Producatorul de mobila Silvarom spera la un profit mai mare cu 5-10% in 2010, dar vanzarile nu-si vor reveni

Autor: Ioana David 03.12.2009

Compania Silvarom Bucuresti, unul dintre cei mai importanti producatori locali de mobilier, si-a bugetat pentru anul viitor o scadere de 10-15% a cifrei de afaceri comparativ cu nivelul de 34 mil. lei (8,1 mil. euro) estimat pentru acest an intr-un scenariu optimist.



"In primele zece luni ale acestui an vanzarile au scazut de la 31 milioane de lei (8,5 mil. euro - n.red) cat s-a realizat in zece luni din anul precedent la 25,8 milioane de lei (6,1 mil. euro), adica o scadere procentuala de 17,3%. Fata de bugetul de vanzari pe zece luni (estimat initial - n.red.), vanzarile au scazut cu 24,10%", a spus Ioan Marginean, directorul economic al Silvarom.

In 2009, producatorul si-a bugetat un profit de circa 1,15 mil. lei (0,3 mil. euro), cu 3-4% mai mic fata de 2008. Pe de alta parte pentru 2010, compania si-a stabilit o crestere a profitului brut cu circa 5-10% fata de aceast an.

Pe de alta parte, Silvarom are pregatit si un scenariu pesimist pentru 2010 care ia in calcul o cifra de afaceri mai mica cu 20-25% fata de 2009, si un nivel similar al profitului cu cel din acest an.

Isi mentine numarul de angajati

"Atat in 2009 cat si in 2010 vom incerca sa mentinem numarul de angajati in speranta realizarii cifrei de afaceri mentionate. Totusi din calculele la zi rezulta ca vom avea o oarecare scadere a numarului de salariati ca urmare a fluctuatiei naturale, plecari din proprie initiativa, pensionari etc", a explicat Marginean. In cadrul Silvarom lucreaza circa 400 de oameni. El a precizat ca firma nu a avut si nu va avea situatii in care furnizorii sa ceara insolventa. "Avem in vedere un flux de numerar pozitiv care sa asigure necesarul de mijloace circulante din fonduri proprii, fara sa apelam la credite bancare", a mai spus directorul economic al Silvarom.

Termenele de plata agreate cu furnizorii sunt intre 30 si 65 de zile de la primirea marfurilor. Pe de alta parte, incasarile se fac la peste 80-90 de zile, insa acest termen este "mai dificil de estimat".

"Principala problema cu care ne confruntam este asigurarea de comenzi la nivelul capacitatilor de productie cu un aspect specific. Societatea participa la majoritatea licitatiilor de mobilier de pe piata romanesca si ne intalnim cu situatii in care firme straine participa la aceste lictatii si ofera mobilier sub media ofertantilor autohtoni. Aceste firme straine nu platesc in Romania impozite si taxe, nu ofera locuri de munca, dar datorita politicilor monetare si de schimb valutar pot exporta mobila la preturi care se situeaza sub preturile ofertantilor romani, inclusiv Silvarom."

Taieri de cheltuieli pe toate nivelurile

In ceea ce priveste reducerea de cheltuieli, compania a taiat pe toate nivelurile, de la cheltuielile cu intretinerea utilajelor la cele cu paza si cu flota de masini. Bugetarea se face incepand din iulie pe fiecare sectie in parte.

Producatorii de mobila au avut o situatie dificila in ultimul an pe fondul reducerii semnificative a consumului. Un alt jucator de top, Alprom Pitesti, a fost preluat de catre omul de afaceri Catalin Chelu, care estimeaza ca din primavara viitoare vanzarile producatorului din Pitesti se vor stabiliza.

Conform ultimelor date disponibile, in primele sase luni ale acestui an piata interna de mobila a atins valoarea de 431,2 mil. euro, cu 26,2% mai putin comparativ cu intervalul similar din 2008. Dintre indicatorii comertului cu mobila, cea mai mare scadere, de 35,6%, au avut-o importurile. Acestea s-au situat in primul semestru la 155,7 mil. euro. De cealalta parte, exporturile au avut un minus de 17,4%, pana la 492,3 mil. euro. In industria mobilei, la finalul primelor sase luni lucrau 56.800 de persoane, cu 22% mai putin raportat la perioada similara din 2008.