Cele mai importante evenimente ale zilei

Ziarul Financiar 23.11.2009

1. Basescu si Geoana merg in turul doi pentru prezidentiale. Pe cine va sustine PNL? Traian Basescu si Mircea Geoana vor merge in turul al doilea al alegerilor rezidentiale, dupa primul scrutin desfasurat duminica, insa atentia cade acum pe negocierile de sustinere a unuia din cei doi candidati de catre al treilea clasat, Crin Antonescu. Presedintele PNL plasat pe locul al treilea in primul tur al alegerilor prezidentiale, a declarat luni ca exclude orice sustinere pentru actualul sef de stat. Traian Basescu a obtinut 32,52% din voturile valabil exprimate, iar Mircea Geoana a obtinut 30,77%, conform rezultatelor partiale anuntate, luni, de BEC, dupa centralizarea a 96,55% din procesele verbale.

2. Reteaua de hipermarketuri PIC a cerut intrarea in insolventa. Reteaua de hipermarketuri PIC, detinuta de oamenii de afaceri Ilie si Cornel Penescu, a intrat de saptamana trecuta in insolventa dupa ce Tribunalul Arges a aprobat cererea inaintata de reprezentantii companiei. Actionariatul PIC a decis intrarea in insolventa dupa ce in urma implementarii procesului de restructurare, vanzarile realizate de reteaua de hipermarketuri a grupului au continuat sa inregistreze scaderi, generand o crestere a datoriilor.

3. BNR: Aproape 650.000 de romani aveau restante la credite, la sfarsitul lunii septembrie, in crestere cu 58%. Numarul romanilor cu restante mai mari de 30 de zile a ajuns in septembrie la 648.970, cu peste 20.000 mai mult decat in luna precedenta si cu 58% mai mult decat in aceeasi luna din 2008, arata datele transmise BNR de catre Biroul de Credite. In acelasi timp, sumele cu intarzieri mai mari de 30 de zile la plata rata lunare au crescut cu circa 190 mil. lei, pana la 2,4 mld. lei. In septembrie anul trecut valoarea restantelor mai mari de 30 de zile nu depasea 845 mil. lei.

4. SIF-urile au castigat 4% pe bursa, cea mai buna evolutie din ultimele sapte sedinte. Cele cinci societati de investitii financiare (SIF), au castigat in medie 3,99% luni, cea mai buna evolutie din ultimele 7 sedinte bursiere, pe o piata cu un avans mediu de 1,4%. Indicele BET, al celor mai lichide zece companii, a urcat cu 1,42%. Evolutia de la Bucuresti e in conformitate cu un val de entuziasm pe principalele piete din Europa, care a adus cresteri de pana la 2%/. Rulajul total al pietei se mentine insa la un nivel modest, valoarea tranzactiilor de luni fiind de circa 13,5 milioane de lei, cele mai lichide titluri fiind SIF-urile si BRD.

5. Finantele au vandut doar un sfert din titlurile de stat programate, la un randament de 10%. Ministerul Finantelor a acceptat astazi ofertele de cumparare ale bancilor doar pentru un sfert din titlurile de stat oferite la licitatie, respingand ofertele cu un randament de peste 10%. Valoarea emisiunii a fost de 1 mld. lei insa Finantele au vandut titluri de 276,2 mil lei. Valoarea ofertelor bancilor a fost de 1,7 mld. lei. Nivelul mediu al randamentului a fost de 10%