LA FRONTIERA ISTORIEI/ Tristetea unui prozator pe Calea Victoriei
Autor:
Majuru Adrian Aurel
09.12.2009
"Cezar Petrescu era trist ca si
literatura lui", isi aminteste Ovidiu Papadima. "N-am intâlnit
niciodata un om mai trist decat Cezar Petrescu si poate ca in cazul
lui se adevereste cel mai bine un adevar elementar - anume, ca
starile sufletesti ale autorului se transmit in mod direct si in
opera."
"El a fost casatorit cu o femeie
frumoasa, care a murit la putina vreme dupa casatorie, iar cea de-a
doua sotie era de o uratenie de neinchipuit. Scriitorul suferea -
nu stiu daca din aceasta pricina ori din altele si, odata, la o
masa a gândiristilor, l-am vazut retras intr-un colt si plangand.
N-am indraznit sa-l intreb de ce plange, dar mi-am dat seama inca o
data ca este un om foarte trist si insingurat…".
Suferintele personale tind sa
copleseasca sufletul lipsit de speranta, cand nu-si gaseste alinare
in cotidianul alert. O societate unde "pretutindeni slugile au
devenit stapani, iar placerile lor au ramas brutale, de foste
slugi, e dureros sa te supravietuiesti…" (p. 209)
Prin fereastra cafenelei privea
pe animata Cale a Victoriei, pana in adancul intinderii sale, cum
se plimbau aievea, alaturi de oamenii in costume moderne, si aceia
de dinaintea lor. Printr-o bizara ingemanare a timpurilor si a
spatiilor, observa cu usurinta de unde venea "lustrul
occidentalizarii care a schimbat doar Podul Mogosoaiei in Calea
Victoriei". Asa a vazut in urma unei cherhanale care se misca
anevoios, pe "calemgiul ce canta serenade cherei Duduca",
redenumita astazi "Dolly, Mary sau Nina". Nu departe de locul unde
va fi terasa Otetelesanului, o metarhanea adunase "toata gura casca
a mahalalei" caci "se imbraca un nou boier si in poarta curtii
domnesti basi-bulucbasa striga numele si rangul boieriei. …Mai jos,
era sala de bal a domnitei Ralu, la Cismeaua Rosie", iar dincolo de
Dambovita, "gloata se multumea cu Pristoleanca, Chindia si
Zoralia".
Bucurestiul a ramas neschimbat
si doar costumatia a fost aleasa pe potriva vremurilor si a
oportunitatilor. In Bucuresti, "nimic nu e nou… totul a mai fost.
Numai fata oamenilor e mai vulgara si placerile lor mai lacome".
Acei care "danseaza acum shimmy, tango, foxtrot si nu mai stiu eu
ce… sunt nepotii si stranepotii argatilor care dantuiau chindia si
pristoleanca". In acest amalgam de imagini si personaje amestecate,
fara sa aiba stiinta unele de altele, "ceva din sangele mortilor a
trecut in arterele viilor. Oamenii trec, rasa ramane. …Nume
schimbate, porturi schimbate, dar viata prelungindu-se aceeasi,
fiindca singele a ramas acelasi… Capitala? …Cetatea Bucurestilor?
Ce fel de cetate?… O cetate rezista inamicului, suporta asedii, isi
caleste sufletul in suferinta si abnegatiune. Ce suflet sa aiba
acest Bucuresti si unde sa-l aiba? Bataliile se desfasurau aiurea,
voievodul si curtea o tuleau in vagaunile muntilor, navalitorii
dadeau foc caselor parasite, case si curti de barne, de butuci, de
lut. …Aceasta asa zis capitala, aceasta asa-zisa cetate fara nimic
de cetate in ea a trait si traieste intr-un vesnic azi, fara un
ieri, fara un maine. …E un oras de ce-am avut si ce-am pierdut!"
