FILOSOFIE/ Plotin despre Unu si Unitate

Conceptul de Unu pare sa fie cea mai dificila parte a filosofiei lui Plotin. Acest lucru se intampla fiindca el incearca sa exprime ceea ce nu poate fi exprimat. Plotin incearca de asemenea sa eludeze pe cat posibil paradoxurile si antinomiile care apar inevitabil intr-o astfel de opintire a mintii.

Experiment reusit deseori iar alteori nu, stabilirea unei claritati de opinie ramane piatra de incercare pentru metafizica lui Plotin. Fireste, aceasta concluzie apare atunci cand realizam ca, de fapt, sistemul lui Plotin ar trebui vazut ca impletire de sisteme. "Enneadele" ne dezvaluie, cu alte cuvinte, un manunchi de cai paralele sau intersectate ale gandirii. Pentru ca acest lucru sa rezulte dintr-o analiza cu pretentie de neechivocitate, este de ajuns sa urmarim manierele diferite si nu tocmai reconciliabile in care Plotin trateaza problema Unu-lui .

Un prim aspect al problematicii lui Unu este acela al ajungerii la Unu printr-o cautare metafizica sau teologica a cauzei prime, origine a tuturor lucrurilor. Plotin a instituit un algoritm personal si foarte orginal al acestei cautari, nedezvaluindu-si sursele, insa la o analiza mai atenta se pot decela izvoarele gandirii sale, care sunt indubitabil Platon si Aristotel, temeinic insusiti si perfect asimilati. Dar deseori, cu succes, rezulta din "Enneade" ca Nous-ul indeplineste aceasta functie (de cauza primara a tuturor lucrurilor), ca principiu prim al ordinii inteligibile rationale.

Asadar, acest tip de cautare nu ar avea nici un motiv sa-si continue drumul spre Unu, ea putand fi satisfacuta in contemplarea Nous-ului. Nous-ul apare la Plotin ca totalitate a finite. Intelectul reprezinta obiectul cunoasterii si in acelasi timp inteligenta care cunoaste. Este unitatea in dualitate a subiectului si obiectului. Diferitele modalitati prin care Plotin intelege sa trateze problema Unu-lui se pot rezuma la doua directii.

Prima in care, incipient, Unu se poate deosebi in mod lamurit de Nous. Un stadiu al gandirii lui Plotin care este tributar opiniilor predecesorilor sai. La Numenios, de pilda, exista doua realitati inteligibile, co-eterne: cea a Nous-ului de natura divina, intors spre sine si dorindu-se neincetat pe sine, si cea a Nous-ului ce se revarsa, creator si tangibil.

A doua directie, inca pozitiva, a gandirii lui Plotin, este cea care confera autonomie totala Unu-lui, exprimand tendinta de a impinge contemplatia efectuata de fiinta umana la o transcendenta de tipul absolutului. Aceasta tendinta pare sa fie o premiera in gandirea greaca. Unu este experiat ca fiind ceva esentialmente diferit, aflat in afara tuturor lucrurilor, dincolo de toate, chiar si de Nous. La acesta (la Unu) putem ajunge numai lasandu-ne pe noi insine in urma. Unu sfarseste prin a fi acel rest situat in afara sistematizarii Cosmosului sau sinelui.

Consecventa lui Plotin in legatura cu acest subiect nu este insa temeinic sustinuta, pentru ca se observa in multe pasaje din "Enneade" imersiunea Unu-lui in Cosmos. Dar aceasta nu reclama si o posibila lipsa a coerentei in conceptia despre Unu a lui Plotin. Pentru om, identificarea cu Unu se petrece in miezul unei contemplatii transformatoare, dar Plotin aduce aminte de faptul ca Nous este sediul deplinei si completei dezvoltari a fiintei umane, nu Unu si cu atat mai putin lumea sensibila.

Totusi care pot fi motivele pentru care Plotin apropie ipostaza Unu-lui de Cosmosul vizibil? Se poate concluziona ca era necesara pastrarea unei "imobilitati mobile" a Unu-lui, care ar fi trebuit sa asigure o conversiune totala a celor emanate. Aceste considerente despre conceptia lui Plotin referitoare la Unu si la natura lui sunt de folos in cercetarea conceptiei lui Proclos despre Unu si ajungerea la el, precum si in ceea ce priveste relatia Unu-lui cu emanatiile sale, in primul rand cu Nous-ul (la Proclos cu henadele superioare).

Se poate aplica neoplatonismului ceea ce Plotin spusese despre Unu, anume ca intocmai cum acesta se degradeaza trecand in multiplicitate, tot astfel doctrina neoplatonica, trecand spre discipoli, se transforma si se diversifica pierzand din claritatea ce facea distinctia la Plotin. Pentru ca neoplatonismul atinge prin Plotin varful sau de perfectiune, neatins mai apoi de vreun discipol. Restul diadohilor nu fac decat o opera de glosare si nu de creatie.

Mario Barangea. Nascut in Bucuresti. Licenta in filosofie - 2007 si Master in filosofie - 2008, la Universitatea din Bucuresti. Actualmente este doctorand in filosofie in cadrul aceleiasi universitati. Absolvent al cursurilor de diplomatie europeana ale Scolii Diplomatice din Madrid.