CRONICA LITERARA/ Grupul numărul cinci

Autor: Daniel Cristea Enache 02.12.2009

Cu a doua pagină a romanului Sindromul de panică in Oraşul Luminilor* de Matei Vişniec, când un domn de modă veche, la o cafenea pariziană, il intreabă pe narator: "Sunteţi autor sau personaj?", plonjăm in plin textualism postmodernist.



"Plin" e un fel de a spune, fiindcă in ultimii douăzeci de ani, pe teren autohton, textualismul a devenit, dintr-un principiu mobil al inventivităţii artistice, o reţetă cvasibanală de preparare a unor produse literare indigeste. O formă goală, umplută de către diverşi autori cu orice altceva decât proză de calitate: consideraţiuni poietice şi filosofice, pagini mereu prea lungi de jurnal, fişe de lectură, epistole către camarazii "optzecişti" şi dispute previzibile cu propriile personaje. Excepţiile (trilogia lui D. Ţepeneag, Orbitor, I, al lui Mircea Cărtărescu, Pupa russa a lui Gheorghe Crăciun) nu fac decât să confirme regula manufacturieră a seriei.
In rândul excepţiilor trebuie plasat şi romanul de faţă, care utilizează tot arsenalul textual (de la autoreferenţialitate şi amestecarea realităţii cu ficţiunea, intr-un continuum "texistenţial", la autogenerare şi multiplicare en abyme a palierelor prozei), neomiţând insă... romanul ca atare. Pentru autorul steril sau inconsistent, a ne povesti pe zeci de pagini cum scrie el la o carte, eventual cea mai bună carte a tuturor timpurilor, şi cum se intrerupe frecvent, fiindcă ba sună telefonul, ba miaună de foame pisica, e un mod de a face proză. Scriitorii rataţi şi editorul obscur din Sindromul de panică... se confruntă exact cu această problemă, ridicată la putere statistică: in epoca globalizării, aproape toată lumea scrie şi aproape nimeni nu mai citeşte. "Ca nişte muşte, aşa veniţi toţi la Paris", le spune cu năduf domnul Cambreleng, editorul fără editură, numeroşilor aspiranţi la gloria literară. Şi cei care roiesc in jurul lui, aşteptând cu emoţie să le fie citite manuscrisele şi să capete măcar un firav semn de incurajare, nu indrăznesc să-l contrazică.
Domnul de modă veche, pe numele lui Pantelis Vassilikioti, e lovit chiar cu propriul manuscris - voluminos - in cap, fiindcă iarăşi, spre exasperarea domnului Cambreleng, a folosit in scris persoana I. Totuşi, problema lui este mai complexă: ştiind prea multe limbi, acestea işi amestecă, in paginile innegrite, cuvintele şi expresiile. Babilonului parizian ii corespunde astfel un Babel textual. Jaroslava, pragheza refugiată la Paris in august 1968, se confruntă cu o altă dificultate. După ce primul ei roman, scris cu o cunoaştere aproximativă a limbii franceze, a avut un enorm succes (scriitură infantilă, de mare prospeţime şi originalitate ş.a.m.d.), următoarele n-au mai interesat pe nimeni. De patruzeci de ani la Paris, Jaroslava e o femeie şi o scriitoare care suferă de a nu mai fi (re)cunoscută. Şi mai tragicomic este exemplul lui Hung Fao, intelectual chinez fugind de comunism şi ajuns până in nucleul establishment-ului artistic. Parisul cultural este la picioarele, la mâinile lui. Când ştirile despre masacrul din Piaţa Tien An Men fac inconjurul lumii, Hung Fao, care scrie de ani buni romane anticomuniste, primeşte Premiul Nobel pentru literatură. După care, fulgerător (comprimă Matei Vişniec intervalul), el este totalmente uitat. La recepţia dată in onoarea laureatului Hung Fao, după ce-l ascultă cu mare politeţe, toţi invitaţii se reped la bufet, regrupându-se apoi in jurul celor care deţin cu adevărat puterea culturală: cutare editor, cutare critic literar, cutare mecena... Timp de o oră, Hung Fao e intreţinut de un nefericit "responsabil cu francofonia", care nu mai ştie ce subiecte de conversaţie să improvizeze. Dincolo de comicul absurd al scenei (specialitatea dramaturgului Vişniec), este de inţeles şi de vizualizat Sistemul care, in fond, o explică. Piaţa, capitalismul consumist, l-a creat şi l-a vândut pe Hung Fao fiindcă exista o fază de interes şi, implicit, o cerere masivă. Când interesul public s-a dus, scriitorul dispare.
In jurul domnului Cambreleng apar şi evoluează asemenea fantome auctoriale, scriitori de cărţi care au fost odată vii, actualmente mâzgălitori de semne ce nu mai interesează pe nimeni. Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, este Matei Vişniec insuşi, auto-distribuit ca personaj in propriul roman; şi care are, prin aceasta, un anume ascendent asupra celorlalţi. Până şi el insă ascultă cuminte teoriile şi sfaturile practice ale experimentatului editor, ale cărui cărţi editate nu le-a văzut nici unul dintre aspiranţi, dar care se comportă cu o autoritate asumată. Distopia livrescă (in sensul cel mai propriu) conturată de Matei Vişniec in Sindromul de panică in Oraşul Luminilor face din domnul Cambreleng nu un demiurg rău, ordonând şi siluind după propriile criterii literatura ce se scrie in jurul lui. Până la urmă, in lumea (piaţa) intoarsă din romanul pe care l-am parcurs, editorul parizian funcţionează ca un reper de normalitate şi un corector, pe spaţii mici, al aberaţiilor structurale. Toţi scriu; şi totul s-a mai scris. Nu se mai citeşte, fiindcă literatura, orice tip de literatură, toate genurile, formele, reţetele au fost deja epuizate, clasate, depuse in memoria culturală. Noutăţile sunt fumate, criticii sunt blazaţi, publicul se ţine numai după vedetele-efemeride. Parisul a devenit, in ultimii cincizeci de ani, un cimitir pentru artiştii lumii. Librăriile sunt ticsite de cărţi moarte sau pe cale de a muri, nişte abatoare cu cadavre intre două coperţi, ce vor fi trimise in curând la topit. Salonul Internaţional al Cărţii oferă, periodic, imaginea dezolantă a scriitorilor aşezaţi la standuri, cărora absolut nimeni nu le cere autograf.
