DOCUMENTAR/ Cronologia evenimentelor din decembrie 1989 (II)
Autor:
Alex Mihai Stoenescu
17.11.2009
Natiunea romana si-a redobandit
libertatea prin evenimentele violente de la sfarsitul lunii
decembrie a anului 1989. Din pacate, intervalul prea mare de timp
de la ultima perioada istorica in care romanii au trait intr-un
regim democratic (sfarsitul secolului al XIX-lea si primele trei
decenii ale secolului al XX-lea), precum si durata prea lunga a
perioadei comuniste (1944-1989) au produs trei generatii nascute
sub regimuri autoritare si dictaturi si au uzat profund generatiile
timpurilor democratice. Dezobisnuiti de exercitiul libertatii,
romanii au intarziat prea mult pentru a se elibera, inclusiv atunci
cand lanturile lagarului comunist au fost lasate jos.
Eliberarea societatii romanesti
din dictatura comunista a fost o decizie de sistem, provocata de
cauze si motivatii straine de natiunea romana, cu toate ca regimul
comunist din Romania, dincolo de particularitatile sale, cunostea
acelasi tip de criza ca si cea sovietica.
In decembrie 1989 nu s-a
declansat o revolta generalizata de eliberare din comunism a
romanilor, provocata de nemultumirea populatiei care n-a mai
suportat regimul. S-a produs mai intai o schimbare politica
substantiala in Uniunea Sovietica, urmata de actiuni internationale
menite sa concretizeze retragerea sprijinului politico-economic pe
care Moscova il acorda regimurilor comuniste din statele europene
aflate in sfera sa de influenta. In fata rezistentei lui Nicolae
Ceausescu, URSS a intervenit in Romania prin mijloace
neconventionale.
Societatea romaneasca actuala
sta in continuare pe aceste probleme, fie ignorand legatura subtila
dintre violentele din decembrie 1989 si comportamentul politic
postdecembrist al natiunii, fie atribuind esecurile economice
proastei guvernari din anii de inceput, 1990-1991. Prin urmare, din
analiza consecintelor imediate ale evenimentelor din decembrie 1989
nu pot lipsi elementele psihosociale, precum si cele psihoeconomice
care s-au manifestat in natiune de-a lungul perioadei postcomuniste
imediate.
In acest numar publicam al
doilea fragment din "Cronologia evenimentelor din decembrie 1989"
de Alex Mihai Stoenescu, volum aflat in pregatire la Editura
RAO.
22 decembrie, Bucuresti,
sediul MApN, ora 13.30
Folosind in continuare
indicativul RONDOUL, al ministrului Apararii, generalul Stanculescu
semneaza un ordin intocmit deja de conducerea MStM, dar nedifuzat
de generali din prudenta. Generalul Stanculescu da ordine prin
indicativul RONDOUL, al generalului Milea, iar ele sunt respectate.
Il vom reproduce ca document al revolutiei, pentru faptul ca el
contine si aspectul particular al loviturii de stat militare -
cedarea centrelor puterii politice in mâna
revolutionarilor:
"Republica Socialista
România
Ministerul Apararii
Nationale
NOTA TELEFONICA
Nr. 38/ 22 decembrie 1989, ora
13.30
Unitatile militare de pe intreg
teritoriul tarii se retrag in cazarmi, in ordine si calm, fara a se
lasa provocate, dezarmate sau dispersate. Unitatile militare
care sunt angajate in fata sediilor comitetelor judetene de
partid vor calma spiritele, fara sa traga, dupa care se retrag in
cazarmi. In unitati se va organiza apararea cazarmilor si a
tuturor obiectivelor militare.
General-locotenent,
Athanasie
Stanculescu".
22 decembrie, Bucuresti,
sediul MApN, ora 13.30
Armata il deposedeaza oficial pe
Nicolae Ceausescu de putere.
Ajuns la MApN, generalul
Stanculescu transmite cele doua ordine decisive, unul fiind cel
trimis prin Nota telefonica nr. 38, iar cel de-al doilea, Nota
telefonica nr. 39, fiind documentul fundamental si decisiv al
loviturii de stat militare. Este ordinul, executat intocmai de
intreaga Armata, de preluare a prerogativelor comandantului suprem
de catre ministrul apararii:
"Republica Socialista
România
Ministerul Apararii
Nationale
NOTA TELEFONICA
Nr. 39/ 22 decembrie 1989, ora
13.30
Se vor executa numai ordinele
primite de la ministrul apararii nationale. Fata de cele
ordonate, comandantii militari sa asigure paza obiectivelor
civile de importanta deosebita cu subunitati inarmate, caresa
nu traga decât in situatia in care sunt atacate de grupuri
inarmatecu arme de foc. Pentru stabilirea prioritatilor in
asigurarea pazei,comandantii militari sa se puna de acord cu
reprezentantii organelorlocale. Militarii care asigura paza acestor
obiective sa poarte pe bratulstâng banderola
tricolora.
