EVENIMENT/ Mihai Stanescu, lipit de Zid
Autor:
Sebastian Amza
19.11.2009
Acum, nu stiu ce i-a venit de i-a casunat pe Zid. Si a inventat numaidecât un cadou-textila (tricou, straita etc.) cu indemnul "Make Love not Wall", pe care mi-a marturisit ca pur si simplu a uitat sa i-l transmita Angelei Merkel, prin curier, cu ocazia manifestarilor consacrate celor 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului.
Este stiut ca Mihai Stanescu a avut si el contributia lui
personala la fisurarea acelui Zid. De aceea, profitând de
coincidenta, Ambasada Germaniei la Bucuresti a strâns, in cadrul
Zilelor culturii germane-20 de ani de libertate, cele mai
cunoscute lucrari de grafica ale graficianului si le-a expus la
Sala Dalles*. Drept multumire, pe afisul expozitiei,
autorul a transformat celebra sa caricatura din 1983, aceea cu
zidul din caramizi rosii, din care un omulet desprinde una ce
flutura victorios, deci a schimbat-o un pic, din curtoazie, astfel
ca steagul detasat reprezinta drapelul Germaniei. Concomitent,
Stanescu si-a lansat si un album, al doilea din acest an, dupa
"Cod portocaliu" aparut in luna iulie.
De asta data, aceasta
ultima aparitie, intitulata "Best of Stanescu", este
sinonima cu ceea ce ar fi retrospectiva din opera unui pictor. Fara
nicio premonitie (cum tot asa, fara nicio legatura cu pre-simtirea,
acum vreo câtiva ani si-a batut la intrarea in imobilul in care
locuieste o placa memoriala din marmura, pe care a scris: "Aici
locuieste artistul Mihai Stanescu (1939-....)", dar i-a dat-o
jos Primaria, considerând-o neserioasa! Deci, cum ar veni, in
viziunea artistului, o dare de seama. Despre viata de
"dinainte" a lui Mihai Stanescu, când, oricum, el era extrem
de liber in inconstienta lui. O protoistorie artistica. Un ceva
ce-mi aminteste de scrierea aceea apocrifa din istoria incercarilor
intru zamislirea primului roman românesc, cândva, inainte de 1820
parca, intitulat, simpatic ca si "placa lui Stanescu" (pentru noi,
acum!): "Relatie asupra calatoriei ce o am facut cu tata la
tara".
Din pacate, astazi lumea nu prea
vrea sa-si mai aminteasca de acel paleolitic al tocmirii mintilor
intr-o singura directie, in care Mihai Stanescu facea o figura
aparte, zbatându-se in felul sau (dar nu ca gaina dintr-o
caricatura de-a lui, care, dupa decapitare, beneficiaza de
urmatoarea observatie umana: "Ai vazut?...S-a zbatut ce s-a
zbatut si pâna la urma a reusit"!). Asa ca obiectele sau
albumele marca Stanescu nu se gasesc decât in minusculul magazin al
autorului. Care povesteste zâmbind despre cum, in cazul albumului
din vara, o librarie din strada E. Quinet i-a spus ca nu mai are
loc(!), iar la o alta, aflata in Casa Sturdza, dupa ce discutia
fata-n fata cu Marketingul a fost refuzata, cu explicatia ca nu
poate fi contactat decât prin internet, volumul, lasat la poarta
pentru a fi "studiat", s-a pierdut inexplicabil, autorul neprimind
nici pâna acum vreun raspuns.
