BOOK.COM/ Ne impacam in 2019

Ne vedeam fie in redactie la "Contemporanul" (unde in van a incercat sa ma detaseze dupa primul an de stagiu), fie la el acasa, in "Blocul Scriitorilor", in spatele fostei Operete. De multe ori, mergea si Horia Garbea, partener de bridge al lui Ulici. Adesea, ii procuram filme "cu batai", pe care efectiv le devora, amuzandu-se copios si traind intens fiecare scena de full-contact. Cand a preluat "Luceafarul" sau cand a dat liber infiintarii revistei "Nouazeci", am fost chemat sa scriu. "Istoria unei priviri" a rezistat in jur de 300 de numere, fiind de departe cea mai longeviva rubrica a mea (alaturi de cea de fata). Nu mi-a impus niciodata vreun autor sau vreun punct de vedere, dar a scaldat-o diplomatic atunci cand un domn prozator a cerut indepartarea mea de la revista. (Acelasi personaj - disparut si el, intre timp - s-a dus ani in sir cu manuscrisele mele subliniate :"Laurentiu, uite ce ne baga asta in revista!" Nu mi-a fost vreodata schimbat un cuvant, fie el neinregistrat de dictionar sau, impertinent, ironizandu-l pe insusi patronul publicatiei.) Am fost impreuna la o sumedenie de actiuni scriitoricesti, de la Chisinau la Sighet si de la Ploiesti la Iasi (pe alte trasee existau deja abonati consacrati). I-am tinut locul la lansari si vernisaje, ne-am dublat prin jurii, am "complotat" adesea pentru a sustine cate un tanar scriitor. Intram in biroul sau de la Casa Vernescu fara sa bat la usa, in virtutea unei camaraderii pe care ne-o impusese inca din taberele studentesti de prin '84-'88. Astfel, odata, abia intrat, m-a asezat pe un scaun si m-a pus sa completez un formular. "Stii si datele lui Horia?... Completeaza si pentru el!" Asa am devenit membri ai Alternativei Romaniei, crezand ca tocmai primeam vreo bursa peste hotare. Am avut privilegiul de a nu fi de acord cu el in foarte multe privinte, de la mega-antologia poeziei romane pana la premiile Uniunii Scriitorilor. Asa am ajuns ca, urmandu-i intr-un fel stilul caustic, sa-l "denunt" ca matricid, exasperat de recurenta numelor pe liste. S-a enervat cumplit si, de acea data, in iunie 1999, nu a mai gustat bancul acela revoltator si revoltat. I-am telefonat sa-l indulcesc si mi-a replicat: "Nu mai vorbesc cu tine douazeci de ani!". L-a obligat pe directorul "Contemporanului" sa ma dezavueze public. Peste mai putin de un an, insa, redactorul sef al aceleiasi reviste a riscat si ne-a asezat la aceeasi masa intr-o emisiune televizata in direct. Cand m-a vazut, Ulici a zambit si mi-a intins mana. Apoi, live, m-a elogiat anume, anuland sanctiunea.

…Imi amintesc ca a scris una dintre cele mai exacte cronici la "O slabiciune pentru pisici" si ca, la lansarea colectiei "Biblioteca Bucuresti", m-a impovarat cu o jerba encomiastica. Cu toate astea, nu m-am numarat printre favoritii lui. Nu m-a sprijinit la premiul Uniunii pentru "Pisici", intrucat ceilalti concurenti importanti erau batrani si pe moarte: "Esti tanar, il iei data viitoare!". Cand a murit, stupid si neverosimil, pe 16 noiembrie 2000, ma duceam la un festival literar in Baragan. L-am evocat pe Ulici, inca nevenindu-ne sa credem cele intamplate si, la plecare, organizatorul, Stefan "Michi" Draghici, m-a implorat sa-i conving pe invitati sa nu plece inapoi la Bucuresti: "Uite ce-a patit Ulici! Cine stie cand ne mai vedem!?!". Peste zece zile, murea si Michi, la fel de neverosimil...

Am privit, de curand, cateva fotografii in care aparem alaturi. Imi vine sa rad complice: "Ce reviste o edita si ce dezbateri o mai modera Ulici prin Iadul literelor de totdeauna? Pe cine vom premia, acolo? M-o mai primi sa lucram impreuna cand ma voi califica si eu pentru aceste proiecte?". In fond, nu ne-am impacat "dupa douazeci de ani", ci mult mai repede.

P.S. De obicei, la aceasta rubrica, apar recenzii ale unor carti noi din strainatate. Cer derogare cititorilor in saptamana asta si sper sa inteleaga emotia care mi-a determinat aceasta optiune.