General-locotenent,
Athanasie
Stanculescu".
Pe baza continutului ordinului
din Nota telefonica nr. 39, Curtea Suprema de Justitie, Sectia
Parchetelor Militare, ajunge la aceeasi concluzie, care de altfel
este simplu de tras: "Acesta a fost momentul in care Armata a
preluat practic prerogativele comandantului suprem, in conditiile
in care ministrul apararii nu mai exista". Evident, Parchetul
Militar se refera la disparitia generalului Vasile Milea. Armata
insa avea ministru, pe generalul Victor Athanasie
Stanculescu.
22 decembrie, cladirea CC al
PCR, orele 13.00-13.30
Petre Roman si Mihail Montanu se
intâlnesc in studioul TV de la Comitetul Central si hotarasc sa
compuna textul unei proclamatii, Petre Roman gasind drept semnatar
denumirea de "Frontul Unitatii Poporului". Incercând sa citeasca
proclamatia din balcon, cei doi isi dau seama ca nu se aud si ca nu
pot comunica multimii continutul acesteia, motiv pentru care
hotarasc sa se deplaseze la TVR.
22 decembrie, Bucuresti,
cladirea CC al PCR, dezordinea revolutionara
Alexa Visarion este un martor
foarte important. Este chiar martor principal al intâmplarilor din
cladirea CC, fiind implicat nu numai in fenomenul "guvernelor"
provizorii, ci si in momentul-cheie al "scenei balconului", la care
trebuie sa adaugam si faptul obiectiv ca a fost singurul
participant de acolo care a descris evenimentele intr-o forma
publica relativ coerenta.
Alexa Visarion: "In interiorul
Comitetului Central era o atmosfera speciala, amestec de exaltare,
patima si agitatie, era o nebunie. Erau foarte multi tineri, multa
lume intrata in sediul CC odata cu puhoiul, ca si eu de altfel.
Dupa vreo ora de alergatura pe culoare, prin birouri, dupa
defularea de moment, toti cei adunati au simtit nevoia sa faca
ceva, sa se organizeze. Atunci au aparut mici lideri, oameni care
aveau initiative, pareri, care se impuneau prin statura, prin voce,
prin aplomb... Apareau si dispareau. La un moment dat, a venit un
grup de fosti demnitari, printre care Ilie Verdet, Vasile Vâlcu,
generalul Burca, ministrul Avram, procurorul general al RSR. In
anticamere, in bai se notau nume pentru un nou guvern... Am vazut o
persoana de vârsta a treia stând pe capacul unui closet cu o hârtie
pe genunchi si cu un creion insaila un guvern dictat la intâmplare
de cei care acopereau usa cu trupurile lor. De fapt se treceau pe
ei pe aceasta lista deschisa. Intr-o sala, Verdet incerca sa le
explice celor de acolo ca el este un comunist convins... Le vorbea
destul de calm si se referea la probleme de economie si de stat pe
care «intelectualii si artistii n-au cum sa le rezolve». Oamenii il
ascultau, dar o incertitudine plana in intreaga atmosfera. In
general, as vrea sa subliniez ca nu a functionat nici o clipa ideea
razbunarii, violenta ca plata pentru violenta regimului Ceausescu.
Oamenii doreau in acele clipe indepartarea cuplului Ceausescu si
inlocuirea lor... La ora 13.00, in ziua de 22 decembrie, era o
victorie a momentului. Graba, agitatie si solutia inlocuirii cu
ceva, cu altcineva... Se cautau nume sonore, fosti
demnitari, oponenti banuiti sau pe fata ai lui Ceausescu.
Propunerile se faceau la intâmplare, care cum isi mai aducea aminte
de cineva. Atunci le-am spus: «Stati o clipa, ca nu rezolvam nimic
astfel. Sa propunem un nucleu de organizare provizoriu». Au fost de
acord (...) Scrierea unei liste a continuat. Un cascador pe nume
Craciun sustinea ca vrea sa conduca un minister, cel al Culturii.
