Prima vanzare a unei locuinte ANL prin programul de inchiriere destinat tinerilor

Autor: Mediafax 24.11.2009

Prima vanzare a unei locuinte construita de Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) in cadrul programului de inchiriere destinat tinerilor s-a incheiat la jumatatea lunii noiembrie, cumparatorul platind 62.137 lei (15.000 de euro) pentru un apartament cu doua camere in orasul Nehoiu, judetul Buzau. "Prima locuinta construita de ANL prin Programul de constructii locuinte pentru tineri a fost vanduta in judetul Buzau - orasul Nehoiu. Apartamentul are doua camere si a fost vandut in data de 13 noiembrie, la pretul de 62.137,79 lei", potrivit Ministerului Dezvoltarii. In prezent pot fi vandute 6.983 de locuinte ANL construite in cadrul acestui program, sumele obtinute urmand sa fie utilizate numai pentru finantarea acestui proiect, conform sursei citate. Vanzarea respectivelor apartamente urmareste astfel atragerea de fonduri pentru continuarea programului, cadrul juridic fiind reglementat prin hotarari de Guvern. Guvernul a adoptat in lunile mai si septembrie doua hotarari prin care s-a aprobat trecerea unor blocuri de locuinte construite de ANL pentru tineri, din proprietatea publica a statului in proprietatea privata a statului, pentru a fi vandute chiriasilor.