CONTRIBUTII/ Bucurestii subt Guvernul Vremelnicesc (VIII). Doua zile de teroare

Autor: Emanuel Badescu 26.11.2009
Continuam sa publicam fragmente din aceasta lucrare ce reprezinta o premiera in literatura romaneasca de specialitate, fiind o prezentare exhaustiva a istoriei primului guvern revolutionar romanesc, din iunie-septembrie 1848. Emanuel Badescu a reusit sa reinvie evenimentele de la 1848 zi dupa zi, aproape ora dupa ora, transformand istoria acelor zile intr-un remarcabil text, care se citeste pe nerasuflate si care, in plus, e doldora de informatii, majoritatea inedite. Fapt si mai interesant, autorul incearca sa dea un raspuns unui sir de intrebari suspendate pana astazi.
Marti, 29 iunie
In jurul orei 4, escortati de doua companii, membrii guvernului - exceptandu-i pe Neofit, Bratianu si Heliade - dadeau bir cu fugitii. Deveneau - vorba mitropolitului - niste "indivizi". Poporul principatului, bucurestenii, nimeni dintre cei multi pusi sa jure pe "Constitutie" nu fusese consultat. Era un act de lasitate, dar si de tradare a juramantului, a poporului care - desi amenintat de o invazie ruseasca - dormea linistit, bizuindu-se pe guvern. Se va trezi in alt sistem si sub alt regim. Un emisar trimis de consulul rus, sosit cu totul "intamplator" dupa fuga guvernului revolutionar, ii transmitea expres lui Neofit sa-l numeasca in functia de caimacam pe banul Gheorghe Filipescu. Chemandu-i pe boieri sa le prezinte noua situatie politica si vointa consulului rus, mitropolitul a avut surpriza sa constate ca banul Theodor Vacarescu si marele vornic Emanoil Baleanu refuza propunerea lui von Kotzebue. Se intamplase ceva cu valahii in aceste 20 de zile... Fara sa le pese de von Kotzebue si de "porunca" lui, insotiti de cativa boieri, s-au dus la Palatul Domnesc si s-au autonumit caimacami ai Printipatului Tarii Romanesti "pe temeiul art. 18 din Regulamentul Organic", cum specificau in proclamatie. Asezata pe ziduri, alaturi de circulara lui Neofit, in care "toti locuitorii, de orice clasa si treapta vor fi" erau indemnati "sa primeasca cu sentiment de recunostinta si de dragoste pe isbavitorii tarii", proclamatia caimacamilor ii va fi uluit pe bucuresteni. Unde era guvernul vremelnicesc? Ce se intamplase peste noapte? Nu s-a auzit nici un foc de arma. Numai Neofit si boierii pe care ii chemase detineau raspunsurile la aceste intrebari. Uluirea a fost scurta. Prin mahalale au inceput sa scotoceasca zbirii Agiei. Nu cautau pe cineva anume: luau la intrebari pe cine gaseau - cine nu era boier trecut de o anumita varsta era considerat suspect; deci si "coconasii" intrau in vizorul lor. Insemna ca mai toata populatia Bucurestilor participase la marile evenimente generate de revolutie! Avand atata de lucru, furia capitanului Costache Chihaie este explicabila. In plus, statuse inactiv 20 de zile. Vecin cu Ion Negulici - locuia langa biserica Sf. Constantin de pe Podul de Pamant -, vazuse si, poate, auzise multe. Neputand intreprinde ceva, rabdarea i-a fost pusa la grea incercare. Dar ziua mult asteptata a venit: "Imi voi impleti biciul cu piele de roman! Imi voi zugravi seaua cu sange de roman, ca sa poate tinea mai bine minte romanul ce pate libertatea cand se incearca sa vie pe aici!" - racnea capitanul, trecand calare printre oameni si lovind in stanga si-n dreapta cu biciul daruit de un cazac din serviciul lui Kiseleff. O asemenea teroare nu mai inregistrasera bucurestenii de pe vremea generalului Jeltuhin. Nu reiese de nicaieri ca ar fi fost poruncita