REPORTAJUL SAPTAMANII/ Iluzii online

Autori: Paula Herlo , Elena Băgescu 26.11.2009
I se spune Facebook, dar nu-si arata fata... O caracteristica general valabila pentru retelele de socializare pe internet, in care pana acum s-au inscris peste trei milioane de romani. Ascunsi in spatele monitorului, unii dintre acesti oameni isi creeaza lumi false, in care ajung sa creada, si care-i condamna la izolare si dependenta. Specialistii vorbesc deja despre afectiuni generate de aceste retele, care creeaza iluzia apropierii si in care se nasc povesti de dragoste virtuale - foarte multe fara happy end.
Aparute din nevoia unor studenti de a comunica in interiorul universitatii, retelele de socializare s-au transformat in adevarate lumi virtuale. 350 de milioane de oameni s-au inscris pe astfel de siteuri, iar romanii intaresc aceste cifre, numarul lor crescand in ultimul an cu 3.000 la suta.
E simpul sa-ti faci cont. Scrii un nume, un prenume si o adresa de e-mail. Cu un simplu clic, intri in lumea in care e toata lumea. Afli varsta prietenilor virtuali, starea civila, daca sunt fericiti sau tristi. Si, tot cu un clic, deschizi albumul de poze. Sute de poze. Toata viata lor in fotografii. Pe scurt, afli tot. Alex are peste 300 de fotografii si ne spune ca e unul dintre primii oameni ai planetei care si-a facut cont pe Facebook.
Alex Tanjala a inteles de-a lungul anilor ca in spatele unui ecran poti sa fii cel mai bun. Poti sa-ti creezi o mie de personalitati, poti sa fii mai mult decat ti-ai fi putut imagina ca esti. E unul dintre primii oameni care si-a facut cont pe Facebook. E acolo de pe vremea cand romanii abia descopereau messenger-ul. Are 600 de prieteni si o activitate sustinuta. Si-a mai pierdut din entuziasm, iar acum se foloseste de Facebook ca sa stie tot ce se intampla in Bucuresti in materie de petreceri.
Ziua e conectat la lumea virtauala ce-l ajuta sa traiasca noaptea in lumea reala. Pentru multi, insa, o astfel de retea e locul unde-si gasesc sufletul-pereche. Claudiu (Dumitru) e fotomodel, are 28 de ani si locuieste in Bucuresti. La rugamintea noastra, a fost de acord sa o abordeze pe Facebook pe Tatiana, o tanara jurnalista, ca sa ne dam sema ce-si pot spune doi oameni care nu stiu nimic unul depre celalalt. Tatiana a luat propunerea noastra ca pe un joc. Se afla la serviciu, a primit un mesaj de la Claudiu, ca majoritatea celor inscrisi in aceste retele.
Tatiana spune ca i-au fost de ajuns doar cateva minute pentru a-si da seama ca nu au nimic in comun, in vreme ce Claudiu are dubii privind identitatea ei.
Cu poze, Claudiu a vrajit-o in schimb pe Nicoleta (Popa), o tanara balerina din Cluj cu care corespondeaza pe Facebook de mai bine de un an. Dupa un an de discutii online sau la telefon, Claudiu a decis sa o invite la Bucuresti. E curioasa, abia asteapta sa-l vada. Il stie doar din fotografii. La inceput a fost surprinsa de cererea lui de prietenie, apoi lucrurile s-au complicat in momentul in care si-a dat seama ca s-a indragostit de el. "Arata foarte bine, imi e drag ca om, am avut ce discuta cu el", spune ea.
Ce sanse au ei ? Statistic - putine. Doar 10% dintre cuplurile care si-au gasit partener online au rezistat in timp. In fata calculatorului, oamenii tind sa-si cosmetizezew imaginea. Posteaza cele mai frumoase fotografii si comunica doar atunci cand au chef. In realitate tot ceea ce stii despre cel pe care crezi ca-l iubesti e daca scrie sau nu corect gramatical.
Nicoleta si Claudiu sunt increzatori. In vreme ce ea isi face bagajele pentru a-si intalni marea iubire, intr-un colt de Bucuresti, in fata unui calculato, Roxanik isi reimprospateaza galeria cu poze pe hi5.
Hi 5 este reteaua care a prins cel mai bine la romani. 2 milioane si-au facut un cont. Studiile intependente arata ca in aceasta retea sunt tineri sub 18 ani, cu studii medii si parinti fara facultate. Facebook-ul e preferat de tinerii cu studii superioare si cu parinti intelectuali. Roxanik are 18 ani si prefera de departe hi5. Are mii de prieteni, iar asta ii asigura un anumit confort personal.
