4.700 de titluri de carte publicate: Editurile asteapta dezmortirea pietei dupa Gaudeamus

Autor: Mirabela Tiron 23.11.2009

Aproape 4.700 de titluri de carti au fost publicate de la inceputul anului pe piata romaneasca, in timp ce in 2008, pe piata au aparut 15.000 de titluri noi, arata datele oferite de Biblioteca Nationala. Altfel spus, sub un titlu de carte a fost publicat la o mie de romani anul trecut.

"Pana la sfarsitul anului vor mai fi publicate unele titluri, avand in vedere ca se apropie si targul de carte Gaudeamus. Cred ca numarul titlurilor noi aparute pe piata va ajunge la jumatate din cel inregistrat in 2008", spune Iren Arsene, proprietarul si directorul general al editurii Curtea Veche, cu afaceri de 2 mil. euro anul trecut, pe o piata evaluata la 70 mil. euro in 2008. Targul de carte Gaudeamus va avea loc in Capitala in intervalul 25 - 29 noiembrie, targul avand un buget de 400.000 - 450.000 de euro, potrivit directorului targului Vladimir Epstein, citat de Mediafax.

"Nu avem instrumente cu care sa masuram corect aspectele ce tin de piata de carte, in lipsa de cifre corecte activam legati la ochi pe aceasta piata. Mai mult, nu sunt bani cu care sa realizam studii de piata referitor la comportamentul de consum al clientilor", a spus Arsene.

Consumul mediu de carte pe piata romaneasca se situeaza la un nivel de sub 3 euro pe cap de locuitor, nivel care ne pozitioneaza insa pe ultimul loc din UE la capitolul bani cheltuiti in achizitionarea de carti, potrivit datelor neoficiale din piata. Pe de alta parte, la consumul de bere suntem in topul primelor zece tari din lume.

"Anul trecut, cand eram pe val, s-au comandat foarte multe titluri de carte, de unde si diferenta mare fata de nivelul de anul acesta. Noi am redus spre exemplu planul editorial cu 30% anul acesta. Vanzarile la zece luni reprezinta doar 60% din nivelul de anul trecut", a declarat Gabriel Scinteia, chief operating officer al grupului editorial All. El a precizat ca editura se afla la limita profitabilitatii.