembrie 1989" de Alex Mihai Stoenescu, volum aflat in pregatire la Editura RAO.
22 decembrie, Bucuresti, sediul MApN, ora 13.30
Folosind in continuare indicativul RONDOUL, al ministrului Apararii, generalul Stanculescu semneaza un ordin intocmit deja de conducerea MStM, dar nedifuzat de generali din prudenta. Generalul Stanculescu da ordine prin indicativul RONDOUL, al generalului Milea, iar ele sunt respectate. Il vom reproduce ca document al revolutiei, pentru faptul ca el contine si aspectul particular al loviturii de stat militare - cedarea centrelor puterii politice in mâna revolutionarilor:
"Republica Socialista România
Ministerul Apararii Nationale
NOTA TELEFONICA
Nr. 38/ 22 decembrie 1989, ora 13.30
Unitatile militare de pe intreg teritoriul tarii se retrag in cazarmi, in ordine si calm, fara a se lasa provocate, dezarmate sau dispersate. Unitatile militare care sunt angajate in fata sediilor comitetelor judetene de partid vor calma spiritele, fara sa traga, dupa care se retrag in cazarmi. In unitati se va organiza apararea cazarmilor si a tuturor obiectivelor militare.
General-locotenent,
Athanasie Stanculescu".
22 decembrie, Bucuresti, sediul MApN, ora 13.30
Armata il deposedeaza oficial pe Nicolae Ceausescu de putere.
Ajuns la MApN, generalul Stanculescu transmite cele doua ordine decisive, unul fiind cel trimis prin Nota telefonica nr. 38, iar cel de-al doilea, Nota telefonica nr. 39, fiind documentul fundamental si decisiv al loviturii de stat militare. Este ordinul, executat intocmai de intreaga Armata, de preluare a prerogativelor comandantului suprem de catre ministrul apararii:
"Republica Socialista România
Ministerul Apararii Nationale
NOTA TELEFONICA
Nr. 39/ 22 decembrie 1989, ora 13.30
Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul apararii nationale. Fata de cele ordonate, comandantii militari sa asigure paza obiectivelor civile de importanta deosebita cu subunitati inarmate, caresa nu traga decât in situatia in care sunt atacate de grupuri inarmatecu arme de foc. Pentru stabilirea prioritatilor in asigurarea pazei,comandantii militari sa se puna de acord cu reprezentantii organelorlocale. Militarii care asigura paza acestor obiective sa poarte pe bratulstâng banderola tricolora.
General-locotenent,
Athanasie Stanculescu".
Pe baza continutului ordinului din Nota telefonica nr. 39, Curtea Suprema de Justitie, Sectia Parchetelor Militare, ajunge la aceeasi concluzie, care de altfel este simplu de tras: "Acesta a fost momentul in care Armata a preluat practic prerogativele comandantului suprem, in conditiile in care ministrul apararii nu mai exista". Evident, Parchetul Militar se refera la disparitia generalului Vasile Milea. Armata insa avea ministru, pe generalul Victor Athanasie Stanculescu.
22 decembrie, cladirea CC al PCR, orele 13.00-13.30
Petre Roman si Mihail Montanu se intâlnesc in studioul TV de la Comitetul Central si hotarasc sa compuna textul unei proclamatii, Petre Roman gasind drept semnatar denumirea de "Frontul Unitatii Poporului". Incercând sa citeasca proclamatia din balcon, cei doi isi dau seama ca nu se aud si ca nu pot comunica multimii continutul acesteia, motiv pentru care hotarasc sa se deplaseze la TVR.
22 decembrie, Bucuresti, cladirea CC al PCR, dezordinea revolutionara
Alexa Visarion este un martor foarte important. Este chiar martor principal al intâmplarilor din cladirea CC, fiind implicat nu numai in fenomenul "guvernelor" provizorii, ci si in momentul-cheie al "scenei balconului", la care trebuie sa adaugam si faptul obiectiv ca a fost singurul participant de acolo care a descris evenimentele intr-o forma publica relativ coerenta.
