BESTSELLER INTERNATIONAL/ Sa vina deflatia!

Autor: Daniel Nicolescu 26.11.2009
Premiile literare sunt, asa cum m-am straduit sa dovedesc in amanuntime, cu zeci, daca nu chiar sute de exemple si argumente, un important (uneori decisiv, alteori doar stimulator) motor comercial. Desigur, conteaza importanta institutiei care le decerneaza, lista laureatilor fiecarui premiu (istoria lui), reputatia juratilor (care prevaleaza, din pacate, in ochii publicului, in ultima vreme, asupra motivatiei decernarii laurilor), ba chiar si statura celor care l-au refuzat.
Pregatindu-ma sa trec in revista premiile literare ale toamnei din Franta (probabil cea mai frenetica amatoare de distinctii artistice din lume), am avut surpriza (ca sa nu spun spun vertijul) sa descopar, in hatisurile net-ului, un ierbar complet al laurilor literari din Hexagon. Lista pare nesfarsita, e prolixa si are numeroase categorii. In primul rand geografice: provincia, fie prin asezarile ei urbane, fie prin cele rurale, se ia la intrecere cu sine si cu centrul; Doubs, Deauville, Villepreux, Toulouse, Nancy si Angouleme au podiumurile lor, Sudul si Bretagne, ca arii cu personalitate sau Alpii Maritimi (ca arie speciala dintr-o arie cu personalitate) au recompensele lor si tot asa regiunea Cevennes (sunt doar niste exemple din cateva zeci). Exista apoi premiile care poarta numele initiatorului sau patronului spiritual (Henry Malherbe, Guy de Maupassant, Albert Thibaudet, Alain Fournier, Amerigo Vespucci etc. etc.), premii pe genuri si specii literare, premii tematice (de la aviatie la alpinism), premii pentru umor, imaginar, aventura. Premii pe categorii de varsta, premii din aur (Bulle d'Or, Truc d'Or - sic! -, Elephants d'Or, Soleil d'Or, Stylo d'Or), premii ale academiilor si ale cafenelelor (Flore, Lipp...), ale hebdomadarelor si mensualelor. Exista premiul scriitorilor credinciosi si cel al cititorilor din Corsica. Exista un Premiul literar al Jandarmeriei, unul al Academiei de Marina, premii cu initiale (MRF, SGDL, ALterre, Ajmed - adica Asocitia Jurnalistilor Medicali). Exista premii pentru femei, la modul general, premii ce evoca muzele (Prix des Muses sau La dame a la licorne) si premii pentru femei cu anumita orientare sexuala: Le Prix du roman lesbien, bunaoara, proaspat creat de site-ul republique-du-glamour.com impreuna cu libraria pariziana Violette & Co, si care, anul acesta, a fost decernat lui Isabelle Gagnon, pentru romanul "Suflul balenelor".
Ce ar trebui inteles e ca fiecare dintre acestea provoaca interes punctual, local, de breasla etc. si stimuleaza, desigur in grade foarte diferite, vanzarile, in care, mai totdeauna, sunt implicati si trag sforile marii competitori editoriali. Ati auzit de premiul Gondecourt? El poarta numele unui sat din sudul regiunii Lille si recompenseaza, anual, o ancheta jurnalistica. Si daca tot Gondecourt seamana si rimeaza cu Goncourt, apoi de ce sa nu fie decernat in aceeasi zi cu fratele sau mai mare si mai luminat? Anul acesta, juriul sau, compus din ziaristi si avocati, a hotarat ca laurii sa revina lui Christophe Dubois si Marie-Christine Tabet, pentru "L'Argent des politiques". Ati crede ca e vorba despre un volum tiparit in staulul reamenajat al satului cu pricina, si scris de catre adjunctul de la primarie in colaborare cu secretara de la dispensar... Ei bine, nu, e o productie Albin Michel, iar autorii sunt doi prestigiosi jurnalisti parizieni.
Goncurenta e mare si, cu siguranta, nu trebuie ratat niciun prilej de a mai vinde cateva exemplare in plus.
DANIEL NICOLESCU. Absolvent, in 1982, al Universitatii Bucuresti, Facultatea de filologie, sectia romana-portugheza. Redactor principal (si, incepand cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, intre 1985-2003. Colaborari (cronica literara, cronica plastica, traduceri) la numeroase reviste culturale, incepand cu 1974. Redactor si art-director la diverse publicatii din tara. A semnat mai multe volume de traduceri si un volum de interviuri. Din anul 2000 - editor executiv la Ziarul de duminica.