Timothy Geithner, Trezoreria americana: Nicio banca americana n-ar fi supravietuit fara ajutor de la stat

Ziarul Financiar 06.12.2009

Secretarul general al Departamentului Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, a declarat ca niciuna dintre marile banci de pe Wall Street nu ar fi supravietuit in acest an daca nu ar fi primit ajutoare de la guvern si a indemnat institutiile financiare sa acorde bonusuri "mai cumpatat", informeaza Bloomberg.

"Este foarte important sa schimbam in acest an modul in care sunt platiti acesti directori executivi, dar si formele de compensare. Trebuie sa punem capat unei ere a bonusurilor iresponsabil de mari", a declarat Geithner pentru Bloomberg Television.

Presedintele Barack Obama a aratat anterior ca bonusurile mari acordate pentru a recompensa asumarea de riscuri excesive de catre bancheri se numara printre principalele motive ale celei mai severe crize financiare din ultimii 80 de ani. Administratia a desemnat în acest an un "ţar al bonusurilor", care are responsabilitatea de a analiza si aviza pachetele salariale si de compensare propuse de bancile si companiile care au incasat ajutoare de stat.

Goldman Sachs, Morgan Stanley si JPMorgan Chase vor plati bonusuri record in acest an, potrivit estimarilor analistilor. Recordul Goldman Sachs a fost stabilit in anul 2007, cand banca a acordat in total angajatilor bonusuri de 20,2 miliarde de dolari, suma din care face parte si pachetul salarial de 68,5 milioane de dolari obtinut in acel an de directorul general executiv Lloyd Blankfein.