"Cati prieteni ai?"
"4.160."
"E mult sau e putin?"
"E potrivit"
"Te simti flatata ca esti in atentie?"
"Nu neaparat."
"Dar de ce le-ai da tuturor dreptul de a-ti vedea profilul?"
"Pentru ca nu am nimic de ascuns si pentru ca sunt persoane cu care am ce comunica."
"OK. Cine e el?"
"Nu stiu nu-l cunosc, intr-un timp imi lasa si comentarii."
"Dar acesta, cine e?"
"Nu-l cunosc."
"Dar ei sunt totusi prietenii tai!"
"Pentru ca le-am dat accept."
Accept inseamna acces. La toate informatiile despre ea, la fotografii, la viata ei, pe care si-o expune fara probleme.
"Te consideri o fata populara acum?"
"Da..."
"Ce inseamna sa fii popular pe hi5?"
"Sa fii cunoscut si sa primesti cat mai multe comentarii."
Si, ca sa aduni comentarii, e nevoie de fotografii reusite. Pozitii provocatoare si mesaje cu talc.
Specialisti ai Universitatii Lincoln din Marea Britanie spun ca, in cazul acestor oameni, exista riscul ca, in viitor, sa dezvolte un comportament infantil prin lipsa de atentie, senzationalism, incapacitatea de a empatiza sau un simt al identitatii insuficient dezvoltat.
Desi are patru mii de prieteni, nu prea are prieteni. Singurul care o cunoaste cu adevarat e fratele ei. Si el e dependent de calculator. Are 17 ani si este inca la scoala. Recunoaste deschis ca sunt zile intregi cand nu iese din casa, sta cate zece ore in fata calculatorului. Daca nu se intretine cu prietenii virtuali, se joaca. O lume in care e doar el cu el, si in care pretinde ca se simte bine. Mama lor e ingrijorata, dar se simte neputincioasa. Spune ca munceste mult ca sa le plateasca lor setea de socializare virtuala.
Obtinerea de noi prietenii se transforma in competitie. Sunt judecati prietenii pe care ii au online, iar ei fac totul pentru a acumula cat mai multi prieteni si atunci tind sa devina ceea ce nu sunt. Sa-si creeze o imagine noua, in care ajung sa creada. La pericolul de a intalni pe altcineva decat omul din fotografii s-a gandit si Nicoleta cand s-a trezit in gara din Cluj pregatita sa parcurga sute de kilometri pentru a-l intalni pe el. Dupa noua ore de drum, tanara a ajuns la Bucuresti si in curand il va cunoaste. Are emotii. Dar e increzatoare.
De fapt, amandoi au emotii.
Urmeaza doua zile pline. Ne vom revedea cu ei inainte ca Nicoleta sa se intoarca acasa, la Cluj - cand amandoi vor sti daca pot vorbi sau nu despre o relatie. Pana atunci, ne dam intalnire cu Catalina Naftalina ce lucreaza la o agentie de PR si pentru care Facebookul e doar un mijloc prin care isi promoveaza produsele.
Statistic, in Romania, pe Facebook, femeile detin suprematia, iar cei mai multi utilizatori au varsta cuprinsa intre 18 si 49 de ani, segmentul vizat de advertaiseri. Asadar au utilitatea lor. Si multi dintre cei care si-au creat un cont le vad doar ca pe un mijloc de relaxare. Pentru Claudiu si Nicoleta a fost calea prin care s-au gasit. Dupa doua zile pline in care s-au plimbat, au vorbit, s-au cunoscut mai bine... e momentul sa-si ia ramas bun. E greu de spus daca, dupa doua zile, se va lega o relatie... Nicoleta se va intoarce la Cluj, iar timpul va decide daca ei vor ramane sau nu impreuna.
Dupa o luna de la intalnirea lor, Nicoleta e pregatite sa se multe cu el la Bucuresti. Abia atunci se vor cunoaste cu adevarat.
Retelele de socializare castiga in fiecare zi mii si mii de noi membri. Sute de milioane de oameni conectati, miliarde de mesaje scrise in fiecare zi. O intreaga industrie evaluata la miliarde de dolari se invarte in jurul nevoii oamenilor de a comunica, intr-o lume in care nevoia de intalni adevaratii prieteni dispare putin cate putin. Insa cei ce pot privi dincolo de lumea perfecta creata de aceeste retele, stiu ca, de fapt, viata se traieste pe strada, in parc, printre oameni.

Reportaj difuzat de Protv, in emsiunea Romania, te iubesc!, din 11 octombrie.