CONTRIBUTII/ Bucurestii subt Guvernul Vremelnicesc (VII). Preludiile unui dezastru
Autor:
Emanuel Badescu
17.11.2009
Continuam sa publicam fragmente din aceasta
lucrare ce reprezinta o premiera in literatura romaneasca de
specialitate, fiind o prezentare exhaustiva a
istoriei primului guvern revolutionar romanesc, din
iunie-septembrie 1848. Emanuel Badescu a reusit sa reinvie
evenimentele de la 1848 zi dupa zi, aproape ora dupa ora,
transformand istoria acelor zile intr-un remarcabil text, care se
citeste pe nerasuflate si care, in plus, e doldora de informatii,
majoritatea inedite. Fapt si mai interesant, autorul incearca sa
dea un raspuns unui sir de intrebari suspendate pana
astazi.
Duminica, 27
iunie
De demararea evenimentelor pe
care le pregatea "caimacamia" secreta, de a carei existenta nu au
stiut, necunoscand scrisoarea lui Neofit catre von Kotzebue,
Heliade si Nicolae Plesoianu au acuzat-o pe Ecaterina Odobescu de
faptul ca ar fi mijlocit, credeau ei, intermedierea intre sotul ei
si reactionari.
Odobescu, fiind pazit de Bratianu, aluziile
acuzatiei sunt transparente: Bratianu uneltea cot la cot cu
"vrajmasul sfintei Constitutii", facea joc dublu. Este,
intr-adevar, una dintre numeroasele taine ale acestei revolutii.
Pentru a o adanci si mai mult, Bratianu "lucra" in tandem cu C.A.
Rosetti. Si-au redactat impreuna demisiile, concepeau impreuna
scrisorile, amandoi se considerau "fiii Frantei", in subsidiar, ai
Marelui Orient, dupa ajutorul caruia tanjeau. Si nu erau singurii
emisari ai acestuia, pentru profani "ai lui Lamartine"... De data
aceasta, Ion Odobescu nu avea nici o vina. Zvonurile, alimentate
continuu de agentii rusi, despre interventia armatei tariste
stationate in Moldova, nu erau dirijate de el. La Focsani se afla
von Kotzebue, la Bucuresti, Neofit si intre ei se formase un canal
de circulatie a zvonurilor, debitul crescand in proportie
geometrica. Bucurestenii, intrati in panica, au inceput sa
priveasca tot mai insistent spre guvern. Dar si guvernul era
cuprins de panica. Heliade, procurorul nemilos al colegilor sai
"deviationisti", pleda pentru fuga... Si, asemenea lui Neofit, avea
darul persuasiunii, minimalizand pana la anulare orice scanteie de
eroism in sufletul celorlalti. Ulterior, a aruncat vina pe altii,
mai ales pe Rosetti. Rosetti, intr-adevar, pusese gaz pe foc,
mintind ca a fost informat personal de consulul Angliei despre
iminenta invaziei rusesti. Consulul, mai tarziu, a dezmintit in
termeni duri ca i-ar fi spus asa ceva. Ca si in cazul lui Heliade,
motivul minciunii il va fi constituit familia. Cu Heliade si Neofit
de fata totul era posibil. Oricum, atitudinea lui Rosetti ramane
sub semnul intrebarii. Lasi nu au fost doar proprietarii.
Semnificativa in acest sens este si adresa guvernului "catre
Sultan", redactata, probabil, la sfarsitul sedintei. Printre
putinii care au rezistat defetismului s-a numarat Ion Bratianu.
Neinlantuit de problema familiei, cunoscand mecanismul lansarii
zvonurilor, a cerut permisiunea guvernului sa plece la Focsani si,
in caz de nevoie, sa organizeze acolo o miscare de rezistenta. De
data aceasta era mandatat pentru activitati
conspirative...
Luni, 28
iunie
Planul lui Neofit functiona.
Plecarea grabnica a tanarului Bratianu insemna - dus-intors - cel
putin doua zile de ragaz pentru instaurarea caimacamiei.
Cunoscandu-i influenta asupra "mitocanimii", era chiar mai bine ca
plecase departe de oras. Probabil ca in acesti termeni gandise
mitropolitul cand si-a dat acordul pentru aceasta "escapada".
Stapan pe situatie, si-a informat colegii din guvern ca a primit o
scrisoare de la Taalat Efendi, aflat la Iasi, in care i se vestea
"sosirea apropiata a unei armate turco-ruse". Guvernul a fost
convocat in sedinta de urgenta. Au lipsit Ion Bratianu, motivat, si
Heliade, care pornise deja spre Targoviste, sa organizeze,
chipurile, rezistenta in munti. Linia discutiilor a fost cu totul
pe placul lui Neofit. Cineva - poate mitropolitul - a propus sa se
mute sediul guvernului la Campulung-Muscel sau la Targoviste, ceea
ce insemna parasirea Capitalei. S-au opus acestei idei nastrusnice
Alexandru, Nicolae si Stefan Golescu, Nicolae Balcescu si... C.A.
Rosetti! Ei au propus, spre disperarea probabila a lui Neofit, "sa
se consulte poporul". Intinzandu-i rabdarea la maximum, Magheru a
deviat discutia intr-o directie care ar fi trebuit rezolvata mai de
mult: alcatuirea regimentelor de panduri si de voluntari. Revolutia
sau ce mai ramasese din ea nu putea fi aparata doar de garda
nationala, care nu dispunea nici de lanci. Convins ca e vorba de
ceva superfluu, Neofit nu s-a opus, Decretul nr. 123 avand si
semnatura sa. Se revenea, astfel, la tema preferata: retragerea
guvernului din Bucuresti, conditia succesului caimacamiei, cum ii
scrisese lui von Kotzebue. Se facuse tarziu, oboseala isi spunea
cuvantul. Nemaiavand resurse de rezistenta, revolutionarii au admis
ca fuga-i rusinoasa, insa sanatoasa. Stefan Golescu, inca lucid, a
plans. S-au redactat in graba doua "proclamatii patriotice", in
care guvernul isi argumenta fuga, promitand, intr-una dintre ele,
ca "nu vom lepada sacul de cenusa dupa capul nostru pana ce Romania
nu va fi libera"... Se apropia de miezul noptii.
Din volumul cu acelasi titlu, in
pregatire la Editura Cadmos.
EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie la Universitatea Bucuresti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" si la "Ziarul de Duminica". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti si Imnurile nationale la romani. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii in România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).