86 de companii mari se bat pe 100 mil. € de la UE

Autor: Adriana Rosoga 08.12.2009

Elvila, Carpatcement Holding, Astra Bus, Vrancart, Matrite Dacia sau Cominco Bucovina sunt printre cele 86 de companii mari care se bat pentru fonduri europene in valoare de circa 100 mil. euro, solicitarea maxima pe care au facut-o companiile depasind 4 mil. euro.

In conditiile in care in acest an cateva sute de IMM-uri se bateau sa ia fonduri europene de zeci de mii de euro ca o sansa pentru a-si sustine si dezvolta afacerile, a venit si randul companiilor mari cu peste 250 de angajati si cifre de afaceri de sute de milioane de euro ca sa solicite bani de la UE.

Fondurile nerambursabile sunt o sansa pentru sustinerea investitiilor intr-un an de criza cand creditarea este inghetata, spun companiile mari. Lista finala a companiilor care vor primi finantare nerambursabila va fi afisata in doua saptamani.

Valoarea maxima a finantarii nerambursabile pe care o companie cu peste 250 de angajati o poate solicita este de 40% din totalul cheltuielilor eligibile, pentru proiectele care se realizeaza in regiunea Bucuresti Ilfov si 50%, pentru proiectele care se realizeaza in celelalte sapte regiuni de dezvoltare din tara.

Cele mai mari finantari solicitate in cadrul apelului de proiecte deschis anul trecut sunt in cuantum de 18,5 mil. lei (4,4 mil. euro), investitiile fiind in principal orientate catre constructii de fabrici sau achizitionarea de echipamente si utilaje.

Intreprinderile mari au avut posibilitatea ca in intervalul 12 iulie-14 octombrie 2008 sa depuna proiecte prin care puteau sa solicite o finantare de la UE de maximum 20 mil. lei (4,75 mil. euro) in cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE), "Sprijin pentru consolidarea si modernizarea sectorului productiv prin investitii tangibile si intangibile in intreprinderi mari".

Din cele 99 de proiecte depuse anul trecut, au trecut de evaluarea tehnico-financiara, care s-a finalizat anul acesta in noiembrie, 86 de proiecte cu o valoare cumulata de circa 670 mil. lei (circa 155,8 mil. euro pentru un curs de 4,3 lei). Valoarea proiectelor depuse depaseste cu 44% suma alocata acestui apel, care se ridica la 464 mil. lei (circa 100 mil. euro).

"Dintre aceste proiecte, in urma punctajului pe care l-au obtinut la evaluarea tehnico-financiara, a sumelor alocate pentru acest program si a evaluarilor finale ca urmare a contestatiilor care s-au depus pana la data de 4 decembrie, vom afisa in cel mult doua saptamani lista de companii care vor primi finantare", spun reprezentantii AMPOSCCE.

Proiectele trebuie implementate in maximum trei ani

Cele mai mari finantari solicitate cu o valoare de 18,5 mil. lei (4,4 mil. euro) vin de la Matrite Dacia, Voestalpine Romania, Somes, Vrancart si Pirelli Romania.

Proiectele depuse de companiile mari, care nu trebuie sa depaseasca o perioada de implementare de trei ani de zile, vizeaza investitii in constructia de noi fabrici, hale sau achizitia de utilaje si echipamente de productie.

"In noiembrie am fost anuntat ca am trecut de etapa de evaluare tehnico-economica, insa deocamdata nu am semnat niciun contract. Aveam acest proiect in plan inca de acum doi ani. Vrem sa crestem capacitatea la incarcarea cimentului pentru sucursala de la Bicaz, pentru a injumatati perioada de asteptare a clientilor", spune Mihai Rohan, directorul general al Carpatcement Holding, subsidiara locala a grupului german HeidelbergCement, care anul trecut a rulat afaceri de 298 mil. euro.

"Proiectul prevede achizitionarea a inca unei masini de insacuit si una de paletizat si construirea celei de-a doua statii de incarcare la Bicaz pentru a reduce timpul de asteptare pentru clienti. In prezent avem o capacitate de incarcare de 4.000 de tone pe zi la vrac si 3.000 de tone la saci, capacitate pe care o vom dubla dupa implementarea proiectului", a explicat directorul Carpatcement.

Valoarea totala a proiectului "Cresterea capacitatii de livrare ciment la sucursala Bicaz" este de 4 mil. euro, din care 1,7 mil. euro sunt fondurile nerambursabile.

"Partea pe care trebuie sa o sustinem noi sunt fonduri proprii din profitul reinvestit. Cu siguranta sunt un sprijin financiar pentru orice companie mai ales in perioada aceasta de criza. Perioada de implementare este un an de zile conform contractului." Echipamentele care urmeaza sa fie achizitionate de companie sunt complet automatizate, astfel incat nu vor fi angajate persoane noi. Fabrica din Bicaz are 280 de angajati.

Grupul german HeidelbergCement, care a intrat pe piata locala in 1998, dispune de trei fabrici de ciment in Romania, localizate in Bicaz, Fieni si Deva, precum si peste 30 de statii de betoane, cariere si balastiere pentru productia de agregate.

Niciun proiect depus in 2009

In acest an nu a fost lansat niciun apel de proiecte pentru investitii mari. Alocarea financiara in perioada 2007 - 2013 este pentru IMM-uri si companii mari de peste un miliard de euro. Romania a atras pana la sfarsitul lunii octombrie 470 de milioane de euro din fonduri structurale, adica 2,1% din suma alocata pentru perioada 2007 - 2013 care este de 19,2 miliarde de euro pentru cele sapte programe operationale. In conditiile in care in primii trei ani de la aderare alocarea pentru tara noastra este de 5,6 mld. euro, rezulta un grad de absorbtie in perioada 2007 - 2009 de 8,34%.