Americanii au platit 85 mil. euro ca sa ramana cu 5% din Erste

Autor: Andrei Chirileasa 23.11.2009

Spaniolii de la Caixa au pus la bataie 635 mil. euro ca sa ajunga la 10% din actiunile celei mai mari banci austriece.



Compania americana Capital Research & Management, parte a unui grup care administreaza fonduri de investitii cu active de 775 de miliarde de dolari, a investit circa 85 de milioane de euro in majorarea de capital derulata luna aceasta de Erste Bank, ramanand cu o participatie de circa 4,99% din actiunile grupului austriac.

Americanii fusesera raportati saptamana trecuta, inainte de finalizarea majorarii de capital, cu o participatie de 5,1%, respectiv 15,92 milioane de actiuni, pentru ca ieri Erste sa raporteze ca grupul american detine dupa majorare 18,85 de milioane de actiuni, de unde rezulta ca a subscris circa 2,93 de milioane de actiuni la pretul de 29 de euro.

Cel mai mare aport in majorarea de capital derulata de Erste l-a avut grupul spaniol Caixa CriteriaCorp., un vehicul de investitii controlat de La Caixa, una dintre cele mai mari banci de economii din Spania. Spaniolii au participat cu circa 635 de milioane de euro la majorarea de capital a Erste, majorandu-si participatia de la 5,1% la 10,1%.

Fundatiile austriece si-au diluat controlul

La Caixa a subscris atat actiunile care-i reveneau, cat si pe cele care ar fi trebuit subscrise de fundatia Erste (Erste Stiftung), o organizatie detinuta de banci austriece. Fundatia Erste, care nu a subscris nicio actiune in cadrul operatiunii, si-a redus astfel participatia de la 31,1% la 26,1%.

Un alt contributor important la capitalizarea Erste a fost Austria Verein, o alta fundatie austriaca, ale carei subscrieri s-au ridicat la aproape 44 mil. euro, potrivit calculelor ZF. Austria Verein detinea inaintea majorarii de capital putin peste 5% din Erste si si-a redus participatia la 4,61%, potrivit raportarilor bancii austriece.

Actionarii Erste au subscris in majorarea de capital circa 60% din actiunile oferite, restul de actiuni, reprezentand circa 6,3% din capitalul bancii, fiind vandute prin oferta publica adresata investitorilor institutionali si de retail. Datele complete privind noua structura a actionariatului Erste dupa majorarea de capital vor fi disponibile in cateva zile, potrivit reprezentantilor grupului.

Semnal pozitiv pentru piata

Analistii considera ca finalizarea cu succes a majorarii de capital derulata de Erste, intr-un timp atat de scurt, este un semnal pozitiv pentru piata si mai ales pentru emitent.

"E salutar faptul ca Erste a putut strange banii intr-un timp atat de scurt. Am vazut intrarea unor noi investitori in actionariat, ceea ce arata un angajament solid pe termen lung. Cu cat actionariatul Erste devine mai diversificat ca investitori institutionali, cu atat mai bine este pentru companie", a declarat Razvan Rusu, directorul de investitii al Aviva Investors Romania, care administreaza mai multe fonduri de investitii inchise si deschise. El a precizat ca fondurile pe care le administreaza nu detin actiuni Erste.

Printre investitorii locali care detin actiuni Erste se numara insa doua SIF-uri, SIF Moldova (SIf2), care avea circa 12.000 de actiuni (0,0038% din capital) si SIF Banat-Crisana (SIF1), cu 6.000 de actiuni. Reprezentantii celor doua SIF-uri nu au putut fi contactati ieri pentru comentarii privind majorarea de capital de la Erste.

Cele cinci SIF-uri detin si cate 6% din actiunile BCR, cea mai mare banca din Romania, controlata de Erste.

Erste a realizat in primele noua luni ale anului un profit net de 720,1 mil. euro. Actiunile bancii austriece sunt listate incepand din februarie 2008 si pe Bursa de la Bucuresti, unde se tranzactionau ieri la un pret de 125,5 lei/actiune. Capitalizarea bancii dupa majorarea de capital este de 11,1 miliarde de euro.