Clubul de la Roma si criza actuala (XVIII)

Daca, sub raport istoric, veacul al XX-lea a fost scurt, foarte scurt, incepand intr-o noapte din 1914, cand s-au stins luminile pe planeta, si sfarsindu-se cu diminetile insorite din cea de-a doua parte a anului 1989, veacul al XIX-lea si-a prelungit existenta cu anii de pace de pana in 1914. Dar omenirea nu se arata deloc grabita sa se desparta de fertilul veac al XIX-lea nici sub raport calendaristic. Si iata ca secolul al XX-lea avea sa inceapa oficial abia in 1901. Istoricii consemnasera un fapt inedit. Si anume ca astronomul curtii regale a Angliei luase o decizie socanta. Potrivit acestei decizii, secolul al XIX-lea nu avea sa se mai sfarseasca in 1899, cum cerea traditia. Asadar, i se mai adauga un an - 1900 - unui veac progresist, activ si bogat, cel mai prosper din toate timpurile, pana atunci.

Expozitia internationala de la Paris din 1900 incheia astfel tabloul impresionant al culmilor pe care urcase lumea in secolul al XIX-lea. Turnul Eiffel exista deja. De zece ani. Fusese inaugurat la expozitia din 1890. Pentru ultimul an al secolului, Franta pregatise alte doua mari reusite: noul metrou din Paris, inaugurat la timp, alaturi de pista de incercari auto, marea atractie a expozitiei.

America venise insa la marea expozitie cu un singur produs: dinti falsi. Cum insa erau cei mai performanti de pana atunci, dintii falsi deschideau o noua era. Nu numai in stomatologie. Statele Unite anuntau Europa ca in materie de progres tehnic va avea de aici inainte un competitor puternic.

America pasea, de fapt, intr-o noua era a civilizatiei. Industria isi luase avant. Productia se despartea de vechea tehnica. Masinismul, care isi facuse intrarea in istorie in Europa, se dezvolta in America. Aparusera deja mari aglomerari urbane. Milioane de oameni se mutau de la sate in orase, deveneau muncitori industriali. Cresteau continuu numarul de fabrici si cererea de forta de munca. Se schimba insusi modul de viata, se dezvoltau pietele de marfuri si de bani, crestea nivelul de trai.

America reusise in "aventura" capitalista, incurajand investitiile. Si, mai cu seama, incurajandu-i pe cei in stare sa stranga bani pentru afaceri: intreprinzatorii. Cine erau ei? Fara indoiala ca nu erau oameni obisnuiti. Cum nici astazi nu sunt oameni obisnuiti, fara ca specificul lor sa fie numai german, francez, american sau japonez, ci... mondial.

Intreprinzatorul in stil mare, de "vita noua", se nascuse insa in America. Incorporase in fiinta lui sevele acelor romantici cuceritori ai Lumii Noi, stilul durat de toti acei temerari care invatasera pe viu lectii practice de economie in stepele si padurile virgine de pe continentul american. Eroul acelor vremi, fara relatii, fara bani, infruntase viata si o cucerise. Mai mult, faurise noi conditii de viata intr-o natura ce ii era pana atunci necunoscuta. A actionat intr-un mediu ostil, in care nu erau nici drumuri, nici orase, nici rigori. A construit drumuri, a inaltat zgarie-nori, a impus rigori, a inventat un nou stil de viata. Si, mai presus de toate, s-a construit si reconstruit pe sine. Apoi a trecut Atlanticul, cu bani, cu noile lui bune deprinderi, in cautarea altor debusee.

Lumea Veche, care invatase si ea sa stranga bani pentru afaceri, dar fara a se desparti prea mult de trecut, i-a primit pe americani cu suspiciuni, cu ostilitate. Dar si cu vadit interes. Numai unirea capitalurilor si a experientelor avea sa dea un sens nou acelui timp. Semnificativ, in acest sens, este un roman in trei parti ("Financiarul", "Titanul" si "Stoicul") al scriitorului american Theodore Dreiser, ce cuprinde o adevarata istorie a economiei lumii moderne. Al treilea volum, "Stoicul", se incheie la inceputul acestui secol.

Un milionar american, eroul trilogiei, F.C., personaj controversat si contestat, vine sa investeasca in Anglia. Ochiul lui avizat a vazut limpede ca lucrarile de modernizare a metroului din Londra ii pot aduce un imens profit. Financiarii din lumea veche s-au scandalizat. Intrebari clasice: "De ce un american?"; "Cine isi permite sa nesocoteasca priceperea britanica"; "Are Anglia nevoie de ajutor din afara ?"... Lucrarile erau impotmolite, pe plan national nu se puteau aduna banii necesari, nici din credite si nici din finantari de investitii, dar scandalul continua. Pana la urma, Nevoia a facut sa fie acceptati banii americanului. Si mai mult, a fost recunoscuta experienta lui, pentru ca el nu aducea numai finantarea unei investitii, ci si managementul de care britanicii inca nu erau prea mult legati... Numai ca intr-o zi de inceput de secol americanul muri inainte ca lucrarile sa se fi incheiat. La Londra s-a starnit panica. Presa, aceeasi presa care il hulise pe investitorul de peste Atlantic, acum ii linistea pe londonezi ca organizarea pe santiere e atat de buna, incat nimic nu se va schimba. Un lord scria: "Dl. F.C. a fost prea bun organizator ca sa fi pus bazele unei vaste intreprinderi bizuindu-se pe indispensabilitatea cuiva".

S-a schimbat ceva pana acum? Toate investitiile straine sunt hulite la inceput si aplaudate la sfarsit. Daca lucrurile ies bine. Peste tot, astazi, la fel ca acum o suta de ani, se manifesta cel putin prudenta, daca nu ostilitate fata de investitiile straine. "Nu ne vindem tara!" - se striga pe toata planeta. Vine apoi Nevoia si da o alta perspectiva lucrurilor.

Continuarea, miercurea viitoare