Prima raportare a creditelor mutate in strainatate: 6 mld. €

Autor: Voican Razvan 08.12.2009

Bancile locale au mutat in strainatate credite in valoare de aproape 6 miliarde de euro pana la sfarsitul anului trecut, potrivit informatiilor raportate la banca centrala.

Este pentru prima data cand apare o imagine exacta a volumului de credite externalizate de catre banci din diferite ratiuni: fie pentru a face rost de lichiditati prin securizare, fie pentru a evita costul cu rezervele minime obligatorii sau vechile restrictii administrative la creditarea in valuta impuse de BNR, fie pentru a-si curata bilanturile de credite cu probleme si, implicit, pentru a-si reduce costurile cu provizioanele.

Cele 6 miliarde de euro reprezentand finantari inregistrate in bilanturi din strainatate la nivelul lui 2008 indica faptul ca activitatea de creditare din ultimii ani fusese inca si mai intensa decat o aratau statisticile publicate de BNR.

Astfel, la 31 decembrie 2008 creditul neguvernamental insuma echivalentul a 49,7 miliarde de euro. Adaugand creditele externalizate, rezulta un total de 55,7 miliarde de euro reprezentand finantari bancare.

In octombrie anul acesta, Departamentul de stabilitate financiara din BNR le-a cerut tuturor bancherilor sa raporteze cu exactitate volumul creditelor externalizate, caracteristicile acestora, precum si tipul entitatii care le-a preluat.

Pana la acea data, bancile nu erau obligate sa faca raportari standard la BNR in privinta externalizarii de credite. De altfel, transparenta la acest capitol a ramas redusa, insa amploarea practicilor de a transfera credite in bilantul bancii-mama sau al unor vehicule speciale afiliate era vizibila sub forma diferentelor care puteau ajunge pana la un miliard de euro doar pentru o banca intre activele bilantiere raportate la nivel local si cele publicate de banca-mama.

In acest context, BNR a solicitat inclusiv informatii privind situatia creditelor externalizate cu valoarea mai mare de 125.000 de euro, indiferent daca este vorba despre credite acordate clientilor persoane fizice sau companiilor.

In acelasi timp, tinant cont de perioada de criza si de fenomenul de crestere a creditelor neperformante, Departamentul de stabilitate financiara a cerut date care sa arate daca riscul de credit este cedat sau pastrat de banca in procesul de externalizare a creditelor, informatiile stranse urmand sa arate o imagine mai fidela a vulnerabilitatii bancilor locale, dincolo de ceea ce arata bilanturile locale.