(pp. 59-60)
Bucurestiul este orasul-cetate
unde "marele bandit" ii aduna in linie pe "drangaletii politici,
pisichieri si parlaci" si le spune nonsalant: "Ramaneti pisichieri
si parlaci, ca asta va e meseria. Eu, ca mare bandit, am sa fiu
intotdeauna mai tare decat toate pisicheriile voastre si am sa ies
intotdeauna deasupra, nu fiindca oi fi cumva mai destept decat voi.
Ci fiindca marele bandit are capitalul la spate, iar capitalul asta
va tine pe toti in mana. Pe voi toti, drangaletii
politici."
Intr-un tarziu, "drangaletii"
ieseau la lumina si, cu aere de intelectuali, vorbeau multimii
prostite despre cosul zilnic, despre posibile reduceri de taxe,
despre integrare in ceva din care ei nu prea pricepeau multe etc.
Si prostimea asculta. Apoi dupa terminarea plicticoaselor sedinte
de presa, "pisicherii" se retrageau in alcov supurand de idei si
comisioane: "Ma, daca nici in tara asta a nimanui n-om sti pana la
sfarsit sa le luam tot asa piuitul alor care-o conduc, atunci mari
idioti mai suntem!…". (p. 320)
Si, desigur, "parlacii" nu erau
prosti; il multumeau pe "marele bandit" cu concesionari si depozite
acoperite de stat, iar ei furau pe langa tot ce le pica, fiindca,
oricum, prostimea platitoare de taxe e supusa si
blanda.
Cafeneaua era un refugiu
neindestulat in fata atator nelegiuiri si de acolo a putut
reconstitui Cezar Petrescu sufletul orasului-capitala. Un suflet de
oras cladit prin oamenii care alergau dinspre lunca Dambovitei spre
platourile impadurite ale Banesei, pe animata Cale a Victoriei. O
strada devenita intr-un tarziu alee de promenada, aglomerata cum a
fost mereu in existenta ei agitata. O strada a nascut un oras si il
defineste pe deplin, cand haotic si agresiv, cand molcom si
lasciv.
Calea Victoriei era precum "o
revarsare fara istov, din toate ungherele capitalei, din toate
cotloanele tarii. Amestec de glasuri si de limbi, de pofte si de
nerabdari. Deputatul din Balti (azi, in Basarabia,
n.m.) si fabricantul din Timisoara; cantareata din Cernauti
(azi, in Ucraina n.m.) si inginerul din Cluj, exportatorul
din Braila si arendasul din Craiova, falitul din Iasi si
mostenitorul din Vlasca, toti se striga, rid, se intrec, se
indeamna, …se interpeleaza in toate graiurile si dialectele
României pestrite, si toti dispar, magnetic absorbiti de usile
luminoase unde se vinde placerea de-o noapte…". (p.
207)
Scriitorul ar fi vrut sa se
retraga intr-o lume pierduta, precum aceea de dinaintea "marelui
razboi". Dar "niciodata lumea de acum doisprezece-treisprezece ani
in urma nu i s-a parut mai batrana, ca din alt veac si din alta
planeta". Nu a stiut "sa opreasca vremea si sa traiasca numai in
cea care s-a simtit bine". (p. 59)
ADRIAN MAJURU (n. 1968)
este cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti si coordoneaza
Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Este autorul mai mulor carti despre
Bucuresti, precum Bucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod
de existenta si Bucuresti. Povestea unei geografii
umane. In sfera preocuparilor sale se afla si zona de
underground social urban. In sprijinul celor care studiaza acest
domeniu din perspectiva antropologica, a editat lucrari cu referire
la cersetorie, delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie,
prostitutie, incepand cu anul 2005. Intre alte titluri publicate,
amintim aici selectiv Copilaria la romani, Familia
Minovici - univers spiritual si Destin valah in ilustratii
si 101 texticulete. In prezent, coordoneaza seriile
"Antropologia urbana" si "Periferii nocturne" la Editura Paralela
45.