de caimacami, oameni luminati si patrioti, dar faptul ca l-au lasat sa-si faca de cap ii acuza. Emanoil Baleanu, cu nici zece ani in urma, luptand alaturi de Campineanu si de Heliade, se intorcea acum cu furie contra lor. A dat ordin, folosind cuvinte grele, sa fie sfaramata statuia Libertatii din piata Vorniciei - in ciuda protestelor lui Rosenthal - si a trimis curieri sa-i prinda din urma pe "indivizii" fugari. Nu se manifesta diferit decat tistul dorobantilor calari... Aflata la discretia lor, cu barierele inchise, pazita de soldati care aveau ordin sa traga fara somatie si sa aresteze pe cine doresc, Capitala era asediata din interior. Wintehalder, luand de exemplu pe Bratianu, si-a ras mustata si si-a pus ochelari verzi. Din vointa mitropolitului au fost eliberati coloneii Odobescu si Solomon si reinstalati la comanda polcului 3. In scrisoarea adresata de Neofit lui Solomon se simte o unda de neincredere in acesta. Retragerea la Targoviste si la Rucar a membrilor guvernului provizoriu ii aminteste ca Ion Odobescu era seful sau si ca trebuie sa-i dea ascultare, ii mai cere sa faca si pe politaiul, "sa nu puie cineva foc orasului". De ce nu avea incredere in Solomon? De ce ii subliniaza indatorirea ierarhica? De ce se temea de un act nebunesc cum ar fi fost incendierea Capitalei?
Spre seara a revenit de la Focsani Ion Bratianu. Preluand informatii din notele lui Bratianu, C. Colescu-Vartic sustine ca acesta nu ar fi stiut de instalarea caimacamiei si ca s-ar fi dus, fara sa banuiasca pericolul promenadei pe ulitele orasului, la Hotelul Caracas, situat la intersectia Ulitelor Selari si Germana. Hotelul avea pe atunci cel mai bun restaurant si era frecventat numai de persoane cu dare de mana. Acolo a aflat de fuga confratilor, de caimacamie si de zbirii capitanului Costache. Greu de crezut... Este cu neputinta sa nu fi aflat, calatorind spre Bucuresti, de schimbarile petrecute, mai cu seama cand a ajuns prin apropiere. Este imposibil de acceptat ca nu l-a surprins paza barierei, ca nu a auzit ce-si vorbeau soldatii sau intrebarile pe care le puneau celor ce treceau pe acolo. El cum a patruns in oras? Nu putea decat pe cai laturalnice, deghizat si, probabil, indrumat de o calauza. De asemenea, datorita zelului capitanului Costache si fricii de foc a mitropolitului, foc ce se poate traduce si prin "revolutie", arterele principale, care se terminau la bariere, ulitele si maidanele trebuie sa se fi aflat sub o supraveghere stricta. Cum a ajuns Bratianu in inima orasului, daca a ajuns, ramane un mister. Printre cei care l-au vazut si recunoscut sa nu fi fost nici un "proprietar"?
Miercuri, 30 iunie
Tot dupa notele lui Bratianu, C. Colescu-Vartic mai face precizarea ca de la hotel s-a dus "sa se ascunda la Simonide", dar poarta fiind incuiata, s-a intors la hotel - tiptil! -, de unde a plecat in zori spre casa Manescu. Stapanii casei, rude cu Odobescu, erau, probabil, la mosie. Totusi, el, un apropiat al familiei, a intrat. Avea, se pare, cheie. De-acolo, prin intermediul filierei sale, va conduce ridicarea maselor de bucuresteni impotriva caimacamilor. In casa Manescu a venit si Ion Odobescu, "care auzise de intoarcerea lui Bratianu"! Colonelul, convins de rasturnarea definitiva a guvernului revolutionar, i-a fagaduit ca ii va face rost de un pasaport, sfatuindu-l sa paraseasca tara. Pana atunci, sa stea ascuns... A mai venit si cumnatul lui Odobescu, Grigore Caracas, care l-a ascuns la sora sa, casatorita Teodosiu. A stat ascuns pana catre amiaza.
