CULTURA ORASULUI/ O biserica-bijuterie ca din basme

Puterea comunista s-a luptat fara menajamente cu Biserica. Si nu degeaba. Proprietatea privata o poti distruge cu forta, libera concurenta poate fi desfiintata printr-un decret, pâna si liberul arbitru in ceea ce priveste viata intima se poate ingradi prin lege. Dar cu credinta e mai greu. Mai ales in cazul poporului român, la care - fiind nascut direct crestin - dimensiunea religioasa se impleteste atât de strâns cu traditia.

Teama autoritatilor comuniste fata de forta Bisericii era atât de mare incât masurile coercitive au depasit orice limite ale absurdului. Acolo unde - sub presiunea Occidentului - au ezitat sa darâme bisericile, au folosit solutia halucinanta de a le ascunde in spatele blocurilor! Bineinteles ca nu puteau face asta fara sa se laude cu performanta tehnica a translarii, dar orice referinta la mutare includea termeni generici de tipul "cladire", cel mult "monument", in nici un caz interzisul cuvânt "biserica". Interzis la propriu, nu la figurat, alaturi de alte câteva zeci de cuvinte aflate pe lista neagra cunoscuta mai ales in radio si televiziune. Dupa cum tânara care, dupa nunta, voia sa-si vânda rochia de mireasa, putea sa dea anunt doar pentru "rochie de ocazie". De altfel, nu puteai sa dai anunt la Mica Publicitate pentru masina de scris, nici pentru vreun titlu de carte, fie el si "Capitalul" lui Marx! Personal, am avut o experienta spectaculoasa când am dus la "România libera" un anunt prin care cautam o bona, precizând "Program avantajos". "Adica program scurt", a propus nenea din fata mea. "Nu, avantajos", am insistat eu. "Tineti la cuvântul «avantajos»?" "Da". "Un moment". A disparut dupa o usa si s-a intors dupa câteva minute: "E-n regula". Ceruse aprobare pentru un cuvânt!

Dupa decembrie 1989, românii si-au luat revansa, daca se poate spune asa, si din punct de vedere religios. Nu ma refer la excesele fariseice cu politicieni batând matanii si pupând moaste peste rând, nici la sfintirile de masini, motociclete si sedii de Banci - ci chiar la credinta adevarata, la Cuvântul care cladeste. Si s-a cladit! O biserica la fiecare doua zile! O parte restaurate, o parte reconstruite, cele mai multe nou-noute.

Recent, mi-a fost dat sa vad o bijuterie. Parc-ar fi biserica de jucarie. Se afla in Giurgiu, la doi pasi de gara. Are hramul Sf. Apostol Andrei si a fost achizitionata din Grecia pentru Parohia Sf. Maria. Ati inteles bine, a fost cumparata si adusa cu totul, in asteptarea inaltarii unei biserici de dimensiuni obisnuite. In Grecia e "piata" de biserici (Doamne, iarta-ma!), pentru ca persoanele cu dare de mâna isi cumpara pentru uz personal.

La Sf. Apostol Andrei, preot paroh este PC Pr. Prof. drd. Marius Jica, directorul Seminarului Teologic "Teoctist Patriarhul" din Giurgiu. Inauntru incap patru-cinci persoane simultan, dar lacasul e frumos ca din basme si, pe deasupra, dotat cu aer conditionat!

E drept, vecinatatea nu este prea fericita: de mult abandonatul Teatru de Vara, care arata ca vai de lume. Dar, cine stie, poate o data si-o data se vor gasi bani si pentru biserica mare, si pentru teatru.