O explicatie ar fi poate ca am
uitat ce mai inseamna, in general, rezistenta la rupere a rabdarii,
iar apoi, se pare ca ne-am pierdut darul de mai a povesti
subversiv. Nu stiu de ce, dar ne-a pierit pofta de naratiuni
sucite, luate ca subterfugiu al unei solidaritati derizorii. Multor
contemporani nu le mai spune nimic, de pilda, caricatura cu trenul
pe care scrie Mangalia-Bucuresti si observatia unui calator, in
timp ce se uita la holdele culcate: "Ce vânt bate! Cultura-i la
pamânt!" (aluzia fiind la satrapicele "Teze de la
Mangalia" ale lui Ceausescu, din iunie 1971, când cultura a
fost aservita modelelor chinez si coreean!). Ce se mai alege
astazi, trecând-o prin malaxorul neuronal, de faimoasa caricatura,
din 1980, cu militianul care urla la vatmanul unui tramvai:
"Treci pe dreapta si nu mai discuta!", spre a nu bloca
trecerea coloanei oficiale? Cine stie, poate ar mai avea ceva sanse
o lucrare sardonica din ciclul "America vazuta, revazuta si
adaugita" (1987), in care pescarusii se zdrobesc in zbor, unul
câte unul, de zidul unui calcan - victimele unui trompe
l'oeil sinistru - reprezentând un cer albastru cu nori (la baza
caruia, culmea, descoperim insemnarea "mural design", urmata
de binecunoscuta semnatura a artistului, ca si cum lucrarea de "art
street" il are ca autor tot pe Mihai Stanescu!). Repet:
poate!
Acum mai bine de un sfert de
veac, caricaturile sale fabuloase se transmiteau din om in om, ca
gripa, erau subiect de folclor national, de naratiuni spuse soptit
precum bancurile politice, la capatul carora inflorea intotdeauna
un hohot de râs ori un zâmbet stingher insotit de priviri furise.
Expozitiile de la Sala Eforie din '83, '87 (prilej de turism
national, in loc de excursii la TIBCO, se faceau pelerinaje la
Stanescu!), ori de la Dalles, din ianuarie si februarie 1990 (unde
satisfactia era alta, una mai aproape de exorcism!), apoi albumele
care le-au insotit, unele considerate instigatoare, prin
"continutul lor tendentios" - toate aceste "marci" de
libertate, cu continutul lor eroic, erau povestite de-a fir-a par
de o intreaga natie, multe din replicile caricaturilor ajungând
faimoase.
Albumul "Best of
Stanescu", care incearca (in opinia multora, cu slabe nadejdi!)
sa reinvie viata si opera de rezistenta a artistului, se coloreaza
frumos, in contrapartida la desene, cu câteva texte de dosar, din
"partea cealalta". Una din ele consemneaza cum "la 31
septembrie 1984, Stanescu Mihai a plecat in SUA, beneficiind de o
bursa de 30 de zile" si ca, reintors, a prezentat UAP un album
de caricaturi spre publicare. Dar, cum era si firesc, parte din ele
au fost respinse. I s-a comunicat artistului care sunt acestea si,
cu restul, a fost trimis la Consiliul Culturii si Educatiei
Socialiste, spre contraavizare. Numai ca, om fara cuvânt si profund
imoral, Mihai Stanescu a strecurat printre ele si pe cele
indezirabile, prezentându-le la gramada"tov. secretar de stat
Hegedus Ladislau, la C.C.E.S., care le-a avizat pe toate".
Reactia - pe masura. "Aflând de aceasta manevra,
vicepresedintele Uniunii Artistilor Plastici, Marginean Viorel, a
interzis publicarea albumului, apreciind fapta artistului ca un act
de indisciplina profesionala".
Fie ca vrem, fie ca nu, fie ca
unii, acum treizeci de ani, respingeau cu aroganta, fie ca, astazi,
ei si urmasii lor admit doar cu jumatate de gura, un lucru e in
afara oricarui pericol de ambiguizare: Mihai Stanescu dispune de un
spatiu locativ cu acte de proprietate in istoria ultimelor patru
decenii a României. De acolo, ca un dracusor plictisit de atâtea
avertismente date, repeta intruna motto-ul sau celebru: "Somnul
natiunii naste monstri".
* - Mihai
Stanescu, Best of Stanescu, - expozitie si album -
Sala Dalles
SEBASTIAN AMZA este pseudonimul de cronicar de arta al lui Florin Toma, scriitor si jurnalist. Acesta este autor, printre altele, al volumelor "Peisaj cu fluturi noaptea" - nuvele (1986), "Mostenirea Familiei Bildungsroman" - roman (2005), "Trei nuvele sexemplare" (in curs de aparitie), al editiei "Petru Comarnescu - KALOKAGATHON" (ingrijita impreuna cu acad. Dan Grigorescu) (1986), al unor carti de interviuri, precum si colaborator al unor publicatii din tara si strainatate.