C. Colescu-Vartic schiteaza si activitatea conspirativa a filierei secrete. Fiecare mahala avea cate o capetenie, numita "vataf de mahala". Legatura cu Bratianu se facea prin curier, care, parcurgand tunelele ce legau sediul Fratiei de Manastirea Radu Voda si de biserica Olteni, transmitea "corespondenta", adica unul dintre consemne, care nu era necesar sa fie prea multe. De fapt, unul - cel privitor la ridicarea mahalagiilor - era suficient. Asemanator se actiona si in imprejurimile orasului. Nu este limpede cine erau curierii si cum stiau cand si unde urmau sa primeasca ordine sau "corespondenta" daca nu se cunosteau intre ei. Sistemul functiona cu o precizie remarcabila. De data aceasta, pe fondul exceselor sadice ale capitanului Costache. Se facusera si arestari, dar putine; din aceasta ocolire a procedurii legale se pot deduce atat caracterul actiunii politienesti, de infricosare a populatiei, cat si proportiile acesteia. Nu se platea cu aceeasi moneda. Am vazut ca unul dintre caimacami, Emanoil Baleanu, dadea si el dovada de zel, urmarind sa stearga de pe fata pamantului orice simbol si insusi guvernul provizoriu. Nu se cunoaste, insa, activitatea lui Theodor Vacarescu. Acest vechi luptator pentru "zidirea unui Teatru National" a coborat - si el - la nivelul colegului sau? Tacand, inseamna ca il aproba. Nu si-a imaginat ca teroarea care insangera populatia Bucurestilor poate avea efect de bumerang. Mai era o problema: confruntarea dintre reactionari si revolutionari era, la nivel inalt, o confruntare intre rude, prieteni si, in cateva cazuri, patrioti. Din aceasta perspectiva, atitudinea lui Ion Heliade Radulescu, in memorii, si Emanoil Baleanu, in fapte, este mai dificil de inteles decat menajarea lui Ion Odobescu de catre Ion C. Bratianu si nedenuntarea lui Bratianu de catre Odobescu. Revolutia valaha a pornit si a fost condusa de o parte a elitei, care a intrat automat in conflict de interese cu partea cealalta, indeosebi din cauza articolului 13, asupra caruia aveau obiectii chiar si unii dintre membrii guvernului revolutionar... Daca revolutia a fost orientata de Heliade sub stindardul crestin, excluzand teroarea si abuzurile, caimacamia a inchis ochii in fata terorii antirevolutionare conduse de capitanul Costache Chihaia! Fata de acest comportament era firesc ca populatia Bucurestilor sa reactioneze ca o singura persoana, raspunzand cu promptitudine apelului lansat de Bratianu prin capeteniile de mahala si de sat. Bratianu insusi va porni in fruntea unui grup de tabacari din mahalaua Radu Voda spre Mitropolie, unde se adunase deja o multime de bucuresteni si de sateni, dupa estimarile contemporanilor: 40.000 de oameni. Inseamna ca toata partea rasariteana a dealului, inclusiv partile laterale, pe care vara pasteau oile, totul era in stapanirea multimii. "Focul" de care se temea Neofit se aprinsese. Vacarmul produs de clopotele care bateau a primejdie de foc va fi fost si el impresionant.
O delegatie de negustori, vandalizati de zbirii Agiei sau ramasi fara musterii, nu este clar motivul supararii lor, s-au dus la palatul mitropolitan sa se planga. La Neofit se gaseau si cativa boieri, speriati sau nemultumiti. Cu totii au cerut inlaturarearea imediata a Caimacamiei. C. Colescu-Vartic, dupa notele lui Bratianu, adauga ca s-a cerut si rechemarea guvernului provizoriu. De-afara se auzea multimea. In cabinetul de audiente au patruns si cativa "oameni din popor", acestia mustrandu-l cu asprime, "numindu-l nelegiut si calcator de juraminte si cerandu-i sa nu mai intarzie a se supune cererilor obstei". Invins, a semnat o Proclamatie - redactata, poate, dinainte de catre Bratianu - in care se recunostea sperjurul si se cerea desfiintarea vechii politii. In final, era chemat la putere guvernul provizoriu. De la mitropolie, multimea avand in frunte pe Bratianu s-a dus la Palatul Domnesc. Caimacamii disparusera inainte, in locul lor aflandu-se, printre altii, Odobescu si Campineanu, care au avansat ideea unui guvern interimar in locul celui provizoriu - cel mai insistent fiind Odobescu. "Atunci - precizeaza C. Colescu-Vartic - Bratianu ii arata pe fereastra poporul, propunandu-i sa-l faca arbitru. Jos, multimea striga sa se readuca guvernul provizoriu. Speriat, Odobescu ceda si apoi pleca indata din Palat". Pentru a patra oara in decurs de 20 de zile, populatia Bucurestilor si taranii din imprejurimi au reinviat antica Ecclesia! Pana la revenirea guvernului dorit de ea, a confirmat o comisie interimara formata din Neofit, I. Campineanu, C.A. Kretzulescu, N. Mincu si I.C. Bratianu, omul cu doua fete, tradatorul revolutiei, cum il catalogau Heliade, Plesoianu si Magheru, refugiati in munti. Singurul semn de intrebare serios il ridica prezenta lui Neofit in acest "guvern de asteptare". Explicatia, avansata de Nicolae Isar, este logica: "Era necesara prezenta acestuia in guvern, nu numai pentru impresia de legalitate a regimului pe care ea putea s-o sugereze in exterior, ci si pentru credibilitate pe plan intern, pe care ea o putea sugera, tinand seama de mentalitatea religioasa a timpului".
