In luna cadourilor, Flamingo vrea sa stranga 7 mil. euro

Autor: Alexandru Anghel 23.11.2009

Retailerul de electronice si electrocasnice Flamingo International va demara pe 3 decembrie emisiunea de obligatiuni anuntata in cursul lunii august, prin care urmareste sa stranga 7 milioane de euro.

Oferta este intermediata de Raiffeisen Capital & Investment (lead manager) si CA IB Securities (manager).

Potrivit reprezentantilor companiei, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a aprobat proiectul de emisiune al Flamingo la finalul saptamanii trecute, iar procesul va dura mai mult de o luna, urmand sa se incheie pe 12 ianuarie 2010.

Proiectul de emisiune de obligatiuni de 7 milioane de euro a fost realizat pentru recapitalizarea companiei, dar a fost intarziat in repetate randuri, fie din cauza impotrivirii actionarilor, fie din motive administrative. Fondul de investitii QVT s-a impotrivit in luna august acestui proiect de recapitalizare si a cerut in instanta dizolvarea companiei. Fondul a iesit ulterior din actionariat dupa ce a vandut participatia de 22% catre compania Midfair Management.

Conform reprezentantilor Flamingo, "aceasta intarziere a avut ca efect nu doar decalarea demararii emisiunii de obligatiuni, dar si crearea unei stari de nervozitate in randul anumitor furnizori, care au recurs la actiuni de constrangere".

Majorare de capital deghizata

Obligatiunile emise de Flamingo sunt convertibile in actiuni si vor fi oferite spre subscriere mai intai actionarilor care erau inregistrati la data de 2 septembrie 2009, potrivit detaliilor publicate pe Bursa dupa AGA din august, ceea ce inseamna ca va putea subscrie si fondul de investitii QVT, care si-a vandut dupa aceasta data participatia de 22% catre firma Midfair Management Services, controlata de un actionar inregistrat in Cipru.

Obligatiunile care nu vor fi subscrise de actionari vor fi vandute prin oferta publica.

Pretul de emisiune al obligatiunilor este de 0,1 lei, insa fiecare obligatiune va putea fi convertita in actiuni, raportul de conversie fiind de 5 actiuni pentru o obligatiune. In acest fel, emisiunea de obligatiuni este echivalenta cu o emisiune de actiuni la pretul de 0,02 lei/actiune. In conditiile in care pretul din piata al actiunilor este in prezent de circa 0,03 lei, randamentul teoretic al obligatiunilor ar fi de circa 50%.

Pentru actiunile neconvertite in actiuni, compania va plati o dobanda de 10% pe an. Conversia obligatiunilor in actiuni poate fi realizata in prima luna de dupa finalizarea ofertei sau in luna noiembrie a fiecarui an pana la maturitate, instrumentele fiind emise pe 5 ani.

Pierderile depasesc de doua ori valoarea emisiunii

Flamingo urmareste ca prin emisiunea de obligatiuni sa stranga de la actionarii principali, Dragos Cinca, Dan Adamescu sau Alexandru Tiriac, circa 7 milioane de euro, in conditiile in care pierderile inregistrate din exercitiul primelor 9 luni ale anului s-au ridicat la 15 mil. euro.

La toate acestea se adauga si pierderi contabile previzionate pentru finalul anului, in valoare de 7 milioane de euro, provenite din reevaluarea activelor (active intangibile, creante, stocuri). Acestea se vor regasi, potrivit reprezentantilor companiei, in situatiile consolidate aferente anului in curs.

"In urmatoarele doua luni, dupa finalizarea finantarii, Flamingo International va discuta termenii colaborarii viitoare cu toti furnizorii importanti, urmand ca retailerul sa lucreze prioritar cu cei care si-au mentinut sprijinul pentru companie in pofida situatiei dificile traversate", au mentionat reprezentantii companiei in comunicatul remis BVB.

Totodata, Flamingo a anuntat recent ca din discutiile cu furnizorii inactivi urmareste stergerea unor datorii de 4,5 mil. euro.

La finalul primelor noua luni compania a anuntat vanzari de 63,7 mil. euro, cu 55% mai mici decat in perioada similara a lui 2008.