LeasePlan: Piata romaneasca de leasing operational va creste cu 20% in acest an fata de 2008

Ziarul Financiar 24.11.2009

Piata romaneasca de leasing operational va inregistra in acest an o crestere de 20% fata de 2008, ajungand la 22 - 23.000 de masini in administrare, iar in 2010 va avea un avans similar, la 25.000 - 28.000 de autovehicule, a declarat marti, directorul general al LeasePlan, Bogdan Apahidean.

"In timp ce piata auto va scadea anul acesta cu 60% si piata de leasing financiar cu 75%, piata de leasing operational va avea anul acesta o crestere de 20%, pentru ca reprezinta o solutie pe timp de criza prin costurile mai reduse si prin accesul la finantare (sale & lease back -n.r.)", spune Apahidean.

Externalizarea flotei auto reprezinta o reducere a costurilor de 10-15% fata de costurile pe care le are compania daca isi administreaza singura parcul auto, potrivit estimarilor directorului LeasePlan. Produsul sale & lease back presupune vanzarea flotei catre o companie de leasing operational, incasarea banilor pe valoarea masinilor si luarea masinilor printr-un contract de leasing operational, produs care ofera companiilor o finantare rapida.

LeasePlan estimeaza ca isi va dubla flota administrata anul acesta pana la 2.500 de masini si va avea o cifra de afaceri de patru ori mai mare - de 20 mil. euro.