Discutiile dintre sindicatele de la metrou si ministrul Transporturilor s-au incheiat. Greva continua. Bucurestiul ingheata si miercuri

Ziarul Financiar 17.11.2009

"Vom continua greva si pentru maine", a declarat Ion Radoi, liderul sindicatelor din metrou, la finalul discutiilor avute cu ministrul demis al Transporturilor, Radu Berceanu. Conform reprezentantului sindicatelor, au fost oferite mai multe alternative in vederea maririi salariilor angajatilor din metrou, dar niciuna nu a fost acceptata.

Sindicalistii au declarat la finalul discutiilor ca ministrul Transporturilor si oficialii de la guvern folosesc aceasta greva in interes politic.

"Am incercat mai multe variante dar nu ne-am inteles cu sindicatele pentru ca se doresc lucruri care nu pot fi acceptate prin prisma legii", a declarat Berceanu la finalul discutiilor. Conform acestuia, constrangerile legislative si bugetare nu permit satisfacerea pretentiilor sindicatelor.

Miercuri, metroul nu va circula intre orele 4:00-16:00. Tot miercuri, incepand cu ora 8:30, la Tribunalul Bucuresti se va discuta cu privire la legalitatea grevei.