Ernest Maftei il sustinea, spunând ca e de-ai nostri, e cu
noi... Nica Leon voia si el un post de ministru oarecare. Dan
Iosif nu cerea nimic, dar era intre cei care incercau sa-i
organizeze, sa faca ordine. Eu ii propusesem pe Doina Cornea,
Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Corneliu Manescu... generalul
Voinea, nume care se vehiculau in jurul meu. De lânga mine cineva
l-a propus pe Dumitru Mazilu. Nu-l cunosteam, dar a fost trecut pe
lista. Apoi s-a auzit numele lui Silviu Brucan, acceptat si el, dar
apoi uitat sa fie trecut pe aceasta lista de propuneri. Apoi le-am
spus numele lui Ion Iliescu. Ilie Verdet a reactionat imediat:
«Nu-l pune pe Iliescu. Ai sa vezi cu cine vine...» Tin minte foarte
bine aceste momente pentru ca erau detalii incitante, frapante. Ca
regizor, cunosc «greutatea» unei replici. N-am inteles ce voia sa
spuna Ilie Verdet, dar Ion Iliescu era unul dintre numele
vehiculate la Europa libera si Vocea Americii. (...)
La un moment dat, in timp ce se tot completa lista cu guvernul...
de fapt noi l-am numit Consiliul Democratiei Nationale, a venit
anuntat de vocile celor din incapere generalul Iulian Vlad, pe
atunci seful Securitatii. Moment de tensiune. Generalul Vlad, pe
care il vedeam pentru prima oara, era sobru, cu o anumita
concentrare in privire. A declarat ca este de partea populatiei, ca
sprijina rasturnarea lui Ceausescu si ca trupele de sub comanda sa
sunt dezarmate. Atunci Ilie Verdet a solicitat: «Sa vina Vlad la
mine!» Ma adresez generalului Vlad si ii spun ca trebuie sa ramâna
alaturi de noi. Se uita fix in ochii mei si calm imi spune:
«Domnule artist, eu nu l-am tradat pe Ceausescu pentru a fi alaturi
de Verdet». Constantin Dascalescu, formal inca prim-ministru al
României, povestea unui grup versiunea sa asupra evenimentelor de
la Timisoara. Voiam si eu, si multi altii ca mine sa legiferam
moral revolutia. In acest suvoi al vidului de putere, cautam un
sens rational al lucrurilor care sa apere de degradare aceasta zi
istorica. «Trebuie sa anuntati demisia guvernului pe care il
conduceti... Acum, in fata celor din piata.» «Da!» - a raspuns
Dascalescu. «Atunci, haideti pe balcon impreuna cu noi, sa stie
toata lumea ca sunteti aici si ca guvernul dumneavoastra nu mai
exista.» M-am adresat apoi celorlalti: «Numele celor de aici
trebuie cunoscute de toti cei care asteapta in strada». Nu era un
gest de ura. Era o legiferare a unei hotarâri a zecilor si sutelor
de mii de oameni care asteptau prabusirea regimului Ceausescu. Si
Verdet, si Dascalescu au fost scosi in balcon. Si-a dat demisia
guvernul condus de Dascalescu in fata multimii. Totodata cei de
acolo, din sediul CC, fosti demnitari, care sustineau ca nu mai
sunt alaturi de Nicolae si Elena Ceausescu, au fost anuntati
populatiei in piata... (...) Eram intr-un grup impreuna cu Dan
Iosif, atunci cand acesta s-a adresat multimii. Apoi a fost
momentul când Nicolae si Elena Ceausescu au fost declarati din
acest balcon «calai ai poporului român». Daca vreti, acest moment
poate avea in mersul evenimentelor revolutiei din 1989 semnificatia
unui proces public, pentru ca sute de mii de oameni au scandat
impotriva cuplului dictatorial, parafându-le celor doi vinovatia.
Am anuntat ca propun o structura provizorie, numita Consiliul
Democratiei Nationale, din care faceau parte... Am inceput sa
citesc. Fiecare nume era aclamat... Doina Cornea, Mircea Dinescu,
Corneliu Manescu... Când am pronuntat numele lui Ion Iliescu, au
inceput fluieraturi si murmure de dezaprobare. Am intervenit si am
spus: «Ion Iliescu este directorul Editurii Tehnice si a fost
persecutat de Ceausescu». Lumea a aplaudat. Numele a fost acceptat.
Am spus apoi ca acolo, in grupul celor din balcon, e si Ilie
Verdet. Huiduielile au fost violente si nu au putut fi oprite. Când
am spus ca generalul Vlad, seful Securitatii, care nu se afla in
balcon, doreste sa fie alaturi de noi si ca institutia care a facut
atâta rau poporului român se alatura acum cauzei poporului, lumea a
protestat vehement câteva momente. Ilie Verdet si ceilalti fosti
demnitari nu «au trecut examenul». Verdet, iritat, m-a apostrofat:
«Nu trebuia sa stie lumea ce se intâmpla inauntru...» Am tacut o
clipa, apoi i-am spus: «Nu puteti participa, nu va vor...» «Ai
gresit - a continuat Ilie Verdet - ca ai vorbit de Iulian
Vlad»".
Fragment din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura RAO