Ajutoare de stat de maximum 500.000 de euro

Autor: Ciprian Botea 06.12.2009

Comisia Europeana, organismul executiv al UE, a autorizat un program de ajutor de stat propus de Romania pentru sustinerea companiilor afectate de criza economica cu pana la o jumatate de milion de euro.

Programul, care este valabil pana la sfarsitul anului viitor, prevede sprijinirea firmelor care se confrunta cu dificultati financiare din cauza cauza inaspririi conditiilor de creditare si a recesiunii economice, potrivit unui comunicat postat pe site-ul institutiei. "Schema de ajutor de stat va contribui la inlaturarea dificultatilor cu care se confrunta intreprinderile din Romania, fara o distorsionare semnificativa a pietei. In urma colaborarii excelente cu autoritatile din Romania, Comisia Europeana a putut aproba rapid schema", a declarat Neelie Kroes, comisarul european pentru concurenta.

Oficialii de la Bruxelles spun ca aprobarea planului elaborat de autoritatile romane survine in conditiile in care acesta indeplineste conditiile privind masurile de ajutor de stat cu rol de sustinere a accesului la finantare in perioada crizei. Principalele conditii impuse de Comisia Europeana sunt ca schemele de ajutor sa fie limitate in timp si sa fie destinate doar companiilor care nu se aflau in dificultate la 1 iulie 2008.

Ajutorul de maximum 500.000 de euro poate fi acordat sub forma de sume nerambursabile, imprumuturi in conditii preferentiale, subventii de dobanda, garantii sau esalonarea creantelor detinute de stat fara perceperea de dobanzi, se mai arata in documentul comisiei. Decizia Comisiei Europene vine dupa ce institutia a mai aprobat in luna iulie o schema de ajutor de stat pentru restructurarea IMM-urilor din portofoliul AVAS si al Ministerului Economiei confruntate cu dificultati ca urmare a crizei economice. Bugetul total aprobat pentru aceasta schema a fost de 180 mil. euro. De asemenea, Comisia Europeana a aprobat saptamana trecuta ajutorul de stat de 57 mil. euro pe care Romania vrea sa-l acorde companiei Ford, pentru formarea profesionala a angajatilor fabricii auto de la Craiova.

Grupul american Ford a preluat in 2007 de la stat compania Automobile Craiova. In acelasi timp, Romania a mai acordat Ford garantii de 320 mil. euro, care acopera 80% dintr-un credit contractat de la Banca Europeana de Investitii (BEI) pentru finantarea investitiilor.