Cinci mari afaceri romanesti din comert se lupta cu datorii de 300 de milioane de euro care le-au dus in insolventa

Autor: Diana Tudor Stoica 24.11.2009

Intrarea in insolventa a hipermarketurilor PIC din Pitesti, afacere controlata de fratii Cornel si Ilie Penescu, ingroasa randul companiilor cu dificultati financiare din comert, sector in care lideri de piata precum Ultra Pro Computers (IT&C), Leonardo (fashion) sau Spar (supermarketuri) au acumulat datorii in jurul a 200 mil. euro.

Hipermarketurile PIC au intrat in insolventa, desi compania argeseana a trecut in ultimele luni atat printr-o restructurare realizata de compania de consultanta Ensight si printr-o reorganizare financiara, la care au fost ajutati si de PricewaterhouseCoopers Romania. Cu toate acestea actionarii companiei au inaintat saptamana trecuta cererea de intrare in insolventa. Aceasta a fost aprobata de tribunalul Arges care a desemnat ca administratori judiciari compania SCP Laurance Dum IPURL Pitesti, reprezentata de Laurentiu Dumitrana, dar si pe Gabriel Constantinescu si Petre Motrun, ambii detinatori ai unor cabinete individuale de insolventa. Fiecare din cei trei va primi 6.800 de lei lunar, potrivit deciziei tribunalului Arges.

Administratorii judiciari nu au putut fi contactati de Ziarul Financiar pana la inchiderea editiei pentru a da mai multe detalii despre situatia actuala a datoriilor PIC, care in 2008 depaseau 90 mil. euro, potrivit datelor Ministerului Finantelor. Reprezentantii companiei argesene sustin insa ca majoritatea datoriilor inregistrate de PIC sunt catre furnizori.

"Supra-indatorarea a fost principala problema a unor companii precum PIC sau Leonardo (ambele intrate in insolventa - n. red.) si acest lucru s-a intamplat cu mult inainte de inceperea procesului de restructurare. In acest moment, Ensight se afla pe lista de furnizori neplatiti ai PIC si face demersurile legale necesare pentru recuperarea datoriilor", a declarat Robert Maxim, managing partner al Ensight si cel care a condus proiectul de restructurare al PIC.

Maxim sustine ca procesul de restructurare al PIC a fost gandit in trei etape. In prima etapa a fost analizat businessul PIC in detaliu, in cea de-a doua etapa a fost realizat un plan elaborat de masuri care urmau sa fie implementate in ultima etapa a restructurarii. "Colaborarea noastra cu PIC s-a incheiat inainte de implementare tocmai din cauza problemelor legate de neplata facturilor", a completat reprezentantul Ensight, mentionand ca lipsa companiei de consultanta din etapa de implementare a contribuit la evolutia ulterioara a PIC. Reprezentantii PricewaterhouseCoopers Romania (PWC) au declarat de asemenea ca relatia de colaborare cu PIC a constat doar in acordarea de asistenta in identificarea unor optiuni de restructurare a datoriei bancare, care a inclus intalniri cu institutiile financiare pentru identificarea apetitului de acordare a unei finantari de urgenta.

"In aceste conditii nu ne putem exprima asupra restructurarii financiare a companiei", a declarat Speranta Munteanu, senior director, departament de restructurare a afacerii, PricewaterhouseCoopers Romania.

Actionarii PIC nu au putut fi contacti ieri. "In prezent, echipa de management PIC face eforturi pentru a gasi cele mai bune solutii pentru reorganizare, pe baza reluarii activitatii de aprovizionare si a vanzarii partiale de active in vederea redresarii companiei", a spus Claudia Rusu, director de marketing al companiei cu afaceri de peste 150 mil. euro anul trecut.

Filmul marilor afaceri romanesti din retail care au cazut in acest an 12 mai

12 Mai

K Tech Ultra Pro, in urma cu doi ani cel mai mare retailer IT&C din Romania, nu mai are nicio sansa de a reveni pe piata si va fi declarata in faliment in decembrie, spuneau reprezentantii BDO Business Restructuring - administratorul judiciar al firmei.

  • 80 de firme se vor bate sa-si recupereze banii pe ceea ce a mai ramas din fostul lider al retailului IT&C local
  • 28 mil. euro - valoarea estimata a datoriilor companiei
  • 67 mil. euro - cifra de afaceri in 2008
  • 535 de angajati in 2008

13 august

Fratii Ioan si Floare Cuc din Arad, proprietarii retelei de supermarketuri Spar, al treilea mare retailer alimentar roman, traverseaza o perioada de reorganizare in urma intrarii in insolventa in vara acestui an.

  • 400 de creditori incearca sa-si recupereze banii, cele mai expuse fiind institutiile financiare UniCredit Tiriac Bank si ING, fiecare cu aproape 8 mil. lei
  • 30 mil. euro - valoarea datoriilor companiei
  • 5 magazine au fost inchise in acest an, iar alte 4 cedate in franciza

20 august

Reteaua de supermarketuri Trident din Sibiu, controlata de omul de afaceri Constantin Mateescu, a decis demararea procedurii de insolventa din cauza dificultatilor aduse de criza si a imposibilitatii accesarii unui nou credit bancar care sa permita continuarea expansiunii.

  • 55 mil. euro - cifra de afaceri inregistrata de companie anul trecut
  • 46,5 mil. euro - valoarea datoriilor in 2008
  • 900 de angajati
  • 100.000 de euro - profit net in 2008

8 octombrie

Leonardo, cel mai mare retailer roman de incaltaminte, controlat de omul de afaceri Florin Panea din Oradea, a intrat in reorganizare judiciara la presiunea creditorilor, desi a inchis peste 40 de magazine neprofitabile si a concediat peste 600 de oameni.

  • 100 mil. euro au de recuperat creditorii retelei de magazine, dintre care 20 mil. euro este expunerea bancilor
  • 136 mil. euro - cifra de afaceri in 2008
  • 6,8 mil. euro au fost pierderile companiei anul trecut
  • 40 de magazine din Ungaria au fost inchise

23 noiembrie

PIC, singura retea romaneasca de hipermarketuri, detinuta de fratii Ilie si Cornel Penescu din Pitesti, a intrat de saptamana trecuta in insolventa dupa ce Tribunalul Arges a aprobat cererea inaintata de reprezentantii companiei.

  • 90 mil. euro - valoarea datoriilor inregistrate de companie in decembrie 2008
  • 154 mil. euro - cifra de afaceri in 2008
  • 2 magazine din 5 mai sunt in prezent operationale
  • peste 1.200 de oameni au fost concediati doar in acest an ca parte a procesului de reorganizare