Plecarea intempestiva a lui Odobescu nu putea sa-i scape ochiului ager al tanarului sau prieten. I-a inteles frustrarea si a priceput pe loc ce poate cauza. Pentru linistea cocoanei Ecaterina, care, aici, in oras, ii tinea loc de mama, a pornit de indata cu bucurestenii spre cazarma Alexandria. Cum banuise, primul ordin al colonelului la sosirea sa a fost asezarea soldatilor in linie de lupta si scoaterea tunurilor. Ion Solomon era si el prezent. "Somati de Bratianu sa se predea, Odobescu si Solomon refuza. Atunci, Bratianu staruie pe langa mitropolit si acesta intervine la Odobescu. Polcovnicul declara ca n-are ganduri rele asupra poporului, dar ca nu voieste sa se predea. O noua proclamatiune a mitropolitului, iscalita si de Odobescu, anunta poporului ca acesta si Solomon consfintesc si D-lor, impreuna cu tot norodul si cu toata armata lor, aceasta cauza sfanta a libertatii si asigura ca nu vor turbura linistea. Cu toate acestea - observa C. Colescu-Vartic din notele lui Bratianu - nici Odobescu, nici Solomon nu voiesc sa depuna armele si sa se retraga". Parlamentarea lui Bratianu cu Ion Odobescu a fost redata succint. In realitate, a fost de lunga durata si este de banuit ca amandoi au cazut de acord sa fie chemat mitropolitul pentru a nu fi patata onoarea coloneilor in ochii "poporului de jos", precum si in cei ai soldatilor. Astfel se explica si acordul lor instantaneu la semnarea proclamatiei, act care s-a petrecut pe inserat.
Cum am precizat mai-sus, casa capitanului Costache se afla pe Podul de Pamant, nu departe de podul de la Sf. Ilie-Gorgani, ce ducea la cazarma. Multimea, ajungand prin preajma ei, a fost suficient ca sa fie recunoscuta de cineva pentru ca oamenii, cu cateva ore inainte terorizati, sa guste din paharul razbunarii. Din fericire pentru el, capitanul a reusit sa se ascunda. Din casa, din mobile si acareturi n-a mai ramas nimic intreg. Infierbantati, bucurestenii au dezlantuit o adevarata vanatoare de vrajitoare. Au navalit, producand mari pagube, peste casa vornicului Baleanu de la biserica Ienei, peste casa Herescu de langa biserica Dintr-o Zi, acolo fiind intampinati cu focuri de arma, au spart casele lui Zosima, secretarul mitropolitului de langa biserica Sf. Constantin si pe ale protopopului din mahalaua Batiste. Intr-un tarziu, cu sufletul racorit, oamenii s-au imprastiat pe la casele lor. Cand noaptea si linistea au coborat peste orasul obosit, Winterhalder pleca dupa Rosetti...
Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Cadmos.

EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie la Universitatea Bucuresti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" si la "Ziarul de Duminica". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti si Imnurile nationale la romani. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii in România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).