Strainii vad in continuare loc pentru afaceri in servicii financiare pe plan local

Autor: Liviu Chiru 01.12.2009
BNR continua sa primeasca notificari de la institutii financiare straine care doresc sa ofere servicii in mod direct pe plan local, pe baza pasaportului financiar european. Cea mai recenta notificare a venit in noiembrie, de la ClickandBuy Intl., o entitate inregistrata in Marea Britanie si supravegheata de Financial Services Authority (FSA). Britanicii sunt interesati sa ofere servicii de emitere si administrare de mijloace de plata (cum sunt cardurile), dar si credite sau factoring. In total, BNR a primit 187 de notificari de la institutii straine, in cei aproape doi ani scursi de la aderarea la Uniunea Europeana. Noua Directiva Europeana privind serviciile de plati, care a fost transpusa in legislatia locala in aceasta toamna, deschide aceasta piata, dominata de banci, pentru prestatorii independenti. Bancherii se tem in special de concurenta firmelor specializate din afara, care pot veni acum pe baza pasaportului financiar european.