Pe acest fundal al unei apocalipse de supraconsum şi uzură culturală, grupul numărul cinci, incropit de domnul Cambreleng, are misiunea de a salva ce se mai poate salva. Lângă scriitorii rataţi ori in curs de ratare regăsim personaje, aşa zicând, conexe: chelnerul cocoşat şi tăcut de la cafeneaua Saint-Médard, unde işi fac veacul aspiranţii; un patron de cafenea, Georges, ahtiat după ştiri, până in clipa in care are revelaţia manipulării mediatice; un consilier bancar, Fran'ois Comte, care şi-a tot făcut notiţe in nişte carnete verzui; o frumoasă şi delicată librăreasă, Faviola. Cu toţii ajung să compună un clan de rataţi iluminaţi, o confrerie scriind incrucişat şi acţionând la comanda energică a editorului fără editură. Când nu compun, sub indrumarea acestuia, texte in diferite stiluri (naraţiuni cu fraze date; pagini despre sexualitatea obiectelor sau a cuvintelor; chiar şi fragmente la persoana I, dar, obligatoriu, numai in cadru diaristic), incearcă să imbunătăţească situaţia cuvintelor "bolnave" şi a autorilor "schingiuiţi" prin dezinteresul public. Intr-o desfăşurare de comando şi intr-o improvizaţie atent regizată, ei acţionează la unison şi il salvează pe un biet scriitor ai cărui ochi, la Salonul Internaţional de Carte, privesc in gol. Domnul Cambreleng ii cere o carte cu dedicaţie, alţi doi stau răbdători la "coada" creată, unul il fotografiază, cineva apare cu o cameră de filmat: din nimic se creează o imbulzeală la care visează orice scriitor, o afluenţă de public adunat după principiul turmei şi stimulată mecanic. N-are a face. In urma acţiunii bine puse la punct de grupul nr. 5, un scriitor contemporan, măcar unul, işi găseşte fericirea. Aici şi acum: "In timp ce domnul orb Lajournade se agita cu un microfon enorm, cocoşatul evolua cu aparatul de filmat in jurul nefericitului, asupra căruia proiecta şi lumina puternică a unui reflector. Succesul operaţiunii noastre de salvare era ca şi asigurat. Acest simulacru de mediatizare atrăgea brusc tot felul de gură-cască, incusiv amatori de literatură dezorientaţi gata să cumpere tot ce era cât de cât o valoare sigură, adică mediatizată. In general, in momentul in care noi plecam de la locul faptei, lăsam in urma noastră un om cu moralul redresat, inconjurat de câteva muşte venite să nu piardă ocazia de a cunoaşte un adevărat scriitor. Domnului Cambreleng nu-i plăcea să refacă traseul pentru a constata, după un sfert de oră sau după treizeci de minute, dacă micul bulgăre de zăpadă lansat de noi la vale de pe vârful muntelui se transformase in avalanşă. Omul nostru era lăsat pe mâna larg deschisă a tuturor posibilităţilor, deci a neantului. Iar când ieşeam, la ora inchiderii, de la târgul de carte, depuneam lângă una din pubele toate cărţile cumpărate in cursul operaţiunilor noastre de comandă succesive. Salvam uneori, in felul acesta, câte zece suflete pe zi şi ne simţeam atât de fericiţi, atât de utili." (p. 241). Pentru sufletul chinuit de autor, in apocalipsa consumistă, post-postmodernistă, finalul rămâne deschis, deci şi salvarea e relativă. Insă rataţii şi aspiranţii lui Cambreleng nu-şi ratează, de data aceasta, episodicul rol providenţial.
Cu inteligenţă, umor fin, o anumită tuşă nostalgică şi o adevărată virtuozitate in schimbarea planurilor narative, Matei Vişniec reuşeşte la rândul lui, prin acest roman admirabil, să recondiţioneze creativ ce se mai poate recondiţiona din redundantul nostru textualism prozastic.

*) Matei Vişniec, Sindromul de panică in Oraşul Luminilor, roman, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2009, 312 p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n. 19 februarie 1974) este conferentiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti si consilier editorial la Editura Polirom. A tinut cronica literara in Adevarul literar si artistic (1997-2005), apoi in Romania literara (2005-2009). Colaborari la Cultura, Suplimentul de cultura, Idei in dialog, Bucurestiul cultural,Caiete critice, precum si la ziarele Evenimentul zilei si Adevarul. Are o rubrica la Radio Romania Cultural si una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctor in Filologie (summa cum laude) al Universitatii Bucuresti, cu o teza despre Ion D. Sirbu. Volume publicate: Concert de deschidere (Premiul de Debut al Romaniei literare, Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania si Premiul "Titu Maiorescu" al Academiei Romane); Ileana Malancioiu, Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache; Sertarul Scriitorului Roman. Dialoguri pe hartie; Bucuresti Far West. Secvente de literatura romana; Un om din Est (Premiul pentru Critica si Istorie Literara al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti); Convorbiri cu Octavian Paler; Timpuri noi. Secvente de literatura romana.