Alexa Visarion: "In interiorul Comitetului Central era o atmosfera speciala, amestec de exaltare, patima si agitatie, era o nebunie. Erau foarte multi tineri, multa lume intrata in sediul CC odata cu puhoiul, ca si eu de altfel. Dupa vreo ora de alergatura pe culoare, prin birouri, dupa defularea de moment, toti cei adunati au simtit nevoia sa faca ceva, sa se organizeze. Atunci au aparut mici lideri, oameni care aveau initiative, pareri, care se impuneau prin statura, prin voce, prin aplomb... Apareau si dispareau. La un moment dat, a venit un grup de fosti demnitari, printre care Ilie Verdet, Vasile Vâlcu, generalul Burca, ministrul Avram, procurorul general al RSR. In anticamere, in bai se notau nume pentru un nou guvern... Am vazut o persoana de vârsta a treia stând pe capacul unui closet cu o hârtie pe genunchi si cu un creion insaila un guvern dictat la intâmplare de cei care acopereau usa cu trupurile lor. De fapt se treceau pe ei pe aceasta lista deschisa. Intr-o sala, Verdet incerca sa le explice celor de acolo ca el este un comunist convins... Le vorbea destul de calm si se referea la probleme de economie si de stat pe care «intelectualii si artistii n-au cum sa le rezolve». Oamenii il ascultau, dar o incertitudine plana in intreaga atmosfera. In general, as vrea sa subliniez ca nu a functionat nici o clipa ideea razbunarii, violenta ca plata pentru violenta regimului Ceausescu. Oamenii doreau in acele clipe indepartarea cuplului Ceausescu si inlocuirea lor... La ora 13.00, in ziua de 22 decembrie, era o victorie a momentului. Graba, agitatie si solutia inlocuirii cu ceva, cu altcineva... Se cautau nume sonore, fosti demnitari, oponenti banuiti sau pe fata ai lui Ceausescu. Propunerile se faceau la intâmplare, care cum isi mai aducea aminte de cineva. Atunci le-am spus: «Stati o clipa, ca nu rezolvam nimic astfel. Sa propunem un nucleu de organizare provizoriu». Au fost de acord (...) Scrierea unei liste a continuat. Un cascador pe nume Craciun sustinea ca vrea sa conduca un minister, cel al Culturii. Ernest Maftei il sustinea, spunând ca e de-ai nostri, e cu noi... Nica Leon voia si el un post de ministru oarecare. Dan Iosif nu cerea nimic, dar era intre cei care incercau sa-i organizeze, sa faca ordine. Eu ii propusesem pe Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Corneliu Manescu... generalul Voinea, nume care se vehiculau in jurul meu. De lânga mine cineva l-a propus pe Dumitru Mazilu. Nu-l cunosteam, dar a fost trecut pe lista. Apoi s-a auzit numele lui Silviu Brucan, acceptat si el, dar apoi uitat sa fie trecut pe aceasta lista de propuneri. Apoi le-am spus numele lui Ion Iliescu. Ilie Verdet a reactionat imediat: «Nu-l pune pe Iliescu. Ai sa vezi cu cine vine...» Tin minte foarte bine aceste momente pentru ca erau detalii incitante, frapante. Ca regizor, cunosc «greutatea» unei replici. N-am inteles ce voia sa spuna Ilie Verdet, dar Ion Iliescu era unul dintre numele vehiculate la Europa libera si Vocea Americii. (...) La un moment dat, in timp ce se tot completa lista cu guvernul... de fapt noi l-am numit Consiliul Democratiei Nationale, a venit anuntat de vocile celor din incapere generalul Iulian Vlad, pe atunci seful Securitatii. Moment de tensiune. Generalul Vlad, pe care il vedeam pentru prima oara, era sobru, cu o anumita concentrare in privire. A declarat ca este de partea populatiei, ca sprijina rasturnarea lui Ceausescu si ca trupele de sub comanda sa sunt dezarmate. Atunci Ilie Verdet a solicitat: «Sa vina Vlad la mine!» Ma adresez generalului Vlad si ii spun ca trebuie sa ramâna alaturi de noi. Se uita fix in ochii mei si calm imi spune: «Domnule artist, eu nu l-am tradat pe Ceausescu pentru a fi alaturi de Verdet». Constantin Dascalescu, formal inca prim-ministru al României, povestea unui grup versiunea sa asupra evenimentelor de la Timisoara. Voiam si eu, si multi altii ca mine sa legiferam moral revolutia. In acest suvoi al vidului de putere, cautam un sens rational al lucrurilor care sa apere de degradare aceasta zi istorica. «Trebuie sa anuntati demisia guvernului pe care il conduceti... Acum, in fata celor din piata.» «Da!» - a raspuns Dascalescu. «Atunci, haideti pe balcon impreuna cu noi, sa stie toata lumea ca sunteti aici si ca guvernul dumneavoastra nu mai exista.» M-am adresat apoi celorlalti: «Numele celor de aici trebuie cunoscute de toti cei care asteapta in strada». Nu era un gest de ura. Era o legiferare a unei hotarâri a zecilor si sutelor de mii de oameni care asteptau prabusirea regimului Ceausescu. Si Verdet, si Dascalescu au fost scosi in balcon. Si-a dat demisia guvernul condus de Dascalescu in fata multimii. Totodata cei de acolo, din sediul CC, fosti demnitari, care sustineau ca nu mai sunt alaturi de Nicolae si Elena Ceausescu, au fost anuntati populatiei in piata... (...) Eram intr-un grup impreuna cu Dan Iosif, atunci cand acesta s-a adresat multimii. Apoi a fost momentul când Nicolae si Elena Ceausescu au fost declarati din acest balcon «calai ai poporului român». Daca vreti, acest moment poate avea in mersul evenimentelor revolutiei din 1989 semnificatia unui proces public, pentru ca sute de mii de oameni au scandat impotriva cuplului dictatorial, parafându-le celor doi vinovatia. Am anuntat ca propun o structura provizorie, numita Consiliul Democratiei Nationale, din care faceau parte... Am inceput sa citesc. Fiecare nume era aclamat... Doina Cornea, Mircea Dinescu, Corneliu Manescu... Când am pronuntat numele lui Ion Iliescu, au inceput fluieraturi si murmure de dezaprobare. Am intervenit si am spus: «Ion Iliescu este directorul Editurii Tehnice si a fost persecutat de Ceausescu». Lumea a aplaudat. Numele a fost acceptat. Am spus apoi ca acolo, in grupul celor din balcon, e si Ilie Verdet. Huiduielile au fost violente si nu au putut fi oprite. Când am spus ca generalul Vlad, seful Securitatii, care nu se afla in balcon, doreste sa fie alaturi de noi si ca institutia care a facut atâta rau poporului român se alatura acum cauzei poporului, lumea a protestat vehement câteva momente. Ilie Verdet si ceilalti fosti demnitari nu «au trecut examenul». Verdet, iritat, m-a apostrofat: «Nu trebuia sa stie lumea ce se intâmpla inauntru...» Am tacut o clipa, apoi i-am spus: «Nu puteti participa, nu va vor...» «Ai gresit - a continuat Ilie Verdet - ca ai vorbit de Iulian Vlad»".

Fragment din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura RAO