LA FRONTIERA ISTORIEI/ Tristetea unui prozator pe Calea Victoriei

Autor: Majuru Adrian Aurel 09.12.2009
"Cezar Petrescu era trist ca si literatura lui", isi aminteste Ovidiu Papadima. "N-am intâlnit niciodata un om mai trist decat Cezar Petrescu si poate ca in cazul lui se adevereste cel mai bine un adevar elementar - anume, ca starile sufletesti ale autorului se transmit in mod direct si in opera."
"El a fost casatorit cu o femeie frumoasa, care a murit la putina vreme dupa casatorie, iar cea de-a doua sotie era de o uratenie de neinchipuit. Scriitorul suferea - nu stiu daca din aceasta pricina ori din altele si, odata, la o masa a gândiristilor, l-am vazut retras intr-un colt si plangand. N-am indraznit sa-l intreb de ce plange, dar mi-am dat seama inca o data ca este un om foarte trist si insingurat…".
Suferintele personale tind sa copleseasca sufletul lipsit de speranta, cand nu-si gaseste alinare in cotidianul alert. O societate unde "pretutindeni slugile au devenit stapani, iar placerile lor au ramas brutale, de foste slugi, e dureros sa te supravietuiesti…" (p. 209)
Prin fereastra cafenelei privea pe animata Cale a Victoriei, pana in adancul intinderii sale, cum se plimbau aievea, alaturi de oamenii in costume moderne, si aceia de dinaintea lor. Printr-o bizara ingemanare a timpurilor si a spatiilor, observa cu usurinta de unde venea "lustrul occidentalizarii care a schimbat doar Podul Mogosoaiei in Calea Victoriei". Asa a vazut in urma unei cherhanale care se misca anevoios, pe "calemgiul ce canta serenade cherei Duduca", redenumita astazi "Dolly, Mary sau Nina". Nu departe de locul unde va fi terasa Otetelesanului, o metarhanea adunase "toata gura casca a mahalalei" caci "se imbraca un nou boier si in poarta curtii domnesti basi-bulucbasa striga numele si rangul boieriei. …Mai jos, era sala de bal a domnitei Ralu, la Cismeaua Rosie", iar dincolo de Dambovita, "gloata se multumea cu Pristoleanca, Chindia si Zoralia".
Bucurestiul a ramas neschimbat si doar costumatia a fost aleasa pe potriva vremurilor si a oportunitatilor. In Bucuresti, "nimic nu e nou… totul a mai fost. Numai fata oamenilor e mai vulgara si placerile lor mai lacome". Acei care "danseaza acum shimmy, tango, foxtrot si nu mai stiu eu ce… sunt nepotii si stranepotii argatilor care dantuiau chindia si pristoleanca". In acest amalgam de imagini si personaje amestecate, fara sa aiba stiinta unele de altele, "ceva din sangele mortilor a trecut in arterele viilor. Oamenii trec, rasa ramane. …Nume schimbate, porturi schimbate, dar viata prelungindu-se aceeasi, fiindca singele a ramas acelasi… Capitala? …Cetatea Bucurestilor? Ce fel de cetate?… O cetate rezista inamicului, suporta asedii, isi caleste sufletul in suferinta si abnegatiune. Ce suflet sa aiba acest Bucuresti si unde sa-l aiba? Bataliile se desfasurau aiurea, voievodul si curtea o tuleau in vagaunile muntilor, navalitorii dadeau foc caselor parasite, case si curti de barne, de butuci, de lut. …Aceasta asa zis capitala, aceasta asa-zisa cetate fara nimic de cetate in ea a trait si traieste intr-un vesnic azi, fara un ieri, fara un maine. …E un oras de ce-am avut si ce-am pierdut!" (pp. 59-60)
Bucurestiul este orasul-cetate unde "marele bandit" ii aduna in linie pe "drangaletii politici, pisichieri si parlaci" si le spune nonsalant: "Ramaneti pisichieri si parlaci, ca asta va e meseria. Eu, ca mare bandit, am sa fiu intotdeauna mai tare decat toate pisicheriile voastre si am sa ies intotdeauna deasupra, nu fiindca oi fi cumva mai destept decat voi. Ci fiindca marele bandit are capitalul la spate, iar capitalul asta va tine pe toti in mana. Pe voi toti, drangaletii politici."
Intr-un tarziu, "drangaletii" ieseau la lumina si, cu aere de intelectuali, vorbeau multimii prostite despre cosul zilnic, despre posibile reduceri de taxe, despre integrare in ceva din care ei nu prea pricepeau multe etc. Si prostimea asculta. Apoi dupa terminarea plicticoaselor sedinte de presa, "pisicherii" se retrageau in alcov supurand de idei si comisioane: "Ma, daca nici in tara asta a nimanui n-om sti pana la sfarsit sa le luam tot asa piuitul alor care-o conduc, atunci mari idioti mai suntem!…". (p. 320)
Si, desigur, "parlacii" nu erau prosti; il multumeau pe "marele bandit" cu concesionari si depozite acoperite de stat, iar ei furau pe langa tot ce le pica, fiindca, oricum, prostimea platitoare de taxe e supusa si blanda.
Cafeneaua era un refugiu neindestulat in fata atator nelegiuiri si de acolo a putut reconstitui Cezar Petrescu sufletul orasului-capitala. Un suflet de oras cladit prin oamenii care alergau dinspre lunca Dambovitei spre platourile impadurite ale Banesei, pe animata Cale a Victoriei. O strada devenita intr-un tarziu alee de promenada, aglomerata cum a fost mereu in existenta ei agitata. O strada a nascut un oras si il defineste pe deplin, cand haotic si agresiv, cand molcom si lasciv.
Calea Victoriei era precum "o revarsare fara istov, din toate ungherele capitalei, din toate cotloanele tarii. Amestec de glasuri si de limbi, de pofte si de nerabdari. Deputatul din Balti (azi, in Basarabia, n.m.) si fabricantul din Timisoara; cantareata din Cernauti (azi, in Ucraina n.m.) si inginerul din Cluj, exportatorul din Braila si arendasul din Craiova, falitul din Iasi si mostenitorul din Vlasca, toti se striga, rid, se intrec, se indeamna, …se interpeleaza in toate graiurile si dialectele României pestrite, si toti dispar, magnetic absorbiti de usile luminoase unde se vinde placerea de-o noapte…". (p. 207)
Scriitorul ar fi vrut sa se retraga intr-o lume pierduta, precum aceea de dinaintea "marelui razboi". Dar "niciodata lumea de acum doisprezece-treisprezece ani in urma nu i s-a parut mai batrana, ca din alt veac si din alta planeta". Nu a stiut "sa opreasca vremea si sa traiasca numai in cea care s-a simtit bine". (p. 59)

ADRIAN MAJURU (n. 1968) este cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti si coordoneaza Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Este autorul mai mulor carti despre Bucuresti, precum Bucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenta si Bucuresti. Povestea unei geografii umane. In sfera preocuparilor sale se afla si zona de underground social urban. In sprijinul celor care studiaza acest domeniu din perspectiva antropologica, a editat lucrari cu referire la cersetorie, delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie, prostitutie, incepand cu anul 2005. Intre alte titluri publicate, amintim aici selectiv Copilaria la romani, Familia Minovici - univers spiritual si Destin valah in ilustratii si 101 texticulete. In prezent, coordoneaza seriile "Antropologia urbana" si "Periferii nocturne" la Editura Paralela 45.